Entomologie

ENTOMOLOGIE FORESTIERĂ

Entomologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul insectelor. Denumirea ştiinţei provine de la grecescul entomon – insectă şi logos – vorbire, ştiinţă, iar cea a obiectului de studiu, de la latinescul insectus – segmentat, tăiat.

În ceea ce priveşte Entomologia forestieră, ea studiază morfologia, biologia şi ecologia insectelor din mediul forestier, în primul rând ale celor dăunătoare, în vederea aplicării măsurilor de prevenire şi combatere, dar şi ale celor folositoare, în vederea utilizării lor în combaterea biologică.

CAP.1. MORFOLOGIA EXTERNĂ A INSECTELOR

Insectele fac parte din punct de vedere sistematic din încrengătura Arthropoda, clasa Insecta. Ca la toate artropodele, corpul insectelor este segmentat şi acoperit cu un tegument tare, care formează scheletul exterior sau exoscheletul. Ceea ce deosebeşte însă insectele de celelalte artropode este faptul că segmentele corpului se grupează în trei regiuni distincte: cap, torace şi abdomen. De asemenea, sunt caracteristice la insectele adulte cele trei perechi de picioare toracale articulate, de unde şi altă denumire a clasei: Hexapoda.

1.1. Capul şi apendicele sale

Capul insectelor are aspectul unei cutii cu două deschideri: orificiul bucal în jurul căruia se găsesc piesele bucale şi orificiul occipital care face legătura cu toracele.

Capul este o capsulă chitinoasă formată din unirea a şase segmente sau metamere, vizibile numai în stadiul embrionar. Suprafaţa capsulei cefalice prezintă 3 suturi: sutura metopică sau epicranială, sutura clypeo-frontală şi sutura clypeo-labrală. Aceste suturi delimitează următoarele regiuni ale capului (vezi desen lucrări practice): vertex-ul (creştetul), partea cea mai înaltă a capului, delimitat anterior de frons (frunte) şi posterior de occiput; clypeus-ul separat de frunte prin sutura clypeo-frontală; părţile laterale ale capului se numesc gene; zonele dintre ochi şi occiput poartă denumirea de tempora (tâmple), după care urmează occiput-ul şi postocciput-ul.

Faţă de corp capul poate avea trei poziţii diferite:

• capul prognat, la care axa capului este în prelungire cu axa corpului (la Lepidoptera şi unele specii de Coleoptera);

• capul ortognat, la care axa capului este aproape perpendiculară pe axa corpului (Ensifera şi Caelifera – la lăcuste şi cosaşi);

• capul hipognat, la care axa capului formează un unghi ascuţit cu axa corpului şi aparatul bucal este îndreptat spre partea posterioară (Hemiptera – la ploşniţele de plante).

La cap se găsesc organele cefalice senzitive: ochi compuşi sau faţetaţi, ochi simpli sau oceli, antenele, precum şi piesele care alcătuiesc aparatul bucal.

Antenele

Sunt apendice perechi, pluriarticulate şi mobile, pe care se găsesc organe de simţ olfactiv, tactil, auditiv, static, ş.a.

Antena este alcătuită din următoarele părţi: scapus, pedicel, restul articolelor alcătuind flagelul (funiculul).

În ceea ce priveşte dimensiunile, unele insecte au antene foarte lungi, întrecând lungimea corpului (Acanthocinus aedilis), pe când altele au antenele foarte scurte (Musca domestica, Libellula sp.). Masculii au în general antene mai lungi decât femelele.

Forma antenelor variază foarte mult. Ele pot fi: drepte, când articolele antenale sunt aşezate liniar începând de la articolul bazal şi până la cel apical, sau geniculate, când primul sau primele articole sunt aşezate pe o axă, iar următoarele pe o altă axă şi formează între ele un unghi.

Cele drepte la rândul lor pot fi (vezi desen lucrări practice):

• setiforme, la care articolele antenale se subţiază treptat de la bază spre vârf (Blatta sp., Locustidae, Noctuidae);

• filiforme, când grosimea antenei este aceeaşi de la bază până la vârf (Lytta vesicatoria, Carabus sp.);

• serate, când fiecare articol antenal prezintă la partea interioară unul sau doi dinţi, luând aspectul unei lame de fierăstrău (Elateridae, Buprestidae);

• pectinate, la care articolele antenale sunt dezvoltate lateral ca dinţii unui pieptene. Pot fi cu un singur rând de dinţi – simplu pectinate (Ptilinus pectinicornis) sau cu două rânduri de dinţi – dublu pectinate (masculii de Lymantria dispar, Euproctis chrysorrhoea, Malacosoma neustria, etc.);

• aristate, când antena se termină printr-un articol lăţit pe care se găseşte o setă laterală, nudă sau păroasă (Musca domestica).

După forma ultimelor articole, cele geniculate pot fi:

• geniculat-măciucate (Ipidae), când articolele antenale terminale se îngroaşă mult sub formă de măciucă;

• geniculat-pectinate (Lucanus cervus);

• geniculat-lamelate întâlnite la cărăbuşi (Scarabaeidae), când ultimele articole antenale sunt transformate în lamele ce se deschid ca un evantai.