Legumicultură

DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE LEGUMICULTURII

Privită în sens restrâns, legumicultura este o ştiinţă care se ocupă de cultura legumelor.

Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină:

- "legumer" care înseamnă vegetale cultivate pentru hrana omului; ¬"cultura" care se referă la priceperea de a lucra pământul şi de a îngriji plantele.

Terminologia folosită în principalele limbi de circulaţie are acelaşi conţinut.

-În engleză se defineşte prin "vegetable cultivations” sau "vegetable crops"; În franceză se spune "cultures maraîcheres"; în germană "gemüse¬bau"; în italiană "orticoltura"; în limba rusă "ovoscevostvo".

În vorbirea curentă, pentru definirea plantelor legumicole, se apelează la termenul de "legume". Aceasta este o denumire generică ce se atribuie unor părţi de plantă (fructe, frunze, rădăcină, inf1orescenţe) sau chiar plantelor întregi utilizate în alimentaţie.

Se foloseste frecvent si termenul de "zarzavat", care este o expresie de origine turcă,

echivalentă termenului de legume. Deci este impropriu să spunem "legume şi zarzavaturi" deoarece ambii termeni definesc acelaşi lucru.

Expresia "zarzavat de supă" se referă la morcov, păstârnac, pătrunjel pentru frunze,

eventual ţelină pentru rădăcină.

Cultura legumelor a constituit una din primele activităţi practice ale omului. Pe

măsura dezvoltării societăţii s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole.

În felul acesta legumicultura s-a consolidat ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se de fitotehnie, din care face parte în sens larg.

Perfecţionarea tehnologiilor de cultură a legumelor în câmp, apariţia şi dezvoltarea culturilor forţate în sere şi răsadniţe şi a celor protejate în adăposturi din mase plastice sau sticlă fără sursă permanentă de încălzire, a determinat o delimitare şi mai puternică a legumiculturii ca ştiintă de sine stătătoare.

Ţinând seama de obiectivele pe care şi le propune legumicultura aceasta poate fi definită mai complet astfel:

Legumicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice ale diferitelor specii de plante legumicole, cu relaţiile bio şi ecosistemice ale acestora, cu realizarea condiţiilor corespunzătoare cerinţelor speciilor şi soiurilor de plante legumicole, în scopul valorificării în măsură cât mai mare a potenţialului lor biologic şi pentru obţinerea unor producţii ridicate, de calitate superioară, eşalonate în tot cursul anului şi condiţii economice avantajoase.

Cunoaşterea particularităţilor botanice ale speciilor legumicole este deosebit de importantă deoarece aceasta fundamentează tehnologia de cultură. De exemplu la tomate: când acestea se cultivă prin răsad, sistemul radicular pătrunde la mică adâncime în sol (20-40 cm) şi trebuie să se intervină prin irigări mai dese pentru a asigura apa necesară plantelor.

La cultura tomatelor prin semănat direct, sistemul radicular pătrunde la adâncime mai mare în sol (peste 1m) şi plantele se pot aproviziona cu apă din straturile mai profunde ale solului, necesitând irigări mai rare şi cu norme mai mari.

Soiurile de tomate cu creştere nedeterminată trebuie susţinute prin diferite metode, în timp ce la cele cu creştere determinată nu mai este necesară susţinerea.

Faptul că la subsuoara frunzelor se formează lăstari numiţi copili este interpretat diferit în tehnologiile de cultură. La cultura timpurie a toma¬telor în câmp, ca şi la cea în sere, solarii şi răsadniţe, copilitul se face radical, în timp ce la cultura de vară se face parţial, lăsând 1-2 copili.

Particularităţile florilor prezintă o importanţă deosebită, mai ales la producerea seminţelor hibride, unde trebuie intervenit prin lucrarea de castrare şi polenizare artificială.

Cunoaşterea cerinţelor fiecărei specii legumicole faţă de factorii de mediu (căldură, lumină, aer, apă, hrană etc.) prezintă o importanţă deosebită deoarece prin tehnologia aplicată putem interveni pentru diri¬jarea lor în strânsă concordanţă cu cerinţele diferitelor specii sau chiar a soiurilor şi a hibrizilor de plante legumicole.

