Porumbul Zea Mays

1. Importanţa furajeră

Centrul de origine al porumbului este America Centrală (Mexic-Guatemala) şi America de Sud (Peru –Bolivia), de unde a fost adus în Europa la sfârşitul secolului al XV-lea de navigatorul Cristofor Columb.

În ţara noastră porumbul se cultivă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, în Muntenia (pe timpul domniei lui Şerban Cantacuzino), apoi în Moldova şi Transilvania.

Particularităţile biologice şi alimentare deosebite au determinat cultivarea porumbului în diverse zone ale lumii, ocupând locul trei ca suprafaţă (peste 130 milioane hectare) după grâu şi orez. În ţara noastră suprafaţa cultivată cu porumb este de aproximativ 3 milioane hectare.

Importanţa alimentară şi furajeră a porumbului este dată de următoarele însuşiri:

- în alimentaţia omului se foloseşte sub formă de făină de porumb (mălai), fulgi de porumb, floricele, boabe fierte, etc.;

- în industrie, boabele de porumb constituie materia primă pentru fabricarea spirtului, amidonului, glucozei şi dextrinei;

- conţinutul ridicat de grăsimi (peste 6%) în germenii de porumb face din porumb o plantă din care se extrage ulei de foarte bună calitate, folosit în alimentaţia dietetică;

- în hrana animalelor porumbul se foloseşte sub diferite forme: boabe concentrate, furaj verde sau însilozat, fân, coceni;

- boabele de porumb conţin între: 11,5-14% apă, 9,5-15% proteine, 5-8% grăsimi, 1,5-2% săruri minerale, 65-72% amidon; 1 kg de porumb are 70-80 g proteină digestibilă şi 1,20-1,30 unităţi nutritive;

- deoarece în compoziţia proteică a porumbului lipsesc unii aminoacizi esenţiali (triptofanul, lizina), hibrizii creaţi în ultima perioadă posedă o genă care determină sinteza acestor aminoacizi (Opaque-2), iar folosirea acestora în hrana animalelor duce la obţinerea unor rezultate spectaculoase;

- folosirea porumbului pentru siloz, considerat ,,păşunea de iarnă” a animalelor, constituie modul cel mai eficient de hrănire a animalelor în perioada de stabulaţie, având un grad foarte ridicat de consumabilitate;

- din punct de vedere tehnologic porumbul se poate cultiva ca şi cultură principală sau în cultură succesivă (dublă), după plantele ce se recoltează mai devreme;

- folosirea unor hibrizi cu perioade de vegetaţie diferite permite o cultivare eşalonată a porumbului, asigurându-se, astfel, furaje verzi în tot timpul perioadei de vegetaţie;

- importanţa porumbului se datorează şi următoarelor însuşiri agrobiologice şi agrotehnice: rezistenţă ridicată la secetă şi cădere, la unele boli şi dăunători, mecanizarea totală a lucrărilor agrotehnice şi de recoltare, o bună valorificare a îngrăşămintelor organominerale şi a apei de irigaţie, etc.

2. Însuşiri morfologice şi fiziologice

Sistemul radicular este fasciculat, format din rădăcini adventive propriu-zise, provenite din nodurile subterane ale tulpinii şi din rădăcini adventive aeriene, formate din nodurile de la suprafaţă. Rădăcinile pătrund până la 3-4 m în adâncimea solului.

Porumbul – Zea mays L.

Tulpina, de înălţimi variabile în funcţie de tipul hibridului, prezintă 8-17 internoduri, formele mai tardive au un număr mai mare decât cele precoce.

Frunzele au limbul lanceolat, de 50-80 cm lungime şi 5-12 cm lăţime, cu marginile ondulate. În epiderma superioară a limbului se găsesc numeroase celule buliforme, care au rolul de a răsuci spre interior limbul foliar, mărind astfel rezistenţa la secetă a porumbului.

Porumbul este o plantă unisexuat-monoică, având florile mascule aşezate în vârful tulpinii, într-o inflorescenţă de tip panicul. Acestea prezintă un ax principal prevăzut cu numeroase ramificaţii laterale, pe care se găsesc spiculeţe biflore, nearistate.

Florile femele sunt grupate în inflorescenţe de tip spic, cu axul îngroşat (spadix). Pe rahisul ştiuletelui sunt aşezate spiculeţe, în rânduri perechi, cu câte două flori: una superioară fertilă şi una inferioară sterilă.

Ovarul este monocarpelar, cu stigmatul filiform, lung de 20-40 cm, bifurcat la vârf.

Fructul este o cariopsă, de mărimi diferite, în funcţie de hibrid.

3. Sistematică şi hibrizi

Porumbul face parte din familia Graminaceae, specia Zea mays, care cuprinde următoarele convarietăţi:

- conv. indurata, porumbul cu boabe tari, are endospermul la periferia bobului şi făinos în partea centrală;

- conv. indentata, porumbul dinte de cal, la care endospermul făinos ocupă partea cea mai mare a bobului;

- conv. everta, porumbul pentru floricele, cu bobul albicios, lucios, cu endospermul cornos cu excepţia unei porţiuni în dreptul embrionului;

- conv. amylacea, porumbul amidonos, cu endospermul făinos în întregime;

- conv. saccharata, porumbul zaharat, bogat în hidraţi de carbon şi sărac în amidon, boabele sunt zbârcite la uscare;