Agromarketing

Obiective

· în elegerea importan ei economice úi sociale a agromarketingului;

· definirea conceptului úi a sistemului de agromarketing;

· eviden ierea particularitã ilor agromarketingului;

· cunoaúterea raporturilor dintre utilitã ile unui produs alimentar úi marketing;

· abordarea macro úi micro a agromarketingului;

· în elegerea esen ei func iilor agromarketingului.

1.1 Importan a agromarketingului

Nevoia de a în elege, prezice úi satisface cererea de produse agroalimentare a consumatorului este atât

de importantã încât eforturile de satisfacere a ei au dat naútere unei activitã i speciale numite agromarketing

sau marketing agroalimentar. Agromarketingul ca specializare sau ramurã a marketingului trebuie vãzut ca o

componentã integrantã a agribusinessului, incluzând toate activitã ile care contribuie la coordonarea

produc iei, distribu iei úi promovãrii produselor agroalimentare în concordan ã cu cererea consumatorilor.

În sens larg, agribusinessul cuprinde atât activitã ile care oferã agriculturii resursele necesare, situate

în amonte fa ã de agricultor, cât úi pe cele din avalul acestuia, respectiv colectarea, prelucrarea, distribu ia úi

comercializarea produselor agricole. În cadrul economiilor de pia ã dezvoltate, în multe din aceste activitã i

sunt implicate mari companii, multe din ele operând úi în afara grani elor na ionale1. Agribusinessul este

eficient numai în mãsura în care consumatorilor le sunt oferite alimente în cantitã i suficiente, într-o varietate

corespunzãtoare úi la pre uri rezonabile. Fundamentarea úi desfãúurarea tuturor activitã ilor úi proceselor

economice ce compun agribusinessul, prin prisma opticii de marketing, au menirea de a asigura pe deplin

acest lucru, marketingul afirmându-se tot mai mult ca o útiin ã a ra ionalizãrii úi optimizãrii.

Cu cât întreprinzãtorii agricoli devin mai specializa i în activitatea lor economicã, cu atât intrã în

contact cu al i agen i economici pentru a se aproviziona cu produsele úi serviciile de care au nevoie úi pentru

a vinde cel pu in o parte din produc ia ob inutã. Pentru o perioadã de timp, cumpãrãtorii úi vânzãtorii rãmân

în contact apropiat úi fiecare parte este capabilã sã stabileascã ce úi cât are nevoie sã cumpere sau, dupã caz,

ce úi cât doreúte sã vândã cealaltã parte. Cu cât economiile agroalimentare se dezvoltã, úi numãrul fermelor

comerciale úi volumul schimburilor de produse se mãreúte, se creazã o nevoie concomitentã tot mai

crescândã de servicii de marketing, cum ar fi stocarea, depozitarea, condi ionarea, ambalarea úi transportul

produselor, oferirea de informa ii de marketing etc. Aceste servicii de marketing sunt prestate de intermediari

specializa i în astfel de activitã i. În aceste condi ii, contactele directe între producãtori úi consumatorii finali

sunt tot mai reduse, mãrfurile úi informa iile fiind schimbate prin sisteme de marketing tot mai complexe.

În multe ãri (teoretic în toate ãrile aflate în curs de dezvoltare), agricultura reprezintã partea cea mai

importantã a economiei. Aceastã ramurã le asigurã cea mai importantã sursã de materii prime pentru

industria prelucrãtoare úi cea mai mare parte a locurilor de muncã pentru popula ia activã. În aceste ãri,

pentru hranã se cheltuiesc peste 50% din veniturile medii ale unei familii. În contrast cu aceastã situa ie,

americanii cheltuiesc numai 12%, iar vest-europenii între 16-19% din venitul mediu familial. Dacã în ãrile

dezvoltate numãrul sãracilor este redus úi este uúor sã se realizeze programe speciale de distribuire a

alimentelor de care au nevoie, în multe din ãrile în curs de dezvoltare popula ia înfometatã este majoritarã, úi

1 Carter S.–Global Agricultural Marketing Management, Ed. FAO, Roma, 1997

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL ùI FUNC IILE AGROMARKETINGULUI

Agromarketing

ca urmare este necesarã adoptarea unor sisteme de marketing adecvate úi eficiente pentru asigurarea hranei

tuturor locuitorilor.