Legumicultura poate fi împărţită în două părţi distincte: legumicultura generală şi legumicultura specială.

Legumicultura generală se ocupă cu unele aspecte de ordin general privind cultura legumelor, care creează o bază de cunoştinţe utile pentru legumicultura specială.

Legumicultura generală tratează importanţa alimentară şi economică a culturii legumelor, bazele biologice ale culturii legumelor, ecologia plantelor legumicole, înmulţirea plantelor legumicole, cadrul organiza¬toric pentru producerea legumelor, baza materială necesară, tehnologia generală a producerii legumelor în câmp, sere, solarii, a producerii semin¬ţelor şi ciupercilor comestibile.

Partea specială cuprinde tehnologia de cultură a fiecărei specii legu¬micole în câmp liber, adăposturi din mase plastice, răsadniţe şi sere. De asemenea tratează importanţa alimentară şi economică, originea şi aria de răspândire, particularităţile biologice şi relaţiile cu factorii de mediu. Pe glob se cultivă circa 250 de specii de plante legumicole. Există şi în prezent o preocupare permanentă pentru descoperirea şi cultivarea de noi plante legumicole.

În ţara noastră se cultivă un număr mare de specii de plante legumi¬cole.

Marea majoritate a plantelor legumicole se cultivă în câmp liber, dar unele dintre ele se pretează foarte bine şi la cultura forţată şi protejată.

Legumicultura prezintă unele caracteristici fată de celelalte sectoare ale producţiei vegetale. Printre cele mai importante sunt:

- gradul înalt de intensivitate, datorat unor particularităţi ale plantelor legumicole şi tehnologiilor de cultură; majoritatea speciilor au un potenţial productiv ridicat, obţinându-se producţii mari la unitatea de suprafaţă;

- legumicultura ocupă suprafeţe relativ restrânse, dar se practică pe terenurile cele mai bune ( fertile, irigabile, mecanizabile );

- comportă investiţii mari legate de amenajarea terenului ( pentru iri¬gare şi mecanizare), de constituire a spaţiilor pentru cultură (sere, solarii) şi a depozitelor de păstrare a produselor;

- legumicultura se practică tot timpul anului, folosindu-se spaţii încălzite (sere) şi neâncălzite (solarii);

- tehnologiile de cultură sunt foarte complexe şi se diferenţiază de la o specie la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii în funcţie de locul de cultură, de destinaţia producţiei şi de perioada de cultură;

- majoritatea legumelor fiind perisabile, se impun măsuri speciale de recoltare, transport, depozitare, păstrare şi de condiţionare pentru valorificare.

- datorită marii complexităţi a tehnologiilor, cultura legumelor nece¬sită un volum mare de forţă de muncă, comparativ cu alte sectoare ale pro¬ducţiei vegetale;

În condiţiile tehnologiilor moderne de cultură, prin mecanizare, automatizare, procesele de cultură dobândesc un caracter industrial tot mai pronunţat.

IMPORTANŢA ALIMENTARĂ A LEGUMELOR

Legumele au o importanţă deosebită în alimentaţia omului. O alimen¬taţie raţională este de neconceput fără folosirea zilnică a legumelor într-un sortiment variat.

Notiunea de "legumă" trebuie înţeleasă în sens larg. Aceasta reprezintă părţile de plante folosite în alimentaţie.

Legumele au un efect deosebit de favorabil asupra sănătăţii organismului uman şi anume:

-hidratarea organismului datorită conţinutului ridicat în apă la legumele proaspete;

-stimularea activităţii sistemului muscular, prin aportul de hidrocar¬buri simple;

-aprovizionarea organismului cu aminoacizi: leucină, izoleucină, etc;

-reducerea grăsimilor;

-alcalinizarea plasmei sanguine;

-susţinerea procesului de calcifiere normală;

-sporirea activităţii enzimelor prin aportul de elemente minerale: K, Ca, Fe,Mg,Mn, Zn, Fl;

-blocarea activităţii bacteriilor de fermentaţie;

-menţinerea permeabilităţii membranelor celulare;

-stimularea activităţii glandelor interne;

-mărirea capacităţii de apărare a organismului;

-reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor.