Producerea si Conservarea Furajelor

Imagine preview
(9/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Producerea si Conservarea Furajelor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 108 de pagini .

Profesor: Costel Samuil

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Cuprins

CAPITOLUL I. Importanţa şi vegetaţia pajiştilor 3
1.1. Importanţă clasificare, răspândire 3
1.2. Vegetaţia pajiştilor 5
1.2.1. Graminee 5
1.2.2. Leguminoase 12
1.2.3.Ciperacee şi juncacee 14
1.2.4. Plante din alte familii botanice 14
CAPITOLUL II Tipologia pajiştilor 17
2.1. Principiile de bază ale tipologiei pajiştilor 17
2.2. Metode folosite pentru identificarea tipurilor de pajişti 17
2.3. Unităţi zonale şi intrazonale de pajişti 18
2.3.1. Pajişti zonale 19
2.3.2. Pajişti intrazonale 20
2.4. Principalele tipuri de pajişti din România 20
CAPITOLUL III Îmbunătăţirea pajiştilor 25
3.1 Lucrări de suprafaţă 25
3.1.1. Lucrări tehnico-culturale 26
3.1.2. Combaterea vegetaţiei lemnoase 26
3.1.3. Combaterea buruienilor 28
3.1.4. Îmbunătăţirea regimului de umiditate 29
3.1.5. Îmbunătăţirea regimului de nutriţie 32
3.1.6. Prevenirea şi combaterea eroziunii solului pe pajişti 35
3.1.7. Supraînsămânţarea 39
3.2. Lucrări radicale 39
CAPITOLUL IV Pajişti temporare 40
4.1. Pajişti temporare înfiinţate în locul pajiştilor permanente
degradate 40
4.1.1. Alegerea terenului 40
4.1.2. Pregătirea terenului 41
4.1.3. Culturile premergătoare 42
4.1.4. Fertilizarea de bază şi amendamentarea 42
4.1.5. Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare 42
4.1.6. Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene 43
4.1.7. Sămânţa şi semănatul 46
4.1.8. Lucrări de îngrijire 47
4.1.9. Folosirea pajiştilor temporare 48
4.1.10. Refacerea pajiştilor temporare 48
4.2. Pajişti temporare înfiinţate în teren arabil .49
CAPITOLUL V – Folosirea pajiştilor 50
5.1. Folosirea pajiştilor prin păşunat 50
5.1.1. Importanţa păşunilor şi a nutreţului verde în hrana animalelor 50
5.1.2. Particularităţile creşterii şi consumului plantelor de pe păşuni 50
5.1.3. Sisteme de păşunat 51
5.1.4. Principiile folosirii raţionale a păşunilor 52
5.1.5. Tehnica păşunatului 57
5.2. Folosirea pajiştilor prin cosit 58
5.2.1. Importanţa fânului pentru asigurarea bazei furajere 58
5.2.2. Recoltarea fâneţelor 58
5.2.3. Pregătirea fânului 59
5.2.4. Depozitarea şi păstrarea fânului 62
CAPITOLUL VI Graminee anuale furajere 63
6.1. Porumbul furajer - Zea mays L. 63
6.2. Orzul – Hordeum vulgare L. 66
6.3. Ovăzul - Avena sativa L. 69
6.4. Secara - Secale cereale L. var. vulgare Körn. 70
2
CAPITOLUL VII Leguminoase anuale furajere 72
7.1. Mazărea comună - Pisum sativum L.
mazărea furajeră - Pisum sativum ssp. arvense L. 72
7.2. Soia - Glycine max (L.) Merr. 74
7.3. Măzărichea de primăvară - Vicia sativa L.,
măzărichea de toamnă - Vicia pannonica Cr
măzărichea păroasă - Vicia villosa Roth. 75
CAPITOLUL VIII Leguminoase perene furajere 78
8.1. Lucerna albastră - Medicago sativa L. 78
8.2. Trifoiul roşu - Trifolium pratense L. 83
CAPITOLUL IX Plante furajere suculente 87
9.1. Sfecla furajeră - Beta vulgaris L. ssp. crassa D.B. 87
9.2. Gulia furajeră - Brassica napus L. Var napobrassica Rchb. 89
CAPITOLUL X Culturi furajere succesive 91
10.1 Cerinţele culturilor furajere successive 91
10.2 Factorii climatici şi edafici 91
10.3 Plantele premergătoare 91
10.4 Sortimentul de plante ce se pretează în cultură succesivă 91
10.5 Tehnologia de cultivare 92
CAPITOLUL XI Conveierul verde 93
11.1 Tipuri de conveier verde 93
11.2 Principii de organizare a conveierului verde 93
11.3 Sortimentul de plante furajere din conveierul verde 94
11.4 Întocmirea schemelor de conveier verde 94
11.5 Eşalonarea producţiei de furaj verde 96
11.6 Folosirea culturilor din conveierul verde 96
CAPITOLUL XII Însilozarea furajelor 97
12.1 Importanţa însilozării furajelor 97
12.2 Categoriile de furaje însilozate 97
12.3 Procesele biochimice de timpul însilozării 97
12.4 Tehnologia însilozării furajelor 99
12.5 Tehnologii specifice de însilozare 102
12.6 Tipuri de silozuri 103
12.7 Calitatea furajului însilozat 104
Bibliografie 106

Extras din document

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA ŞI VEGETAŢIA PAJIŞTILOR

1.1 Importanţă clasificare, răspândire

1.2 Vegetaţia pajiştilor permanente

1.2.1 Graminee

1.2.2 Leguminoase

1.2.3 Ciperacee şi juncacee

1.2.4 Specii din alte familii botanice

1.1 Importanţă clasificare, răspândire

Starea actuală a pajiştilor din Romania este în general necorespunzătoare iar

producţiile care se obţin sunt mici, rareori depăşind 7-8 t/ha masă verde şi de o calitate

scăzută. Suprafeţe considerabile ocupate de pajiştile permanente reprezintă de fapt,

terenuri foarte slab productive, care din diferite motive nu au avut un alt mod de utilizare.

