Consultanță și Extensie

Curs
8/10 (4 voturi)
Domeniu: Agronomie
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 26 în total
Cuvinte : 7610
Mărime: 272.02KB (arhivat)
Publicat de: Zaraza Cecilia Nagy
Puncte necesare: 0

Extras din curs

1. Concept, necesitate, conţinut

1.1. Conceptul de consultanţă

Ca şi alte concepte care au apărut mai târziu în terminologia economică

românească, noţiunea de consultanţă ca definiţie nu s-a cristalizat într-un concept

care să întrunească unanimitatea. Există mai multe definiţii care se diferenţiază

din punct de vedere stilistic şi semantic, conturându-se două moduri diferite de a

privi consultanţa.

A. Consultant ca o activitate funcţional amplă, care presupune ,,un proces

prin care se acordă ajutor cu privire la conţinutul, desfăşurarea sau structura unei

activităţi sau a unei serii de activităţi, acţiune în care consultantul nu răspunde în

realitate de executarea acelei activităţi, ci îi ajută pe cei care au această răspundere

(Greiner, L.E. şi colab., 1983).

B. Consultanţa ca prestare a unui serviciu profesionst specializat, care

constă în ,,efectuarea unui serviciu de consiliere pentru care organizaţiile

interesate încheie un contract cu persoane special instruită fi calificate în acest

domeniu, persoane care ajută organizaţia beneficiară într-un mod obiectiv şi

independent să-şi identifice şi să-şi analizeze problemele, recomandând soluţii şi

ajutând, atunci când li se cere, la implementarea lor" (Steele, F., 1982).

Pentru agricultură, din cele prezentate mai sus, ţinând cont şi de

particularităţile acestei ramuri, se poate caracteriza consultanţa ca un un serviciu

profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau sub forma

unui onorariu de către specialişti sau firme autorizate, având ca scop sprijinirea

managerilor exploataţiilor agricole în realizarea unor obiective.

Acţiunile consultantului pot fi de trei tipuri:

• corective, când se urmăreşte ameliorarea unei situaţii care se

înrăutăţeşte sau este pe cale a se înrăutăţi;

• progresive, care vizează creşterea performanţelor faţă de un nivel dat;

• creative, când se solicită crearea unor situaţii noi, cu caracter novator.

1.2. Necesitatea activităţii de consultanţă

În perioada cît a funcţionat economia centralizată, activitatea de

consultanţă avea un caracter, în mare parte, formal şi era orientată, cu precădere,

către aspectele tehnice ale producţiei. Problemele economice şi comerciale erau

preluate, de regulă, de către organismele ierarhice teritoriale şi centrale. Înfiinţarea

unor instituţii de perfecţionare a cadrelor de conducere (ex.C.E.P.E.C.A. în anii

'70) a avut ca obiectiv principal pregătirea unor specialişti în activitatea de

conducere şi mai puţin în cea de consultanţă în management agrar.

Formele firave prin care consultanţa în management era asigurată prin

cursurile periodice de perfecţionare organizate de Direcţiile Judeţene Agricole sau

Casa Agronomului au dispărut aproape complet după anul 1990. Acest aspect a

căpătat o gravitate deosebită într-un moment în care agricultura românească a

intrat într-un proces de restructurare radicală. Situaţia respectivă, care a durat circa

8 ani, a contribuit, alături de alţi factori de natură economică şi juridică, la

declinul agriculturii româneşti. Se impunea crearea de urgenţă a unor structuri

organizatorice specializate în consultanţă agricolă cu caracter managerial, atât

pentru micile exploataţii individuale private, cât şi pentru exploataţiile de tip

asociativ şi societar cu un anumit grad de concentrare.

Actele normative apărute în anul 1998 (H.G. 676/1998 şi Ordonanţa

Guvernului României nr. 61/1998) au pus bazele organizării acţiunilor de

consultant pentru agricultură.

