Principiile Alimentației Normate

In vederea obţinerii unor indici productivi superiori la animale este necesar să se stabilească o concordanţă cât mai exactă între cerinţele animalelor în energie şi substanţe nutritive specifice, pe de o parte şi modul în care hrana administrată poate satisface aceste cerinţe, pe de altă parte. Cerinţele de energie şi substanţe nutritive ale organismului animal sunt foarte variate în funcţie de specie, rasă, sex, formă de producţie, iar pentru acelaşi animal, în funcţie de vârstă, greutate corporală etc. Toţi aceşti factori influenţează atât nivelul cerinţelor, cât şi coeficientul de utilizare a substanţelor din hrană în diferite forme de producţie animală. Cunoaşterea şi stabilirea cerinţelor specifice ale animalelor domestice aflate în diferite stări fiziologice şi în diferite situaţii de producţie, reprezintă baza alimentaţiei, deoarece cu ajutorul lor se pot stabili normele de alimentaţie.

Norma de hrană exprimă cerinţele specifice de substanţe nutritive şi energie ale unui animal pe timp de 24 ore, aflat într-o anumită stare fiziologică şi de producţie. Corespondentul material al normei este raţia de hrană care reprezintă cantitatea de furaje administrate unui animal timp de 24 de ore, pentru a-i satisface cerinţele specifice prin normele de hrană.

Alimentaţia animalelor organizată pe bază de norme se numeşte alimentaţia naturală sau alimentaţia raţională.

15.1. Stabilirea normelor de alimentaţie

Concepţia asupra normelor de alimentaţie, precum şi a metodelor utilizate pentru stabilirea lor, au evoluat continuu, ca urmare a intensificării creşterii animalelor şi a progreselor făcute în chimie şi fiziologie. Primele norme care datează de la începutul secolului al XIX-lea (Thaer) exprimate în echivalentul fân, nu aveau un caracter ştiinţific, însă fiind bazate pe observaţii îndelungate, pe un număr mai mare de animale, ele exprimau necesarul apropiat de adevăr. Ulterior, metodele ştiinţifice utilizate s-au bazat succesiv pe compoziţia chimică brută şi efect productiv (grăsime, lapte etc.).

Pentru înlăturarea deficienţelor pe care le prezintă actualele norme de alimentaţie, se preconizează următoarele:

- să se stabilească norme pentru fiecare specie, rasă, categorie de animale şi formă de producţie, ţinându-se seama de specificul pe care îl prezintă creşterea animalelor în diferite regiuni;

- revizuirea periodică a normelor şi adaptarea lor la nivelul progreselor ştiinţei şi practicii, ţinându-se cont de gradul de ameliorare a animalelor, sistemul de întreţinere şi calitatea furajelor.

In ţara noastră se folosesc în prezent norme elaborate pe baza cercetărilor de la noi sau din străinătate, adoptate la specificul condiţiilor noastre. Aceste norme sunt exprimate în: UN, TSND, ED, EM netă, săruri minerale (Ca, P, NaCl) şi vitamine (caroten). Pentru a putea face o alimentaţie normată este necesar a se cunoaşte care sunt cerinţele organismului animal în principii nutritivi în vederea asigurării funcţiilor vitale şi a producţiilor. În funcţie de producţia principală, hrana se normează pentru animalele de: reproducţie, creştere, lapte, carne, muncă, lână, ouă. În stabilirea cerinţelor de substanţe nutritive, pentru fiecare din aceste categorii se va lua în considerare: mărimea producţiei (kg spor în creştere, kg lapte etc.), valoarea calorică şi compoziţia chimică a produsului, precum şi coeficientul de utilizare a hranei în elaborarea produsului respectiv.