Fitocenologie

C1 - FITOCENOLOGIE

Plantele verzi

- reprezintă componenta majoritară a vegetaţiei;

- sunt singurele organisme capabile să preia, în procesul de fotosinteză, energia

solară şi să o acumuleze în substanţe organice pornind de la substanţele

anorganice;

- intervin în reglarea compoziţiei atmosferei terestre.

În fotosinteză CO2 este preluat din atmosferă iar O2 este eliberat.

- plantele modifică substratul şi dau specificul condiţiilor climatice – edafice ale

globului;

- depind obligatoriu de mediul pe care se dezvoltă şi pe care il modifică căpătând

adaptări structurale şi funcţionale;

- sunt indicatori ecologici ai mediului abiotic. Dacă o specie poate da informaţii

despre factorii dintr-un anumit loc, o fitocenoză poate oglindii întregul complex de

factori.

- sunt indicatori biotici, indicatori ai relaţiilor dintre colectivităţile de plante.

Vegetaţia este producătorul principal de hrană pentru om şi animale.

Organismele, animale sau vegetale, nu au trăit şi nu trăiesc izolat, ci în

comunităţi cu grade diferite de complexitate şi într-un echilibru dinamic cu

ansamblul factorilor de mediu.

Aceste comunităţi nu s-au constituit şi nu se constituie la întâmplare, ci pe

baza unor legităţi perfectate în timp, verificate de mecanismele co-evolutive şi

descifrate de o serie de discipline biologice între care se situează şi fitocenologia.

Apariţia agriculturii, folosirea iraţională a resurselor naturale.. au dus la

artificializare.

Reglementarea folosirii resurselor a dus la apariţia unor noi ramuri:

economia păşunatului – PRATICULTURA şi economia forestieră SILVICULTURA.

Fitocenologia (phyton gr. – plantă ; konosis gr. – care se asociază,

se reuneşte; logos gr. ştiinţă, vorbire) este o ştiinţă biologică de sinteză ce

studiază covorul vegetal în strânsă interdependenţă cu mediul în care acesta se

dezvoltă.

Studază relaţiile de intercondiţionare şi influenţare reciprocă dintre

comunităţiule vegetale şi complexul de factori ecologici (sol, climă, factori biotici,

istorico- genetic).

Rezultatul acestor interacţiuni se materializează în constituirea unor

sisteme biologice suprapopulaţionale care în dinamica lor evolueaza spre

optimizarea structurală şi funcţională, spre realizarea unei homeostazii ridicate,

sisteme la nivelul cărora au loc procesele primare de acumulare şi transformare a

materiei şi energiei, de transferare şi diversificare a informaţiei, de modelare a

acţiunii factorilor ambientali.

Aceste sisteme se numesc fitocenoze şi reprezintă producătorul primar

al fiecărui tip de biocenoză.

Deci, fitocenologia se ocupă cu studiul complex al structurii şi

funcţiilor fitocenozelor, al raporturilor lor cu mediul abiotic şi biotic, al

răspândirii , tipizării şi clasificării lor, precum şi de elaborarea principiilor

şi procedeelor de folosire raţională şi conservare a fitocenozelor.

În unele ţări se foloseşte termenul de fitosociologie, datorită unor

analogii făcute de anumiţi autori între sociologia umană şi cea a comunităţilor

vegetale.

Deşi fitocenologia este disciplină de sine stătătoare, fitocenologul este

obligat să facă apel la pedologie, geomorfologie, climatologie, ecologie generală,

biochimie, evoluţionism, taxonomie vegetală etc.