Legislație Agrară Internă și Comunitară în Zootehnie

Capitolul I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. NOŢIUNEA DE DREPT

Termenul general de drept este considerat ca fiind o noţiune complexă ce

poate fi definită din mai multe puncte de vedere1:

a) ca normă sau ansamblu de norme de conduită, generale şi obligatorii, pe

baza cărora se desfăşoară activitatea umană în societate;

b) ca prerogativă sau facultate a individului de a putea pretinde din partea

terţilor, persoane fizice sau persoane juridice o anumită prestaţie de tipul

„a da“ „a face“ sau „a nu face ceva“;

c) ca ştiinţă, având domeniu de studiu şi cercetare, dreptul obiectiv şi

drepturile subiective.

Totalitatea normelor de drept care se aplică pe teritoriul unui stat constituie

dreptul obiectiv al acelui stat.

Dreptul obiectiv, în funcţie de timp, poate fi clasificat în drept obiectiv

pozitiv (cel care este în vigoare la un moment dat) şi drept obiectiv istoric(cel care

cuprinde totalitatea normelor de drept edictate pe teritoriul statului respectiv).

Dreptul obiectiv pozitiv se subdivide în drept public (cel care apără

interesul public) şi drept pozitiv privat (cel care apără interesele particulare).

Dreptul subiectiv este definit ca fiind acea prerogativă, recunoscută de

dreptul obiectiv pe care o au persoanele fizice sau colectivităţile de indivizi şi de

care aceştia se pot preleva în raporturile lor cu alte subiecte de drept. Aşa ar fi

drepturile civile, politice, social-economice etc.

Între dreptul obiectiv şi drepturile subiective există o conexiune directă, în

sensul că norma juridică constituie fundamentul drepturilor subiective, asta

însemnând că nu pot exista drepturi subiective în afara dreptului obiectiv.

Dreptul ca ştiinţă, cea de a treia accepţiune a termenului de drept, are în

vedere activitatea ştiinţifică a oamenilor în legătură strânsă cu noţiunile de drept

obiectiv şi de drept subiectiv.

1 Gh. Lupu, Gh. Avornic – Teoria generală a dreptului. Ed. Lumina, Chişinău, 1997, p.6-10

1.2. IMPORTANŢA DREPTULUI ÎN VIAŢA SOCIALĂ

Importanţa deosebită a dreptului în viaţa socială este incontestabilă şi poate

fi pusă în evidenţă prin câteva trăsături caracteristice fundamentale2:

a. dreptul ca fenomen istoric a apărut din cele mai vechi timpuri, existând

dovezi dăinuind de mii de ani;

b. dreptul este inseparabil de societate, majoritatea relaţiilor sociale fiind

reglementate juridic prin intermediul unor instituţii juridice de mare

importanţă practică (organizarea statală, familia, viaţa economică,

proprietatea, diverse structuri organizatorice şi modul lor de funcţionare

etc.);

c. dreptul reprezintă un mijloc fundamental de autoapărare a societăţii,

atât împotriva unor catastrofe naturale, dar mai ales împotriva unor fapte

antisociale (crime, tâlhării, hoţii, fenomene de corupţie etc.);

d. ca fundament social, dreptul reglementează juridic cele mai importante

relaţii sociale (relaţiile de familie, comunitare, economice, politico-sociale,

interstatale etc.);

e. dreptul constituie şi un mijloc eficient de deschidere spre viitor, care

permite şi asigură dezvoltarea societăţii în direcţii favorabile;

f. dreptul ca valoare universală, presupune o armonizare permanentă a

legislaţiilor pe plan mondial, cât şi perfecţionarea cadrului juridic propriu,

specific relaţiilor sociale cu caracter internaţional.

În concluzionând, orice sistem de drept trebuie să satisfacă, cât mai bine,

nevoile de siguranţă şi de justiţie ale omului.

1.3. NECESITATEA ÎNSUŞIRII UNOR CUNOŞTINŢE DE

DREPT ŞI LEGISLAŢIE AGRARĂ DE CĂTRE

SPECIALIŞTII CARE LUCREAZĂ ÎN

AGRICULTURĂ

Relaţiile sociale specifice producţiei agricole, dar şi cele de ordin general,

fac obiectul a numeroase reglementări juridice care trebuie cunoscute şi respectate

de toţi cei care lucrează în acest domeniu, dar mai ales de către specialiştii care

asigură managementul întregii activităţi productive, fie în mod direct, fie prin

activitatea de consultanţă.