Material de Studiu ID - Apicultura Sericicultura si Zoologie

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Material de Studiu ID - Apicultura Sericicultura si Zoologie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 4 fisiere pdf de 416 de pagini (in total).

Profesor: Marius Dolis

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Cuprins

1. ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ A ALBINEI MELIFERE 3
2. COLONIA DE ALBINE 4
2.1. Indivizii coloniei de albine 4
2.2. Diviziunea muncii la albine 5
2.3. Comunicarea între indivizii coloniei de albine 5
2.4. Activitatea albinelor în cuib 10
2.5. Activitatea albinelor în afara cuibului 15
3. ÎNMULŢIREA ALBINELOR 16
3.1. Spermatogeneza 16
3.2. Ovogeneza 16
3.3. Împerecherea mătcii 16
3.4. Fecundaţia 17
3.5. Metamorfoza 17
36. Însămânţarea artificială a mătcilor 19
3.7. Roirea naturală 19
3.8. Roirea artificială 20
3.9. Selecţia la albine 20
3.9.1. Criteriile principale de selecţie 20
3.9.2. Criteriile secundare de selecţie 21
4. DINAMICA SEZONIERĂ A FAMILIEI DE ALBINE 22
5. HRĂNIREA ALBINELOR 25
5.1. Clasificarea hrănirilor 26
6. ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR DE ALBINE ÎN PERIOADA
DE TOAMNĂ
6.1. Controlul de toamnă şi pregătirea pentru iernare a familiilor de
albine
6.2. Protejarea termică a familiilor de albine în vederea iernării 33
7. ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR DE ALBINE ÎN PERIOADA
DE IARNĂ
8. ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR DE ALBINE ÎN PERIOADA
DE PRIMĂVARĂ
8.1. Controlul de primăvară al familiilor de albine şi remedierea
stărilor anormale depistate
8.2. Îngrijirea familiilor de albine în vederea dezvoltării pentru
valorificarea culesului principal de la salcâm
9. ÎNTREŢINEREA ŞI EXPLOATAREA FAMILIILOR DE
ALBINE ÎN PERIOADA DE VARĂ (PERIOADA
CULESURILOR)
9.1. Asigurarea spaţiului pentru depozitarea mierii 44
9.2. Măsuri pentru creşterea producţiei de miere 45
9.3. Recoltarea şi extracţia mierii 51
9.4. Îngrijirea familiilor de albine după terminarea culesului de la
salcâm
9.5. Înmulţirea familiilor de albine prin roire artificială 54
10. BAZA MELIFERĂ 57
10.1. Zonele bioapicole şi tipurile de cules în România 59
10.2. Balanţa meliferă 60
12.3. Stabilirea numărului de familii de albine necesare pentru
polenizarea culturilor agricole entomofile dintr-o zonă 63
11. PRODUSELE APICOLE 66
10.1. Mierea 66
10.2. Ceara 69
10.3. Polenul 71
10.4. Propolisul 73
10.5. Lăptişorul de matcă 74
10.6. Veninul de albine 75
10.7. Apilarnilul 76
12. BIOLOGIA VIERMILOR DE MĂTASE 78
12.1. Sistematica zoologică a speciilor de interes sericicol 78
12.1.1. Clasificarea raselor de Bombyx mori 78
12.2. Ciclul evolutiv şi morfofiziologia speciilor sericicole 79
13. INCUBAŢIA OUĂLOR DE BOMBYX MORI 91
14. TEHNOLOGIA CREŞTERII LARVELOR DE MĂTASE 95
14.1. Tehnologia creşterii larvelor tinere 95
14.2. Tehnologia creşterii larvelor adulte 97
14.3.Creşterea succesivă a viermilor de mătase 99
14.4. Îngogoşarea şi tehnica recoltării şi sortării gogoşilor de mătase 100
15. PREINDUSTRIALIZAREA GOGOŞILOR DE MĂTASE 104
15.1. Caracteristicile gogoşilor de mătase 104
15.2. Defectele gogoşilor de mătase 105
15.3. Tehnologia preindustrializării gogoşilor 105
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 108