Astfel, putem considera că pajiştea reprezintă o suprafaţă de teren acoperită cu

vegetaţie ierboasă alcătuită în cea mai mare parte din plante perene, ce aparţin diferitelor

familii botanice şi a cărei producţie este utilizată în alimentaţia animalelor, prin păşunat

sau cosit.

Importanţa economică şi ecologică a pajiştilor permanente este dată de

multiplele roluri pe care le pot avea.. In acest context, pajiştile pot reprezenta:

- sursă importantă de nutreţuri suculente şi fibroase pentru animalele domestice; în

România, se apreciază că pajiştile permanente asigură circa 40% din masa verde şi

25% din fânul necesar alimentaţiei animalelor;

- habitat şi sursă de hrană pentru animalele sălbatice; în acest fel, alături de păduri,

pajiştile devin principalele ecosisteme ce asigură supravieţuirea speciilor respective;

- mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii solului; ierburile de pe pajişti au

însuşirea de a reţine cantităţi mari de apă şi de a spori infiltrarea acesteia în sol,

mergând până la oprirea totală a eroziunii;

- mijloc de îmbunătăţire a structurii şi fertilităţii solului; sub vegetaţia pajiştilor

naturale primare s-au format soluri fertile, datorită sistemului radicular fasciculat al

ierburilor care străbat straturile de la suprafaţa solului, legându-l într-o structură de

agregate şi îmbogăţindu-l în substanţă organică; bacteriile din nodozităţile

leguminoaselor contribuie la ridicarea fertilităţii solului prin fixarea azotului

atmosferic şi depozitarea lui în sol;

- sursă de elemente minerale, stoc de germoplasmă locuri de recreere; pajiştile

contribuie la conservarea unor ecosisteme naturale în scop ştiinţific, conservarea

speciilor în pericol, păstrarea unor frumuseţi naturale.

Clasificarea pajiştilor se poate face după mai multe criterii, cum ar fi: modul de

formare, modul de folosire, durata folosirii terenului ca pajişte, relieful pe care sunt

situate pajiştile etc.

După originea lor pajiştile sunt naturale şi temporare.

Pajiştile naturale sunt reprezentate de suprafeţe de teren pe care vegetaţia

ierboasă s-a instalat spontan. La rândul lor acestea se împart în pajişti naturale primare şi

pajişti naturale secundare.

Pajiştile naturale primare (pajişti naturale propriu-zise) sunt răspândite în

diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au permis formarea pădurilor.

Acestea sunt reprezentate de pampa argentiniană stepa rusească savana africană marile

câmpii americane cu ierburi scunde, preeria cu ierburi înalte, tundra nordică şi tundra de

altitudine, care ocupau suprafeţe imense şi unde sub învelişul lor ierbos s-au format soluri

4

negre, fertile şi adânci. În România, pajiştile naturale primare sunt reprezentate prin

ochiurile de stepă din sud-estul ţării şi prin pajiştile alpine, suprafaţa lor fiind de

aproximativ 100.000 hectare.

Pajiştile naturale secundare sunt formate pe locul fostelor păduri defrişate de

om, supuse în continuare influenţei activităţii omului şi factorilor naturali, fapt ce a dus la

o mare diversificare sub aspect floristic, reprezentând cea mai mare parte a pajiştilor

naturale. În ţara nostră pajiştile din această categorie sunt răspândite de la nivelul mării

până în etajul subalpin, pe o suprafaţă de peste 4,8 milioane hectare.

Datorită dezvoltării agriculturii şi a mijloacelor de producţie, intervenţia omului

în ecosistemele de pajişti naturale s-a accentuat progresiv şi fizionomia formaţiilor

respective este determinată de om şi animalele crescute de el. De aceea, numai pe

suprafeţe restrânse sau în rezervaţii naturale se mai pot întâlni formaţii de "pajişti

naturale". Ca atare, noţiunea de pajişte naturală rămâne fără acoperire şi cerinţele

pratotehnicii impun introducerea noţiunii de pajişte permanentă care defineşte toate

pajiştile pe care vegetaţia s-a instalat în mod spontan.

Pajiştile temporare, cunoscute şi sub denumirea de pajişti artificiale, pajişti

cultivate sau pajişti semănate, sunt suprafeţe de teren, de regulă arabile, care se

însămânţează cu specii furajere perene (graminee şi leguminoase) în amestec sau singure.

Pajiştile permanente şi temporare se folosesc prin păşunat, cosit (pentru fân sau

masă verde) şi mixt (alternând păşunatul cu cositul), fiind astfel împărţite în păşuni şi

fâneţe. Pentru păşuni, se rezervă pajiştile formate din specii cu talie mică şi mijlocie, iar

pentru fâneţe, pajiştile alcătuite din specii cu talie înaltă.

Răspândire. La nivel mondial, arabilul ocupă 1 447 509 mii ha (9,8%), pajiştile

permanente 3 361 733 mii ha (22,7%) iar pădurile 4 179 808 mii ha (28,2%), ceea ce

înseamnă că 60,7% este acoperită cu vegetaţie şi 39,3% este reprezentată de alte terenuri

(Production Yearbook., 1994).

Fisiere in arhiva (1):

  • Producerea si Conservarea Furajelor.pdf

Alte informatii

USAMV Iasi