Familia de albine

1. BIOLOGIA FAMILIEI DE ALBINE

Albina este o insecta, animal nevertebrat caracterizat de alcătuirea cor pului din trei pârti principale - cap, torace și abdomen, la rândul lor compuse din mai multe segmente acoperite cu un înveliș tare - chitinos, de prezența a șase picioare articulate și cu aripi membranoase.

Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de insecte -Ordinul Hymenoptera (are două perechi de aripi membranoase), familia Apidae, genul Apis, specia melifera pe care o îngrijim și în țara noastră. La acest ordin apare viața socială și organizarea indivizilor în familie, echivalând prin funcționalitate cu un organism, ceea ce atrage cu sine diviziunea muncii, îngri jirea în comun a urmașilor, adunarea și prelucrarea în comun a hranei, concen-trarea puterii reproducătoare a organismului la una singură din femele -matca și la câțiva masculi - trântorii și reglarea în comun a căldurii organismului social. Consecință a acestei vieți sociale - apariția populației mari de indivizi cu funcții de întreținere - lucrătoarele, acumularea de rezerve de hrană, totul cu remarca bile adaptări și dezvoltări în morfologie ale sistemului digestiv, respirator, mus cular, nervos, reproducător, excretor, excepționale performanțe ale organelor de simț, ale sistemului enzimatic și hormonal, din toate rezultând spectaculoase aspecte de comportament.

Date fiind aceste perfecționări, familia albinei melifere este considerată în zoologie ca „supraorganism"- în care funcțiile de nutriție,respirație, apărare și reproducție au atât nivel individual cât și social. Apariția a doua caste la sexul femel (matca si lucrătoarea) este expresia înaltei diviziuni a muncii atinsa de specie în îndeplinirea funcțiilor sociale. De reținut: nu matca, unica, este nou tatea în evoluție, ci lucrătoarea - aceasta este, în perfecțiunea ei - o minunata diversiune de la dezvoltarea reproductivă, normală, a femelei.

Pentru a înțelege comportamentul și viața albinei în stup, pentru a învăța corect posibilitățile de a îngriji și exploata albinele, în concordanță cu modul natural de desfășurare a vieții lor este necesară cunoașterea alcătuirii corpului lor și a dezvoltării. întrucât lucrătoarea este individul majoritar în fa milie, și a fost cel mai bine studiată, majoritatea descrierilor sunt făcute pe ea. Ori de câte ori matca și trântorele au particularități de morfologie și comporta ment ele vor fi menționate.

Corpul este alcătuit din trei părți : cap, torace și abdomen

Capul. Privit din față, capul albinei lucrătoare are forma triunghiulară ; la matcă

e puțin rotunjit, iar la trântor aproape ro tund. La unghiul inferior al capului este gura, pe lateral sînt ochii compuși, iar în partea superioară se află trei ochi simpli nu miți uceli. Tot în regiunea capului se află două antene, care reprezintă organele de simț ale mirosului și pipăitului.

Toracele. Este format din trei inele (segmente) numite : protorace, mezotorace și metatorace. Pe ele sînt articulate trei pe rechi de picioare și două perechi de aripi.

Picioarele, morfologic sînt alcătuite din : coxă, trocanter, femur, tibie și tars. Tarsul este și el format din cinci tarsornere, primul fiind bazitarșul. Picioarele se termina cu două cîrlige puternice, cu care albinele se agață pe suprafețele rugoase, iar între cîrlige este un lob moale — arolium — ce secretă un lichid vîscos, cu rol adeziv pe suprafețe alunecoase.

Cele trei perechi de picioare ale albinelor lucrătoare, fiind adaptate pentru a îndeplini o serie de funcții speciale au conformații diferite :

- prima pereche prezintă între tibie și bazitars, o perie pentru cu rățirea antenei ;

-perechea a doua, la partea inferioară a tibiei are un spin (pin ten), cu care albinele descarcă polenul și propolisul;

-perechea a treia este mai complicată, avînd pe fața internă a bazitarsului o perie, pentru culegerea polenului. între tibie și bazitars se află presa de polen.

Pe fața externă a tibiei se află o cavitate alungită, înconjurată de peri — corbicula (coșulețul), în care albina transportă ghemotocul de polen .