Preview document

Consultanță și Extensie - Pagina 1
Consultanță și Extensie - Pagina 2
Consultanță și Extensie - Pagina 3
Consultanță și Extensie - Pagina 4
Consultanță și Extensie - Pagina 5
Consultanță și Extensie - Pagina 6
Consultanță și Extensie - Pagina 7
Consultanță și Extensie - Pagina 8
Consultanță și Extensie - Pagina 9
Consultanță și Extensie - Pagina 10
Consultanță și Extensie - Pagina 11
Consultanță și Extensie - Pagina 12
Consultanță și Extensie - Pagina 13
Consultanță și Extensie - Pagina 14
Consultanță și Extensie - Pagina 15
Consultanță și Extensie - Pagina 16
Consultanță și Extensie - Pagina 17
Consultanță și Extensie - Pagina 18
Consultanță și Extensie - Pagina 19
Consultanță și Extensie - Pagina 20
Consultanță și Extensie - Pagina 21
Consultanță și Extensie - Pagina 22
Consultanță și Extensie - Pagina 23
Consultanță și Extensie - Pagina 24
Consultanță și Extensie - Pagina 25
Consultanță și Extensie - Pagina 26

Conținut arhivă zip

  • Consultanta si Extensie.pdf

Alții au mai descărcat și

Reacția Ecofiziologică a Grâului Față de Tipul de Fertilizare Organică

PARTEA GENERALĂ CAPITOLUL I IMPORTANŢA, BIOLOGIA ŞI ECOLOGIA GRÂULUI 1.1. IMPORTANŢA CULTURII GRÂULUI Grâul este cea mai importantă plantă...

Cercetări privind influența unor verigi tehnologice asupra producerii de sămânță la soiul de grâu de toamnă

INTRODUCERE Grija pentru folosirea la însămânţări a celor mai bune seminţe sau material săditor a preocupat pe om din momentul în care acesta a...

Sisteme Enzimatice

Scurt istoric Reactiile enzimatice au fost folosite din timpurile cele mai vechi pentru fabricarea vinului, a otetului, a berii si a branzei. O...

Consultanță agricolă

Consultanta Agricola Consultanta=transfer cunostinte noi catre fermieri pentru o schimbare de durata a comportamentului si a da incredere in...

Rolul microelementelor în nutriția plantelor

NUTRIȚIA MINERALĂ A PLANTELOR Substanţele organice complexe ce alcătuiesc corpul plantelor şi asigură buna desfăşurare a proceselor fiziologice...

Calitatea cariopselor de grâu, reflectată prin însușiri fizice, fiziologice și biochimice

GRÂUL Importanta Grâul este cea mai importanta planta cultivata, cu mare pondere alimentara. Suprafetele întinse pe care este semanat, precum si...

Amenajările Agricole din România și Impactul Acestora asupra Dezvoltării Localităților

1. Spatiul rural al României Spatiul rural al României este alcatuit conform Legii nr. 2/ 1968 de organizare teritorial- administrativa din 2.688...

Bazele realizării producției agricole în condiții de stres

Productiile agricole se obtin in functie de modul in care s-au cultivat plantele, ce tratamente, conditii li s-au oferit.In cazul in care necesarul...

Te-ar putea interesa și

Proiect fermierul, cofinanțare - Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, finanțare - SAPARD

Minister de resort Conducere: ministru, trei secretari de stat si un secretar general Rolul si functiile MAPDR Ministerul Agriculturii,...

Strategia și Programul Consiliului Județean Dolj de Dezvoltare economico-socială a Județului Dolj 2005 - 2008

I. PREZENTAREA GENERALĂ A JUDEŢULUI DOLJ 1.1. DATE GENERALE Aşezarea geografică În ansamblul teritorial al României judeţul Dolj are o poziţie...

Consultanță Agricolă

CAP. I STRUCTURA ORGANIZATORICA A SERVICIILOR DE CONSULTANTA AGRICOLA LA NIVELUL JUDETULUI VASLUI 1.1. Structura organizatorica a Oficiului...

Consultanță agricolă

Cap.I Introducere în consultanţa agricolă : principii şi concepte I.1 Conceptul de consultanţă agricolă Ca şi alte concepte care au aparut mai...

Măsuri sanitar-veterinare de prevenire și combatere a bolilor în fermele de animale

CAPITOLUL I STRUCTURA ORGANIZATORICA A SERVICIILOR DE CONSULTANTA AGRICOLA LA NIVELUL JUDETULUI Buzau 1-1 STRUCTURA ORGANiZATORICA A OFICIILOR...

Consultanță agricolă

Cap.1. Structura organizatorica a serviciilor de consultanta agricola la nivelul judetului VASLUI 1.1. Structura organizatorica Privit ca un...

Consultanță și extensie rurală - Roșia Montană

Roşia Montană 1. Definirea comunităţii Definirea comunităţii şi a cadrului în care aceasta trăieşte sunt prezentate de-a lungul a mai multor...

Consultanța și Educația de Consultanță

Ce este consultanţa? Înţelesul cuvântului consultanţă este familiar şi acceptat de către cei care lucrează în organizaţii sau servicii de...

Ai nevoie de altceva?