Însãúi dezvoltarea economiei duce la crearea unor sisteme de marketing agricol mai sofisticate úi mai

eficiente. Pe mãsurã ce experien a economicã a ãrilor creúte, rata de urbanizare tinde sã sporeascã

substan ial. Unii economiúti, referindu-se la acest lucru, considerã, cã, dacã sporul popula iei într-o arã

dezvoltatã este de 3%, popula ia oraúelor acelei ãri va creúte cu 4%2. În esen ã, aceasta înseamnã cã numãrul

popula iei urbane ce trebuie hrãnitã de popula ia ruralã se va dubla în urmãtorii 16 ani. Acest fenomen are

implica ii majore asupra sistemelor de agromarketing úi asupra produc iei de alimente, fiind necesar ca

produsele sã fie direc ionate cãtre centrele de consum. În aceste condi ii, ponderea fermelor de subzisten ã se

va diminua, crescând numãrul úi dimensiunea fermelor comerciale, agricultura însãúi devenind mai pu in

bazatã pe for a de muncã umanã úi animalã în favoarea muncii mecanizate.

În perioada actualã, pie ele agricole úi alimentare au devenit spa iul economic în care producãtorii úi

consumatorii, presupuúi buni cunoscãtori ai cererii úi respectiv ai ofertei, sunt interesa i în ob inerea celui

mai bun pre úi respectiv al celui mai bun úi ieftin produs3. Agromarketingul are un rol deosebit în realizarea

acestor deziderate. Prin gama tot mai largã de metode úi tehnici de studiere úi de anticipare a schimbãrilor

pie ei, de servicii logistice, de tehnici úi metode promo ionale, precum úi de alte instrumente cu ajutorul

cãrora se realizeazã un contact cât mai eficient cu pia a, puse la îndemâna factorilor interesa i,

agromarketingul poate deveni o adevãratã institu ie menitã sã orienteze produc ia agricolã úi alimentarã în

func ie de necesitate, dar úi sã gãseascã momentele, locurile úi metodele de valorificare a acesteia în cele mai

bune condi ii, atât pentru producãtorii agricoli úi procesatori, cât úi pentru consumatori.

În general, aplicarea unui marketing eficient în activitatea întreprinderilor agricole úi alimentare din

ara noastrã este limitatã de o serie de factori, dintre care mai importan i sunt:

Þ Existen a unei infrastructuri a distribu iei fizice a mãrfurilor agricole úi alimentare inadecvate practicãrii

marketingului modern, úi anume:

· re eaua de cãi ferate úi úosele, în cea mai mare parte, nu permite efectuarea de transporturi rapide,

fãrã pierderi úi cu costuri reduse;

· lipsa lan ului de frig la cvasitotalitatea produselor;

· insuficien a úi echiparea necorespunzãtoare a depozitelor úi halelor în care se condi ioneazã,

stocheazã, depoziteazã úi ambaleazã produsele agricole;

· existen a unui parc de mijloace de transport rutier pentru transportul produselor agricole úi

alimentare cu uzurã fizicã úi moralã ridicatã úi cu un grad redus de specializare;

Þ Pozi ia slabã de negociatori a producãtorilor agricoli în cadrul filierelor de produs, mai ales în raport cu

procesatorii sau integratorii;

Þ Nivelul slab de organizare institu ionalã a pie elor agricole úi alimentare datoritã insuficien ei legilor,

regulamentelor de func ionare úi de reglare a acestora;

Þ Existen a unor sisteme informa ionale ale agromarketingului - pe produse - inadecvate ca modalitate de

organizare úi aproape total insuficiente ca volum úi calitate a informa iilor oferite factorilor interesa i

(agen ilor de pia ã), mai ales producãtorilor agricoli4.

În prezent, politicile de agromarketing la nivel na ional sunt îndreptate spre încadrarea produc iei úi a

ofertei de produse agricole úi alimentare în restric iile impuse de integrarea treptatã a sectorului

agroalimentar din România în marea economie agroalimentarã a Uniunii Europene. Cele mai importante

dintre obiectivele politicilor de agromarketing promovate la nivel na ional sunt urmãtoarele5:

· stimularea creúterii produc iei agroalimentare úi continua adaptare a acesteia la modificarea

cererii de consum a popula iei úi a exportului;

· creúterea gradului de competitivitate a produselor agricole úi alimentare româneúti;

· îmbunãtã irea distribu iei inputurilor agricole úi neagricole cãtre producãtori;

· perfec ionarea úi creúterea eficien ei structurilor de agromarketing, mai ales a celor privind

distribu ia produselor agricole úi alimentare, precum úi modernizarea infrastructurii acesteia;

· protec ia consumatorilor fa ã de producerea úi comercializarea unor produse necorespunzãtoare

din punct de vedere calitativ, care afecteazã sãnãtatea úi chiar securitatea acestora.