Aripile sînt membranoase, cu nervuri rigide tubulare.

Marginea inferioară a aripei anterioare este ușor pliată, formînd o cută în care se.prind un șir de cîrlige (hamuli), de pe marginea superioară a aripei posterioare, ceea ce dă aripei o mare rezistență în aer, în timpul zborului. Cînd albinele execută ventilația stupului, aripile acționează in dependent .

Abdomenul. Are 6 inele la matcă și la albinele lucrătoare și 7 la trîntor.

Pe partea inferioară a ultimelor inele abdominale, la albinele lucră toare se deschid glandele cerifere în „oglinzile cerifere" .

Albina prezintă o serie de sisteme : digestiv, respirator, circulator, nervos, reproducător și aparatul vulnerant (acul albinei).

2. UTILAJE SI CONSTRUCTII APICOLE

Inventarul apicol reprezintă totalitatea uneltelor necesare in vederea efectuării unor anumite lucrări apicole sau pentru asigurarea procesului de lucru într-un domeniu de activitate cum ar fi: adăposturi pentru familiile de albine, echipament pentru proiecția apicultorului, unelte pentru lucrări în stupina, însârmarea ramelor si fixarea fagurilor artificiali, extracția si condiționarea pro duselor apicole, creșterea și transportul maicilor si construcții apicole.

Inventarul apicol cuprinde deci totalitatea uneltelor, obiectelor si con strucțiilor apicole care aparțin și reprezintă întreaga dotare a unei exploatări api cole.

Adăposturi pentru familiile de albine (stupii)

în mod natural, albinele își clădesc adăpostul în scorburi de copaci, crăpături de stânci, precum și in diferite locuri ferite de intemperii. Omul, aducând albinele în preajma locuinței sale, a căutat să le asigure un adăpost cit mai asemănător cu cel natural.

Cum în adăposturile naturale și în stupii primitivi fagurii construiți de albine erau ficși și nu permiteau intervenția omului, ingeniozitatea apicultorilor a condus ulterior la realizarea stupilor cu rame mobile.

Stupul de astăzi este rezultatul sintezei și observațiilor efectuate în cursul anilor de generații întregi de crescători de albine.

Soluțiile constructive adaptate pentru realizarea diferitelor tipuri de stupi sunt multiple, putânduse însă despride doua orientări distincte:

- stupi în care dezvoltarea familiei de albine și a cuibului se face pe plan vertical, purtând astfel denumirea de stupi verticali;

- stupi în care dezvoltarea familiei și a cuibului se face pe plan orizon tal, încadrându-se astfel in categoria stupilor orizontali.

Indiferent de tipul stupului - vertical sau orizontal - acesta trebuie sa asigure următoarele condiții:

- să ferească albinele și cuibul familiilor de ploaie, umezeala, vânt și arșiță;

- sa fie încăpător, asigurând atât spațiul necesar pentru dezvoltarea fa miliei, cât și pentru depozitarea rezervelor de hrana;

- să permită mărirea sau micșorarea volumului stupului în raport cu dezvoltarea familiei și evoluția culesului;

- să fie usor de manipulat fără sa se stânjenească activitatea familiei dealbine;

- părțile componente să aibă aceleași dimensiuni spre a putea fi folosite de la un stup la altul;

- sa fie adaptați pentru deplasarea familiilor de albine la diferite culesuri.

- permită aplicarea metodelor avansate de creștere și întreținere a albinelor;

- fie rezistent.

Urmare observațiilor și cercetărilor efectuate în țara noastră, precum si faptului ca apicultura moderna cere restrângerea la minim alât a numărului de tipuri si modele de stupi, cât și a dimensiunii ramelor spre a ușura circulația materialului biologic asigurându-se totodată condițiile optime pentru producerea de stupi si înlocuirea elementelor de stupi, precum și a celorlalte utilaje apicole aferente s-a trecut la tipizarea stupilor și principalelor unelte folosite in apicul tura.

In acest scop au fost tipizați și standardizați stupii sistematici ce se con fecționează în țara noastră. Astfel, în prezent deosebim tipurile de stupi prezentați în tabelul alăturat.