Consultanță și Extensie

1. Concept, necesitate, conţinut

1.1. Conceptul de consultanţă

Ca şi alte concepte care au apărut mai târziu în terminologia economică

românească, noţiunea de consultanţă ca definiţie nu s-a cristalizat într-un concept

care să întrunească unanimitatea. Există mai multe definiţii care se diferenţiază

din punct de vedere stilistic şi semantic, conturându-se două moduri diferite de a

privi consultanţa.

A. Consultant ca o activitate funcţional amplă, care presupune ,,un proces

prin care se acordă ajutor cu privire la conţinutul, desfăşurarea sau structura unei

activităţi sau a unei serii de activităţi, acţiune în care consultantul nu răspunde în

realitate de executarea acelei activităţi, ci îi ajută pe cei care au această răspundere

(Greiner, L.E. şi colab., 1983).

B. Consultanţa ca prestare a unui serviciu profesionst specializat, care

constă în ,,efectuarea unui serviciu de consiliere pentru care organizaţiile

interesate încheie un contract cu persoane special instruită fi calificate în acest

domeniu, persoane care ajută organizaţia beneficiară într-un mod obiectiv şi

independent să-şi identifice şi să-şi analizeze problemele, recomandând soluţii şi

ajutând, atunci când li se cere, la implementarea lor" (Steele, F., 1982).

Pentru agricultură, din cele prezentate mai sus, ţinând cont şi de

particularităţile acestei ramuri, se poate caracteriza consultanţa ca un un serviciu

profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau sub forma

unui onorariu de către specialişti sau firme autorizate, având ca scop sprijinirea

managerilor exploataţiilor agricole în realizarea unor obiective.

Acţiunile consultantului pot fi de trei tipuri:

• corective, când se urmăreşte ameliorarea unei situaţii care se

înrăutăţeşte sau este pe cale a se înrăutăţi;

• progresive, care vizează creşterea performanţelor faţă de un nivel dat;

• creative, când se solicită crearea unor situaţii noi, cu caracter novator.

1.2. Necesitatea activităţii de consultanţă

În perioada cît a funcţionat economia centralizată, activitatea de

consultanţă avea un caracter, în mare parte, formal şi era orientată, cu precădere,

către aspectele tehnice ale producţiei. Problemele economice şi comerciale erau

preluate, de regulă, de către organismele ierarhice teritoriale şi centrale. Înfiinţarea

unor instituţii de perfecţionare a cadrelor de conducere (ex.C.E.P.E.C.A. în anii

'70) a avut ca obiectiv principal pregătirea unor specialişti în activitatea de

conducere şi mai puţin în cea de consultanţă în management agrar.

Formele firave prin care consultanţa în management era asigurată prin

cursurile periodice de perfecţionare organizate de Direcţiile Judeţene Agricole sau

Casa Agronomului au dispărut aproape complet după anul 1990. Acest aspect a

căpătat o gravitate deosebită într-un moment în care agricultura românească a

intrat într-un proces de restructurare radicală. Situaţia respectivă, care a durat circa

8 ani, a contribuit, alături de alţi factori de natură economică şi juridică, la

declinul agriculturii româneşti. Se impunea crearea de urgenţă a unor structuri

organizatorice specializate în consultanţă agricolă cu caracter managerial, atât

pentru micile exploataţii individuale private, cât şi pentru exploataţiile de tip

asociativ şi societar cu un anumit grad de concentrare.

Actele normative apărute în anul 1998 (H.G. 676/1998 şi Ordonanţa

Guvernului României nr. 61/1998) au pus bazele organizării acţiunilor de

consultant pentru agricultură.