Bazele economiei

Noţiunea de economie şi apoi de ştiinţa economică a fost generalizată în

lucrări de specialitate, pornind de la termenii greceşti: OIKOS = casă; NOMOS =

lege; POLIS = cetate; LOGOS = ştiinţă. De aici, Teoria economică politică este

ştiinţa care se preocupă de legile şi acţiunile pentru gospodărirea casei, cetăţii,

societăţii.

Teoria economică se preocupă de nevoi şi de resurse pentru om şi

colectivitate. Ea examinează acele principii şi acţiuni economice prin care resursele

sunt folosite pentru a satisface nevoia (trebuinţele). Deoarece nevoia reprezintă o

stare psihică, Teoria economică are în vedere omul. Resursele reprezentând materia,

Teoria economică se ocupă de natură. Nu se poate şti dacă omul sau natura

reprezintă conceptul mai important al Teoriei economice

În problemele economiei există întotdeauna confruntare de forţe: nevoia şi

resursele, dorinţa şi ocazia, omul şi natura, consumul şi economisirea, oferta şi

cererea.

Actul alegerii, care se adresează individului şi interesului său economic, în

spiritul gândirii clasice - fundamentată de "marele scoţian", Adam Smith, este doar

actul final, deznodământul, în care forţele romantice ale dorinţei sunt opuse forţelor

realiste ale ocaziei.

Nevoia este considerată de economiştii clasici baza Teoriei economice

politice, iar consumul este finalitatea şi scopul producţiei. Fără nevoie (trebuinţă) nu

există nici o bază pentru alegere, nici un scop pentru consum. Omul fără nevoie ar fi

o plantă fără sens şi fără scop. Nevoia este universală, limitată şi eternă.

Resursele derivă din natură. Fără resurse nimic nu poate trăi şi nu ar fi nici o

bază pentru a crea bunuri şi servicii, materiale şi spirituale. Resursele sunt însă

limitate.

Abundenţa este un concept de neînţeles dincolo de orizontul oamenilor şi în

afara existenţei lor. Nimic nu este nelimitat. Nevoia fiind o stare psihică este un

atribut al omului subiectiv şi astfel, Economia politică îşi are originea în ştiinţele

psihologice. Resursele, fiind o stare a naturii, sunt un atribut al materiei şi astfel,

Teoria economică îşi are originea în ştiinţele fizice. Aspecte economice ale ştiinţei

sunt o sinteză în transformarea materiei şi satisfacerea nevoii prin producţia şi

consumul bunurilor şi serviciilor.

Caracteristicile nevoilor:

a) multiplicitate: în afară de nevoile vitale (mâncare, îmbrăcăminte,

locuinţă), apar mereu, nevoi legate de fiecare individ şi de mediul economic,

social, cultural;

b) saturaţie: intensitatea unei nevoi descreşte pe măsură ce este

satisfăcută; peste această intensitate nevoia este saturată;

4

c) interdependenţă: nevoile sunt substituibile, complementare şi

interdependente.

Raritatea este un alt concept important în Teoria economică. Un lucru greu

de găsit este un lucru care nu este liber, în sensul că nimeni nu trebuie să plătească

pentru el. Raritatea nu este un atribut al unui bun, ci reflectarea unei situaţii, jocul între

nevoi şi resurse; chiar dacă un om ar avea toţi banii pe care i-ar putea folosi,

activitatea lui ar fi condiţionată de raritate. Raritatea dă naştere, astfel, la alegere.

Alegerea implică cel puţin două lucruri simple, în aparenţă: un set de bunuri

care sunt disponibile, numit şi ocazie, precum şi unul sau mai multe criterii în

selectarea alternativei optime: a) costul; b) avantajul comparativ; c) regulile jocului;

d) riscul. Alegerea, în fapt, este cel mai frecvent şi complex act al individului,

grupului, organizaţiei, naţiunii.

Alegerea economică ne arată cum ar trebui produse, distribuite şi consumate

bunurile, cum ar trebui organizată strategia de creaţie şi chiar cum ar trebui

soluţionate problemele fundamentale ale vieţii. Alegerile economice se bazează pe

consecinţe de viitor sau de aşteptat, generând astfel, starea de incertitudine, dar viaţa

însăşi este o incertitudine. Speranţa că, în viitor, venitul va acoperi costurile este

adesea zădărnicită de practică.

Există totuşi o succesiune logică în orice act de alegere; metode matematice

sau psihologice îşi dovedesc virtuţile în acest domeniu: a) analiza posibilităţilor

(şanselor) relevante; b) selectarea grupului de ocazii sau a bunurilor disponibile; c)

gruparea şi ierarhizarea soluţiilor posibile; d) alegerea optimă.

1.2. - Definirea ştiinţei economice

Se poate grupa în cinci mari sensuri:

a) economia politică - ştiinţă a bogăţiilor (avuţiei), cum a denumit-o Adam

Smith. Concepţia clasică asupra izvorului bogăţiei - munca anuală a unei naţiuni,

definită de A. Smith şi asupra distribuţiei bunurilor create, definită de D. Ricardo

prin repartizarea rentei pentru pământ, a dobânzii pentru capital şi a salariului pentru

muncă. Se apreciază că o ştiinţă "nu se restrânge la studiul bunurilor, ci la tot ceea ce

concură la producţia, schimbul şi repartiţia bogăţiilor";

b) Teoria economică - ştiinţă a schimbului şi alternativelor - în viziunea

concepţiei neoclasice. L. Robbins arăta că "economia este ştiinţa care studiază

comportamentul uman, în asemenea măsură, încât relaţiile dintre scopuri şi

mijloacele rare pentru obţinerea lor solicită alternativele".

Pentru profesorul Paul Samuelson " Teoria economică studiază modalităţile

în care oamenii şi societatea decid cum să utilizeze moneda, să aloce resursele

productive rare în producerea bunurilor şi serviciilor variate (diversificate) şi să le

repartizeze conform scopurilor de consum prezente şi viitoare, între diferiţi indivizi

şi între colectivităţi, care constituie societatea;

c) Teoria economică studiază legăturile sociale din sfera producţiei,

schimbului şi consumului. Aşa cum a afirmat K. Marx, ştiinţa economică este

datoare nu numai să definească noţiunile economice: salariu, preţ etc., ci să explice

formarea şi variaţia lor, dar mai ales, să precizeze raporturile sociale care intervin în

acest mecanism. Această viziune a fost adoptată de noua stângă şi de comunism,

care au transformat o viziune ştiinţifică într-o concepţie ideologică ce nu a fost

confirmată de istorie; d) viziunea socio-economică asupra economiei, cerea trecerea

de la economia materială, în care omul era considerat "atom utilitar" al societăţii, la

"economia umană", care combină nu numai ideea de economie şi de materialitate, ci

şi celelalte trebuinţe ale omului: educaţie, artă, religie, politică etc