Principalele Surse pentru Realizarea Bazei Furajere in Tara Noastra

Imagine preview
(8/10)

Acest curs prezinta Principalele Surse pentru Realizarea Bazei Furajere in Tara Noastra.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 12 fisiere doc de 266 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Extras din document

PRINCIPALELE SURSE PENTRU REALIZAREA BAZEI FURAJERE ÎN ŢARA NOASTRĂ

Baza furajeră reprezintă cel mai însemnat mijloc de creştere a eficienţei economice în sectorul zootehnic. Organizarea bazei furajere şi asigurarea în cantităţi sufuciente şi în proporţii necesare a nutreţurilor este condiţia principală a îmbinării raţionale a ramurilor de producţie vegetală cu cele de producţie animală, contribuind astfel la sporirea producţiei globale în agricultură, la folosirea mai intensivă a pământului ca mijloc principal de producţie (ANGHEL GH., 1975).

Baza furajeră nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru sporirea producţiei animaliere, reclamată la rândul ei de cerinţele de consum ale populaţiei.

Tendinţa actuală de intensificare a producţiei în agricultură, ca urmare a progresului tehnic care intervine cu maşini şi utilaje de mare capacitate şi cu noi procedee tehnologice adaptate acestora, dă o nouă orientare corespunzătoare şi în dezvoltarea bazei furajere (CAPŞA I., 1985).

Furajul constituie unul din pilonii de bază ai producţiei zootehnice. De cantitatea şi mai ales de calitatea furajului depinde satisfacerea cerinţelor nutriţionale ale organismului animal şi în ultimă istanţă nivelul de producţie al acestuia (D.TUDORAN, L.TAMAS, 1997).

Furajele reprezintă totalitatea produselor de origine vegetală, animală, minerală sau de sinteză, folosite în hrana animalelor care determină asigurarea funcţiilor vitale ale acestora şi punerea în valoare a potenţialului lor productiv.

Punerea în valoare a masei verzi spontane sau cultivate, nu poate fi făcută decât prin intermediul animalelor ierbivore, astfel obţinându-se produse de o mare valoare alimentară, industrială sau în cazul animalelor de tracţiune, energie biologică.

Îmbinarea raţională a ramurilor de producţie animală cu cele de producţie vegetală, impun în primul rând organizarea bazei furajere şi asigurarea nutreţurilor în cantităţi suficiente şi în proporţiile necesare determinate de cerinţele alimentare.

Este cunoscut faptul că majoritatea atât ca volum, cât şi ca sortimente, provin din cultura plantelor, doar 20-40% prin producţia vegetală, folosindu-se direct în alimentaţia omului, restul de 60-80% servind ca furaje şi fiind folosite ca aliment numai după ce au fost transformate în produse animaliere.

Furajele se pot obţine:

1. de pe pajişti (naturale sau semănate);

2. din cultura plantelor de nutreţ.

1.1. PAJIŞTEA - IMPORTANTĂ SURSĂ DE FURAJE

În balanţa furajeră, păşunile şi fâneţele constituie o bogăţie naturală de importanţă, mai ales în judeţele de deal şi de munte, unde pajiştile formează o zonă economică predominantă.

Prin păşunatul permanent foarte intens, vegetaţia pajiştilor s-a degradat mereu, prin împuţinarea şi dispariţia speciilor valoroase pentru hrana animalelor, din care cauză productivitatea lor în prezent este cu mult inferioară faţă de potenţialul productiv natural al acestora.

Spre deosebire de orice altă cultură agricolă, care asigură o singură recoltă pe an, pajiştile fie ele permanente sau temporare, datorită particularităţilor biologice specifice, pot asigura mai multe recolte pe an.

Rezultatele obţinute arată că, în comparaţie cu alte culturi, pajiştile naturale dau la unitatea de substanţă activă cel mai mult spor de producţie.

Cercetările efectuate arată că pajiştile semănate sunt capabile să dea producţii superioare faţă de pajiştile permanente, iar pe lângă producţiile mari pe care le dau, pajiştile semănate mai prezintă şi alte avantaje, ca repartizarea mai uniformă a producţiei în perioada de vegetaţie, precum şi posibilităţile multiple de folosire.

Pe pajiştile semănate toate lucrările se pot face mecanizat şi se creează posibilitatea de alegere a speciilor în concordanţă cu agrotehnica stabilă, precum şi cu modelul de exploatare.

Pajiştile semănate reprezintă o sursă importantă de furaje şi nu exclud măsurile de îmbogăţire a pajiştilor permanente, ce se completează reciproc în funcţie de condiţiile concrete existente, alegându-se metoda cea mai eficientă din punct de vedere economic.

Studiul pajiştilor permanente prezintă un interes ştiinţific deoarece în acest fel se pot clarifica unele aspecte fundamentale ale ecologiei cum sunt: relaţia dintre stabilitatea şi maturitatea ecosistemelor, echilibrul bioloc în ecosistemele naturale şi în cele influenţate de activitatea omului, aspecte discutate de altfel la primul Congres Internaţional de la Haga din 1974.

1.2. PLANTELE FURAJERE – CA SURSĂ DE FURAJE

Cum pajiştile existente nu pot acoperi necesarul de furaj în tot timpul anului, omul este obligat să cultive (pe terenurile sale) şi plante furajere. Unele dintre aceste plante se cultivă pentru boabe, iar altele pentru masă verde şi fân.

În ceea ce priveşte plantele perene pentru masă verde şi fân, cele mai mari suprafeţe la noi în ţară, sunt ocupate de lucernă şi trifoi roşu, fiind şi cele mai importante culturi din punct de vedere productiv şi al conţinutului în principii nutritivi.

Având în vedere că plantele furajere perene reprezintă principala sursă de hrană pentru animale, fiind cele mai bogate în substanţe nutritive, în ţara noastră, în ultimele trei decenii s-a desfăşurat o muncă vastă de cercetare în acest domeniu. Rezultatele înregistrate au condus la crearea unor soiuri şi hibrizi cu înalt potenţial de producţie şi elaborarea de tehnologii diferenţiate pe zone ecologice, care în acest fel evidenţiază în măsură mai mare potenţialul biologic ale acestor plante, în condiţii pedoclimatice diferite, specifice regiunilor ţării noastre.

Cele mai valoroase plante furajere sunt cele de la care se foloseşte în hrana animalelor întreaga plantă (rădăcina şi partea aeriană) aşa cum este cazul sfeclei furajere.

Sortimentul de plante furajere luate în cultură este foarte diversificat şi depinde foarte mult de condiţiile pedoclimatice. Multe dintre aceste specii au fost neglijate o vreme, iar acum încep să câştige din nou teren. De asemenea, prin ameliorare s-au obţinut o serie de specii noi cu valoare furajeră ridicată (triticale, Tyfon, Perko, Buko, Noko) sau poliploizi ai unor specii (Poliphaci).

Fisiere in arhiva (12):

  • cap I.doc
  • cap II.doc
  • cap III.doc
  • cap IV.doc
  • cap V.doc
  • cap VI.doc
  • cap VII.doc
  • cap VIII.doc
  • cap X.doc
  • cap XI.doc
  • cap XII.doc
  • cap XIII.doc