Extras din document

1. ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ A ALBINEI MELIFERE

Albina face parte din Ordinul Hymenoptera, care cuprinde insecte cu aripi

membranoase. Dintre Hymenoptere, aculeatele se caracterizează prin prezenţa

acului la femele, iar în cadrul acestora mai importante sunt trei suprafamilii:

Formicoidea (furnicile), Vespoidea (viespile) şi Apoidea (albinele). Apoidea

cuprinde şase familii, printre care familia Apidae cu genurile Apis (albinele

melifere), Melipona (albinele “fără ac”) şi Bombus (bondarii).

Genul Apis cuprinde patru specii: Apis dorsata, Apis florea, Apis cerana şi

Apis mellifera.

Apis mellifera este specia, care a înregistrat cel mai mare progres biologic,

fiind cea mai răspândită şi cu valoarea economică cea mai mare. Este răspândită

pe toate continentele cu climat adecvat, asigurând cea mai mare parte din mierea

şi ceara produsă în lume. Datorită calităţilor ei productive, specia este întreţinută

în stupi şi exploatată în mod organizat de către apicultori.

În decursul timpului, sub influenţa variabilităţii condiţiilor de climă şi a

mediului înconjurător, s-au format numeroase rase şi populaţii cu însuşiri

valoroase. Aceste rase au fost grupate în: rase irano-mediteraniene, rase africane şi

rase mediteranean – occidentale.

Rasele irano – mediteraniene: Apis mellifera ligustica, Apis mellifera

carnica, Apis mellifera caucasica, Apis mellifera carpatica, Apis mellifera sicula

(albina siciliană), Apis mellifera remipes, Apis mellifera taurica, Apis mellifera

anatolica.

- Apis mellifera carpatica (albina carpatică) este albina autohtonă, nefiind

recunoscută ca rasă în unanimitate de cercetători. Este o albină blândă, cu o slabă

predispoziţie spre roire naturală şi furtişag. În general, căpăceşte mierea uscat şi

are tendinţă slabă la propolizare. Este rezistentă la condiţiile de iernare, are un

consum de hrană redus, recoltează hrana în intervale scurte de timp favorabil.

În cadrul “rasei” se disting mai multe populaţii, adaptate zonelor în care sau

format: Câmpia Dunării şi Dobrogea, Podişul Moldovei, Câmpia de Vest,

Podişul Transilvaniei şi zona versanţilor munţilor Carpaţi.

Lungimea corpului este asemănătoare cu a raselor caucaziană şi italiană,

iar lungimea aripei anterioare de 9,00 – 9,22 mm. Lungimea trompei variază între

6,29 mm la albinele din Câmpia Dunării şi 6,44 mm la cele din Podişul

Transilvaniei. Lungimea tarsului este cuprinsă între 2,03 – 2,07 mm, iar a tibiei

între 3,19–3,22 mm. Valoarea medie a indicelui cubital este de 2,25.

Rasele africane:- Apis mellifera intermisa (albina telică), Apis melifera

adansoni (albina africană), Apis mellifera lamarki (albina egipteană), Apis

mellifera unicolor (albina de Madagascar), Apis mellifera capensis, Apis mellifera

major, Apis mellifera rubica, Apis mellifera scutellata, Apis mellifera littorea,

Apis mellifera monticola, Apis mellifera sahariensis, Apis mellifera jemenitica.

Rasele mediteranean – occidentale:- Apis mellifera mellifera (albina

brună europeană), cu foarte multe varietăţi.

Întrebări:

Care sunt speciile genului Apis?

Din ce grup de rase face parte Apis mellifera carpatica?

Temă:

Să se întocmească o schema privind sistematica zoologică a albinei

melifere.

2. COLONIA DE ALBINE

Pentru o cunoaştere temeinică a albinei melifere trebuie avut în vedere, pe

de o parte – individul, iar pe de altă parte – colonia de albine.

