Politici Agroalimentare

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Politici Agroalimentare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 51 de pagini .

Profesor: Gavril Stefan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Capitolul 1

Politici agroalimentare– delimitări, conţinut, obiective

1.1 Definiţii

Politica, în sens general, este definită ca o intervenţie a statului în economia de piaţă. Astfel, prin termenul de politică se înţelege “cursul acţiunii alese de guvern în ceea ce priveşte un aspect al economiei (ex. industria, agricultura, servicii, venituri, preţuri etc.), incluzând scopurile alese de guvern a fi realizate şi metodele alese pentru a realiza aceste scopuri. În acest sens, politica agroalimentară este parte componentă a politicii economice generale a unei ţări (PEG).

P.E.G. = Pmonetară + Pfiscală + Ppreţuri + Pcomercială + Pagroalimentară + Pvalutară + Pinvestiţii + Pregională + Pindustrială + Altepolitici

Demersurile teoretice înregistrate atât ca manifestare a creşterii ariei de interes ştiinţific în acest domeniu, cât şi ca efect al presiunii exercitate de progresul economiei agroalimentare se impun a fi focalizate şi delimitate pentru a contura cât mai strict aceste concepte.

Pentru delimitarea acestor noţiuni există importante contribuţii, care considerăm că au fixat deja înţelesul conceptual şi pe care le preluăm ca atare, cu îndatorarea de rigoare şi cu pretenţia de inventariere sumară.

În cazul politicilor de integrare agroalimentară, vom prezenta expunerea unei încadrări de formulare şi clasificare a unor accepţiuni.

L. Malassis (1992) sublinia următoarele:

- politicile agricole se raportează la activităţile şi la gospodăriile agricole;

- politicile alimentare privesc mai specific produsele şi consumurile şi, de asemenea, consumatorii;

- politicile agroalimentare reprezintă ansamblul intervenţiilor care cuprind lanţul alimentar în totalitatea sa, cu cele şapte componente principale: agricultura, industriile, distribuţia agricolă şi alimentară, restaurantele, industriile şi serviciile aferente, comerţul exterior agroalimentar şi consumul.

Datorită organizării sociale şi instituţionale actuale, aceste trei tipuri de politici nu îşi pot găsi în general corespondente operaţionale şi destul de evident delimitate. Politicile agricole şi alimentare nu pot fi interpretate decât în cazul unui context socio-economic dat, context care contribuie puternic la determinarea acestor politici (L. Zahiu, 1999).

În ce priveşte conceptul de politică agroalimentară există mai multe puncte de vedere:

- politica agroalimentară reprezintă un ansamblu de măsuri juridice de execuţie şi administrare, care influenţeză în mod direct sau indirect, condiţiile de realizare şi valorificare a producţiei agricole cu scopul îmbunătăţirii producţiei şi al nivelului de trai al populaţiei;

- politica agroalimentară cuprinde ansamblul intervenţiilor de stat în influenţarea factorilor cererii şi ofertei de produse agricole şi alimentare;

- politica agroalimentară este ansamblul acţiunilor politice direcţionate cu prioritate spre sectoarele de exploataţii agricole şi de agrobusiness, cu influenţe asupra deciziilor producătorilor individuali şi a firmelor.

Plecând de la aceste considerente putem concluziona că politica agroalimentară este definită ca ansamblul hotărârilor deciziilor şi acţiunilor pe care le aplică statul asupra factorilor cererii şi factorilor ofertei cu scopul îmbunătăţirii producţiei şi al nivelului de trai al populaţiei.

Sfera de acţiune a politicilor agroalimentare se extinde în mod corelat cu alte politici economice (fiscală, preţuri, industrie etc.) şi cuprinde următoarele noţiuni: politica preţurilor, politica de marketing, politica imputurilor, politica de credit etc.

Sfera de acţiune a politicii agroalimentare se extinde, în mod corelat, asupra mai multor domenii, cum ar fi:

- aprovizionarea cu mijloace de producţie pentru agricultură;

- asigurarea condiţiilor de producţie agricolă;

- comercializarea produselor;

- procesarea producţiei agricole;

- relaţii de structuri de proprietate şi de exploataţii.

Politica preţurilor – acţiuni desemnate a influenţa nivelul şi stabilitatea preţurilor.

Politica de marketing – priveşte drumul parcurs de produsele agricole de la poarta fermei la consumatorul domestic sau la consumatorul extern.

Politica imputurilor – influenţează preţurile plătite şi cheltuielile efectuate de către firme pentru obţinerea produselor.

Politica de cercetare – urmăreşte generarea şi difuzarea noilor tehnologii destinate să crească productivitatea resurselor.

Toate aceste politici sunt definite drept politici sectoriale şi au ca scop să influenţeze dezvoltarea socială şi economică a sectorului agroalimentar.

1.2 Conţinutul şi grupurile ţintă ale politicii agroalimentare

Prin „Politică agrară” se inţelege grupul tuturor măsurilor realizate de stat în scopul organizării gestionării agriculturii, pieţelor agricole şi a celor agro-alimentare (agribusiness) pe baza obiectivelor definite pentru aceste sectoare. În rândul acestora, joacă un rol din ce în ce mai important dezvoltarea zonelor rurale şi efectele agriculturii asupra mediului înconjurător.

Instrumentele politicii agroalimentare se împart în două grupe principale:

• Instrumente ale politicii de reglementare: acestea stabilesc cadrurile instituţionale şi juridice ale economiei şi implicit şi ale economiei agroalimentare. Politica de reglementare realizează un cadru, în interiorul căruia fiecare subiect al economiei (antreprenori, gospodării, instituţii de stat) îşi poate formula planurile sale economice individuale; De exemplu: principiile elementare ale stabilirii preţului pe piaţă, legislaţia privind concurenţa, legislaţia privind proprietate privată, independenţa de a lua decizii antreprenoriale, legislaţia privind mediul înconjurător, legislaţia privind drepturile sociale, ş.a.m.d. Instrumentele respective aparţin în parte politicii agroalimentare în sens restrâns (de ex. legislaţia privind arendarea terenurilor agricole, cea privind construcţiile); în cea mai mare parte, aparţin totuşi acestea altor domenii ale politicii (de ex. politica concurenţei, a mediului sau cea fiscală).

• Instrumente ale politicii de proces: este vorba de utilizarea unor instrumente specifice, care se referă numai la un domeniu restrâns al economiei agroalimentare sau al dezvoltării zonelor rurale; Exemple în acest sens sunt toate măsurile politice „curente”, de ex. plăţile directe pe suprafaţă şi premiile pentru exploatare, politica cotei de lapte, intervenţia pe pieţele agricole, politica de import şi export, educaţia şi pregătirea profesională, consultanţa, ş.a.m.d.

Politica agrară practică este orientată spre două grupuri-ţintă centrale:

• Spre economia agrară, aceasta înseamnă agricultură (sectorul primar) şi sectoarele economice formate din furnizării şi clienţii agriclturii (agribusiness);

• Spre acea parte a poporului care are legătură cu economia agrară, cei din spaţiul rural având în vedere condiţiile de viaţă din zonele rurale.

Politica agrară teoretică susţine prin mijloace raţionale politica agrară practică în realizarea diagnozelor şi a analizelor problemelor dar şi în alegerea strategiilor. Această sarcină este de obicei preluată de institutele de cercetare universitare, de instituţiile de cercetare de stat sau de reţelele ştiinţifice la nivelul UE.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politici Agroalimentare.doc