Ecologie și protecția mediului

ECOLOGIA

SI ECOLOGIA AGRICOLA

1.1 Ecologia

1.1.1 Concepte si definitii

Ecologia este o ramura a biologiei care s-a dezvoltat ca stiinta a vietii, studiind structura, relatiile si legile functionarii invelisului viu al Pamântului.

Cuvâtul ecologie deriva de la cuvintele grecesti "oikos", "oikia" = casa, gospodarie si "logos" = stiinta, vorbire, studiu.

Etimologic - ecologia este stiinta care se ocupa cu studiul mediului si a modului in care vietuitoarele traiesc in el.

Ecologia este stiinta care studiaza legile interactiunii organismelor cu mediul lor de viata.

Ecologia presupune:

studierea conditiilor de viata ale plantelor si animalelor;

a relatiilor dintre vietuitoare, dintre acestea si mediu;

a relatiilor dintre om si natura.

Charles Darwin - existenta principiului interactiunii in lumea vie

- in lucrarea "Originea speciilor" din 1859 introduce si explica conceptul de "lupta pentru existenta".

Aceasta nu este altceva decât totalitatea relatiilor intraspecifice si interspecifice.

Exemplul clasic folosit de Ch. Darwin se refera la trifoiul rosu pentru samânta din Anglia.

trifoi rosu - bondari - soareci - pisici.

Obiectul de studiu al ecologiei il formeaza deci interrelatiile dintre organisme si dintre acestea si mediul lor fizic.

Interactiunile dintre organisme si dintre acestea cu materia nevie sunt consecintele unei legitati generale a materiei – interactiunea permanenta si universala a sistemelor si proceselor materiale.

Aceasta interactiune intre mediul viu si neviu nu este intâmplatoare, ea persista si se dezvolta de când exista materia vie, determinând aparitia unei legi generale a relatiilor organismelor: legea unitatii organismelor cu mediul lor.

- materia care alcatuieste atât substanta vie cât si nevie este formata din aceleasi elemente chimice.

Interactiunea organism-mediu genereaza o paleta larga de probleme;

- schimbarile numerice in materia vie;

- schimbarile productivitatii biologice;

- schimbari ale calitatii, sanatatii mediului.

Datorita acestor implicatii, obiectivele ecologiei s-au largit, fiind o stiinta a vietii, stiinta care interpreteaza biosfera, stiinta a supravietuirii.

In esenta, interactiunile dintre organisme si dintre acestea si mediul lor conditioneaza supravietuirea organismelor, printre care se afla si omul, ca parte integranta a materiei vii.

Omul este angrenat permanent intr-un proces de interactiune cu materia vie si nevie, actionând ca un factor ce modifica puternic legaturile dintre organisme si mediul lor.

In ultimul timp, datorita administrarii gresite a mediului de catre om, precum si datorita cresterii populatiei umane, productivitatea biologica a globului este in pericol de a nu realiza un standard de viata adecvat intregii populatii. Astfel, omul este pus in fata unei crize ecologice.

Din aceste motive ecologiei ii revine si rolul de a combate ignoranta ecologica, de a-l invata pe om regulile dupa care trebuie sa se desfasoare relatiile lui cu natura vie si nevie si de a-l orienta spre cunoasterea factorilor de care depinde refacerea resurselor naturale.

Desi cercetarile de ecologie au radacini mai vechi, cuvântul ecologie a fost introdus prima data de biologul german Ernst Haeckel (1866), care a inteles prin el "studiul tuturor relatiilor dintre animale si mediul lor organic si anorganic". Mai târziu, in aceasta definitie s-au inglobat si relatiile plantelor.

De la Haeckel si pâna in prezent, definitia ecologiei a cunoscut o anumita evolutie, insa se pot distinge doua categorii de definitii:

- una referitoare la relatiile organismelor cu mediul lor;

- alta, la relatiile sistemelor supraindividuale cu mediul lor ambiant.

Din prima categorie fac parte definitiile date de: Ch. Elton (1927), Nikolski (1955), Mac Fadyen (1957), Lamotte (1971), Krebs (1972), R. Dajoz (1970); iar din a II-a, definitiile elaborate de: E. Odum (1966, 1971), M. Ghiliarov (1973), B. Stugren (1975), N. Botnariuc si V. Vadineanu (1982).

1.1.2 Istoric

Desi intemeiata de un zoolog, in primele decenii ale existentei sale ecologia a fost dezvoltata in special de botanisti.

In 1877 K. Möbius introduce notiunea de biocenoza, pe baza studiilor asupra unui banc de stridii, apoi Schröter pe cele de autecologie (1896) si sinecologie (1902).

In 1896, botanistul danez E. Warming a reintrodus termenul de ecologie, care aproape fusese uitat.

In 1905, F.E. Clements fundamenteaza din punct de vedere teoretic si practic unele metode de cercetare cantitativa in ecologia vegetala.

F. Dahl introduce in 1908 notiunea de habitat, studiind conditiile de viata ale unui grup de arahnide.

In 1910, Johnson descrie notiunea de nisa ecologica, iar in 1911 V. Shelford introduce metode fiziologice de cercetare pentru fundamentarea repartitiei geografice a animalelor si formuleaza "Legea tolerantei".

In 1916, apoi in 1930, F.E. Clements a introdus conceptele de climax si specie indicatoare, descifrând in parte mecanismele succesiunii ecosistemelor din stadiul de pionierat pâna la stadiul de maturitate ecologica.

In 1927 Ch. Elton, prin lucrarea "Ecologia animala" pune bazele ecologiei trofice, descrind in termeni cantitativi piramida trofica, iar in 1928 R. Chapman formuleaza conceptul de rezistenta a mediului.

In 1935 A.G. Tansley elaboreaza si introduce in ecologie conceptul de ecosistem.

In 1940 Ch. Juday cerceteaza bugetul energetic al lacului Mendota (S.U.A.), fundamentând conceptul de structurare energetica a ecosistemului.

In 1942 R.L. Lindeman publica lucrarea "Aspectul trofo-dinamic al ecologiei" in care sintetizeaza cercetarile sale cu privire la fluxul de energie in lacul Cedar-Bog (S.U.A.) si raporturile energetice intre nivelurile trofice, fundamentând conceptia trofo-energetica in ecologie.

Dupa 1964, odata cu Programul Biologic International, initiat de UNESCO, ecologia a pasit in etapa integrarii si modelarii pe calculator. Se folosesc frecvent programele de prognoza si avertizare mai ales pentru evolutia daunatorilor si parazitilor, pentru rezolvarea unor probleme trofo-energetice sau demografice etc.

Studiile globale si regionale din ultimul timp au dus la conturarea a doua idei de baza ale ecologiei:

a. - Pamântul este un sistem cu dimensiuni si resurse materiale limitate si de aceea fiecare tara sau regiune de pe glob depinde de celelalte printr-un sistem integrator de interactiuni;

b. - Cu toata emanciparea sa materiala si spirituala, omul ramâne, din punct de vedere biologic, un component al biosferei si nu un stapân al acesteia.

Având in vedere aceste probleme, numeroase organisme si organizatii regionale sau mondiale au elaborat programe concrete privind gospodarirea resurselor mediului si protectia acestuia.