Notiuni Semiologice Generale

Imagine preview
(8/10)

Acest curs prezinta Notiuni Semiologice Generale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 110 de pagini .

Profesor: Carp Carare Mihai

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Extras din document

CAPITOLUL I

NOŢIUNI SEMIOLOGICE GENERALE

Semiologia este ramura medicinii care se ocupă cu prezentarea şi deprinderea metodelor clinice şi paraclinice utilizate în descoperirea semnelor de boală şi respectiv, cu definirea şi explicaţia semnificaţiei acestora într-un anumit context medical.

1.1. Categorii semiologice de bază

1.1.1. Prodromul

Prodromul sau starea prodromică reprezintă stadiul incipient al evoluţiei clinice a bolii, caracterizat prin semne clinice generale nespecifice (necaracteristice). Această perioadă durează din momentul apariţiei primelor semne de boală, până la transformarea acestora în semne specifice.

1.1.2. Simptomul

Simptomul (semnul) este o noţiune care defineşte o manifestare a animalului în cursul unei boli, pe baza unei modificări funcţionale sau morfologice.

După amploarea şi extinderea lor, se disting simptome generale şi simptome locale.

Simptomele generale sunt semnele clinice care reflectă participarea întregului organism la fenomenul de boală. Hipertermia este un simptom general care afectează tot organismul, fiind expresia mai multor boli, de cele mai multe ori infecţioase. Semnele generale dau posibilitatea descoperirii şi trierii animalelor bolnave, fără precizarea exactă a cauzelor.

Simptomele locale, numite şi de organ constau în modificări cu caracter limitat ale organului afectat. Deformarea este un simptom local în cazul unui hematom sau edem, ca şi o plagă într-un traumatism.

După modificările exprimate, simptomele pot fi:

• Funcţionale, ca rezultat al modificării funcţiei unui organ sau aparat. Tusea sau dispneea sunt simptome funcţionale extrem de importante ale aparatului respirator, ca şi disfagia în cazul afecţiunilor bucale, faringiene sau esofagiene.

• Morfologice sau fizice, datorate unor modificări structurale ale organului afectat de acţiunea directă a unui agent patogen. Se exprimă prin modificări de formă, dimensiune, culoare, consistenţă etc.

După valoarea simtomelor în stabilirea diagnosticului, se disting:

• Simptome patognomonice, manifestări pe baza cărora se stabileşte un diagnostic fără dubiu (sunt extrem de rare). Notăm spre exemplu apariţia capetelor osoase în plagă, în cazul fracturii deschise.

• Simptome specifice (tipice), sunt caracteristice pentru o anumită boală şi orientează într-o mare măsură diagnosticul.

• Simptome nespecifice (atipice), sunt simptome care pot apare în mai multe boli..

1.1.3. Sindromul

Reprezintă o asociere de simptome constante ce alcătuiesc un tablou clinic caracteristic pentru boli cu etiologie variată. Astfel, în sindromul febril - prezent în majoritatea bolior infecţioase se constată că hipertermia (febra) se asociază constant cu: hiperhidroza (transpiraţa), setea, oliguria (reducerea cantităţii de urină) şi cu tulburări ale stării generale.

1.1.4. Diagnosticul

Reprezintă precizarea stării clinice, de sănătate sau de boală a animalului examinat. Stabilirea diagnosticului se asigură pe baza unui plan de examinare clinică , pe interpretarea corectă a semnelor şi coroborarea datelor obţinute la examinare.

Există cazuri când tabloul clinic este incomplet sau sunt prezente semne atipice, ceea ce duce la stabilirea unui diagnostic probabil

Diagnosticul mai poate fi diferenţial sau prin excludere, când este rezultatul unei analize comparative a datelor unor boli cu manifestări asemănătoare.

Funcţie de metodele utilizate preponderent în examinare, diagnosticul poate fi clinic şi de laborator.

Diagnosticul clinic se stabileşte prin utilizarea metodelor semiologice generale şi speciale. Diagnosticul de laborator (îmbracă aspectul unui diagnostic etiologic) poate fi virusologic, bacteriologic, parazitologic, micologic, alergic, hematologic, serologic sau imunologic, etc. Se mai poate aminti de diagnosticul morfopatologic, histopatologic sau citologic, realizate pe animalul viu prin biopsie sau pe cadavru - diagnosticul necropsic.

Fisiere in arhiva (1):

  • Notiuni Semiologice Generale.doc

Alte informatii

Categorii semiologice de bază PATOLOGIE ANIMALĂ ŞI TEHNICI SANITAR-VETERINARE ZOOTEHNIE ANUL IV