Aristolochia clematitis - mărul lupului

Aristolochia clematitis L.

Importanţă. Mărul lupului, denumit şi cucurbeţică (în sudul Moldovei), cucurbeţea, dalac, fasolea cioarei, lingura-frumoaselor, omag, păsulică, remf sau buruiană de remf (pe malul Dunării), boaşele popii, lăpădătoare, clocotici, fasolea calului, fasolea ciarei, fasolea dracului etc, este în primul rând un stimulent şi reglator de excepţie al sistemului imunitar (după părerea multor specialişti - fără egal în flora europeană); un extraordinar cicatrizant şi antiinfecţios, fiind de neînlocuit în tratarea sechelelor de după intervenţiile chirurgicale complexe (de exemplu, cele făcute pentru extirparea tumorilor); are efect antitoxic - în Egiptul Antic era numit şi iarba cobrei, deoarece era singurul remediu valabil în cazul muşcăturilor mortale ale acestui şarpe.

Se recoltează partea aeriană - Aristolochiae herba – la înflorit.

Toate părţile aeriene ale plantei conţin acid aristolochic (3,4-metilendioxi-8-metoxi- 10-nitro-fenantren-1-carboxilic), ulei esenţial, magnoflorină, aristolochină, colină, sitosterine, trimetilamină, alantoină, derivaţi de natură flavonoidă, acid citric etc.

Lista afecţiunilor vindecate cu această plantă este impresionantă: de la boli hepatice şi infecţii recidivante la dermatoze rezistente la orice altă formă de tratament, tumori benigne şi maligne sau boli ginecologice, în multe forme de cancere. Are acţiune purgativă drastică, utilizarea în acest scop fiind contraindicată, la fel ca şi utilizarea în medicina populară ca emenagog, ocitocic sau antireumatic, poate duce la accidente grave din cauza toxicităţii acidului aristolochic, în special.

În urmă cu patru decenii, unii cercetatori din ţara noastră au izolat acidul aristolochic pentru a demonstra acţiunea de stimulare a fagocitozei, potenţând acţiunea serului sanguin prin formare de betalizină. În acea vreme, se considera ca acidul aristolochic poate compensa fagocitoza scăzută în urma administrării citostaticelor, antibioticelor şi corticoizilor de sinteză. Chiar s-a preconizat utilizarea acidului aristolochic ca medicament în unele afecţiuni cronice ca: laringite, bronşite cronice, osteomielită etc. Fără suficiente studii farmacologice, microbiologice şi oncologice, s-a demonstrat acţiunea antibiotică şi antitumorala (Ovidiu Bojor, Dr. Farm., Presedintele Patronatului Planta Romanica).

Biologie. Mărul lupului este o specie ierboasă, perenă, cu tulpini neramificate de 30-80 (100) cm înălţime. În pământ are un rizom adânc, ramificat. Frunzele, dispuse altern, lung peţiolate, sunt alungit-triunghiular-cordate, de culoare verde-închis pe partea superioară. Florile mici, galbene, cu un miros neplăcut (puternic şi aproape înecăcios), sunt grupate câte 3-5 la subsuoara frunzelor şi sunt zigomorfe. Perigonul corolinic, de culoare galbenă-murdar, are forma unui tub relativ lung (3 cm), în partea superioară dilatat. În interior, tubul corolei este prevăzut cu peri deşi, îndreptaţi în jos. Staminele, în număr de 6, sunt concrescute cu stilul. Înfloreşte de la sfârşitul lunii mai până la începutul toamnei. Fructul este o capsulă globuloasă, verde-gălbuie, de 3-4 cm diametru, semănând cu un măr, de unde şi denumirea populară. Conţine multe seminţe.

Sistematica. Încrengătura: Magnoliophyta; Clasa: Magnoliopsida; Ordinul: Piperales; Familia: Aristolochiaceae; Genul: Aristolochia.

Răspândire. Este o specie care suportă atât umbra cât şi lumina directă şi se poate întâlni în zonele de câmpie şi deal, în tufişuri, păduri, pe marginea drumurilor, de-a lungul şinelor de cale ferată, în semănături, în vii.

Este o plantă toxică. Datorită mirosului florilor este ocolită de insectele dăunătoare şi de boli.

Tehnologia de cultivare

Se înmulţeşte prin seminţe.

Planta se usucă la umbră, În locuri bine aerisite.

Utilizări – Reţete

Tinctura din Mărul Lupului. Efect terapeutic: hemoroizi externi, fisuri anale, eczemă, chisturi ovariene, fibron uterin, vaginite, chisturi mamare, ulcer varicos, psoriasis, dermatoze, infecţii cu ulceraţii, răni greu vindecabile, arsuri.

Proprietăţi: cicatrizant, antiinflamator, calmant, antiseptic.

Mod de întrebuinţare: Formula 1 -prin tamponari repetate a zonei cu probleme, în cazul afecţiunilor dermatologice şi a hemoroizilor externi-fisuri anale. Formula 2 -se pune faşă umedă cu tinctură pe zona cu probleme. Formula 3 -o lingură de tinctură se pune în ceai pentru afecţiunile ginecologice, extern, se fac spălături cu irigatorul, şi în ceaiul pentru hemoroizi.

Atenţie! Acest produs nu se bea, doar UZ EXTERN!

Cancer intestinal, genital, de rect, de prostată - se recomandă clismele şi irigaţiile cu mărul-lupului, făcute o dată la 1-2 zile, cu următorul extract: 1 lingură rasă de pulbere de mărul-lupului, 1 lingură de rădăcină de tătăneasă şi o lingură de floare de muşeţel se lasă la înmuiat în jumătate de litru de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează. Maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în jumătate de litru de apă, până când scade la jumătate. Se lasă la răcit decoctul, după care se combină cu maceratul. Cu preparatul astfel obţinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se ţine în intestin vreme de 10 min., înainte de a fi eliminat. În cancerul genital la femei, se fac alternativ: o zi clismă şi o zi irigaţii vaginale cu acest extract.

Cancer pulmonar - se fac 7 zile la rând clisme, după care se face o pauză de trei zile şi se continuă intern cu ceai de mărul-lupului, preparat după aceeaşi metodă de mai sus, dar fără tătăneasă. Se beau de trei ori pe zi cate 60 ml (aproximativ 12 linguri) din acest ceai, pe stomacul gol. Dacă vă confruntaţi cu o inapetenţă puternică, puteţi adăuga în ceai puţină mentă şi măcriş iepuresc (Rumex acetosa). Este foarte important să nu depăşiţi dozele la acest ceai, deoarece în cantitate de peste 1 gram pe zi mărul-lupului poate avea efecte toxice.