Conceptul și Funcțiile Agromarketingului

Nevoia de a înţelege, prezice şi satisface cererea de produse

agroalimentare a consumatorului este atât de importantă încât eforturile de

satisfacere a ei au dat naştere unei activităţi speciale numite agromarketing

sau marketing agroalimentar. Agromarketingul, ca specializare sau ramură a

marketingului, trebuie văzut ca o componentă integrantă a agrobusinessului,

incluzând toate activităţile care contribuie la coordonarea producţiei,

distribuţiei şi promovării produselor agroalimentare în concordanţă cu

cererea consumatorilor.

În sens larg, agrobusinessul cuprinde atât activităţile care oferă

agriculturii resursele necesare, situate în amonte faţă de agricultor, cât şi pe

cele din avalul acestuia, respectiv colectarea, prelucrarea, distribuţia şi

comercializarea produselor agricole. În cadrul economiilor de piaţă

dezvoltate, în multe din aceste activităţi sunt implicate mari companii, multe

din ele operând şi în afara graniţelor naţionale1. Agrobusinessul este eficient

numai în măsura în care consumatorilor le sunt oferite alimente în cantităţi

suficiente, într-o varietate corespunzătoare şi la preţuri rezonabile.

Fundamentarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor şi proceselor economice

ce compun agrobusinessul, prin prisma opticii de marketing, au menirea de

a asigura pe deplin acest lucru, marketingul afirmându-se tot mai mult ca o

ştiinţă a raţionalizării şi optimizării.

Cu cât întreprinzătorii agricoli devin mai specializaţi în activitatea lor

economică, cu atât intră în contact cu alţi agenţi economici pentru a se

aproviziona cu produsele şi serviciile de care au nevoie şi pentru a vinde cel

puţin o parte din producţia obţinută. Pentru o perioadă de timp, cumpărătorii

şi vânzătorii rămân în contact apropiat şi fiecare parte este capabilă să

stabilească ce şi cât are nevoie să cumpere sau, după caz, ce şi cât doreşte să

vândă cealaltă parte. Cu cât economiile agroalimentare se dezvoltă, numărul

fermelor comerciale şi volumul schimburilor de produse creşte,

manifestându-se o nevoie concomitentă tot mai crescândă de servicii de

marketing, cum ar fi stocarea, depozitarea, condiţionarea, ambalarea şi

transportul produselor, oferirea de informaţii de marketing etc. Aceste

1 Carter S., Global Agricultural Marketing Management, Editura FAO, Roma, 1997

servicii de marketing sunt prestate de intermediari specializaţi în astfel de

activităţi, iar contactele directe între producători şi consumatorii finali sunt

tot mai reduse, mărfurile şi informaţiile fiind schimbate prin sisteme de

marketing tot mai complexe.

În multe ţări (teoretic în toate ţările aflate în curs de dezvoltare),

agricultura reprezintă o ramură însemnată a economiei, care le asigură cele

mai importante surse de materii prime pentru industria prelucrătoare şi cea

mai mare parte a locurilor de muncă pentru populaţia activă. În aceste ţări,

pentru hrană se cheltuiesc peste 50 % din veniturile medii ale unei familii.

La polul opus – din acest punct de vedere – se situează americanii, care

cheltuiesc numai 12%, respectiv vest-europenii, cu cheltuieli alimentare

cuprinse între 15 şi 20 % din venitul mediu familial. Dacă în ţările

dezvoltate numărul săracilor este redus şi este uşor să se realizeze programe

speciale de distribuţie a alimentelor de care aceştia au nevoie, în multe din

ţările în curs de dezvoltare populaţia subalimentată este majoritară, fiind

necesară adoptarea unor sisteme de marketing adecvate şi eficiente pentru

asigurarea hranei acesteia.