Individul are o anumită morfologie, fiind înzestrat cu organe şi funcţii

fiziologice specifice, fiind integrat într-un anumit mediu, în interrelaţii cu ceilalţi

membrii ai coloniei.

Modul de organizare a vieţii în colonia de albine decurge din caracterul de

insecte sociale al acestora, legat de diviziunea muncii, existenţa castelor şi

stabilirea unor relaţii între membrii grupului.

2.1. Indivizii coloniei de albine

Colonia sau familia de albine este un sistem supraindividual constituit din

mai mulţi indivizi care trăiesc în acelaşi stup şi care prezintă caractere de adaptare

la viaţa socială şi la anumite condiţii de mediu.

O familie este formată din trei tipuri de indivizi (caste): matca, albinele

lucrătoare şi trântorii.

Matca şi albinele lucrătoare rezultă din ouă fecundate, având un set diploid

de cromozomi (2n = 32), jumătate de la matcă - mamă şi jumătate de la trântorul –

tată. Trântorii se dezvoltă din ouăle nefecundate. În primele trei zile de viaţă,

larvele, indiferent de castă, vor fi hrănite de către albinele doici cu lăptişor de

matcă, urmând ca în continuare larvele de trântor şi cele de albină lucrătoare să fie

hrănite miere şi păstură. Larvele de matcă vor primi pe toată durata doar lăptişor

de matcă.

Matca este singura femelă cu organele genitale complet dezvoltate

careasigură perpetuarea speciei. În comparaţie cu albinele lucrătoare, corpul

acesteia este mai lung (20 - 25 mm), capul mai mic şi abdomenul mai lung şi mai

subţire. Partea ventrală a abdomenului este mai gălbuie, iar cea dorsală mai

închisă la culoare. Picioarele sunt mai lungi, iar cele posterioare nu prezintă

corbicula. Limba este mai scurtă. Aripile, deşi mai lungi ca la albinele lucrătoare,

acoperă abdomenul până la jumătate din cauza dimensiunilor mai mari ale

segmentelor abdominale. Greutatea corporală în timpul activităţii de ouat este de

170 - 208 mg.

În condiţii normale, împerecherea mătcii are loc în primele 5 - 10 zile de

viaţă, iar după 2 - 5 zile de la împerechere începe să depună ponta. Dacă

împerecherea nu a avut loc în 20 - 30 de zile, matca, după circa 40 de zile, începe

să depună ouă nefecundate, din care vor ecloziona trântori. Astfel de mătci se

numesc arenotoce şi trebuie suprimate.

Înainte de împerechere, albinele lucrătoare nu acordă o atenţie prea mare

mătcii. Numai când matca pleacă pentru împerechere, albinele devin neliniştite,

iar unele se aşează pe scândura de zbor cu capul spre urdiniş şi abdomenul ridicat,

bătând din aripi pentru a răspândi mirosul specific familiei, care va ajuta matca să

se reîntoarcă la cuib.

Matca părăseşte stupul numai pentru împerechere şi în cazul în care

familia roieşte. Când matca tânără eclozionează din botcă, matca bătrână este

omorâtă sau alungată. Matca îşi foloseşte acul numai împotriva mătcilor rivale, de

regulă, în stup existând o singură matcă. În timpul deplasării pe faguri, matca este

însoţită de o "suită" de 10 - 12 albine lucrătoare, care o apără şi o hrănesc cu

lăptişor de matcă. În timpul sezonului activ, matca poate depune 2 000 de ouă în

24 de ore şi chiar mai multe. Deşi poate trăi şi depune ouă până la vârsta de 8 ani,

de regulă, matca se înlocuieşte la 2 ani, deoarece după această vârstă, scade

capacitatea de ouat şi se reduce numărul de ouă fecundate.

Fisiere in arhiva (4):

  • Reproductia_animalelor-I.pdf
  • Apicultura_sericicultura.pdf
  • Reproductia_animalelor-II.pdf
  • Zooigiena.pdf

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE