Produse Agricole și Animale

Atât pe plan mondial cât şi la noi în ţară creşterea animalelor are importanţă deosebită în primul rând prin produsele pe care acestea le furnizează, produse ce sunt indispensabile în viaţa omului.

De la animale se obţin produse alimentare valoroase (carne, lapte, ouă, miere etc.) ce sunt superioare celor de origine vegetală prin: valoare nutritivă, digestibilitate şi însuşiri gustative. Alte produse obţinute de la animale (piele, blănuri, lână, mătase etc.) se folosesc ca materii prime pentru industrie (îmbrăcăminte, încălţăminte, marochinărie etc.). Subprodusele obţinute de animale (oase, intestine, sânge etc.) se folosesc pentru producerea de medicamente sau producerea unor nutreţuri concentrate (făină de oase, peşte, sânge).

Un alt aspect de importanţă deosebită este faptul că animalele transformă o serie de produse vegetale cu valoare nutritivă şi economică scăzută în produse animale cu valoare nutritivă şi economică ridicată (exemplu: bovinele transformă masa verde de pe păşune în lapte şi carne). De asemenea, animalele valorifică o serie de reziduuri industriale rezultate din prelucrarea plantelor în alte scopuri. De exemplu, reziduuri cum ar fi şroturile (soia, floarea soarelui etc.), tăiţeii de sfeclă, tărâţele de grâu etc. sunt foarte bine valorificate şi transformate în produse principale. Dejecţiile de la animale sunt utilizate ca îngrăşământ natural ce contribuie la sporirea fertilităţii solului, rezultând o sporire a producţiei vegetale.

Trebuie să mai amintim un lucru foarte important şi anume că, spre deosebire de

sectorul vegetal unde activitatea productivă cunoaşte oscilaţii, în sectorul de creştere a

animalelor activitatea productivă este continuă, iar forţa de muncă se poate folosi eficient pe tot parcursul anului. Unele specii de animale (ecvine, canine) se pot folosi în mod efficient la transporturi în zonele greu accesibile cum sunt zonele montane sau chiar zonele cu temperaturi foarte scăzute, zonele polare. Nu în ultimul rând unele specii de animale sunt folosite pentru divertisment, altele sunt folosite pentru pază, iar altele (peşti în acvariu, papagali, păuni, fazani) sunt crescute pentru frumuseţe.

În concluzie, creşterea animalelor este o ramură indispensabilă a agriculturii moderne şi duce în final la o creştere a rentabilităţii agriculturii în ansamblul ei.

Importanţa creşterii animalelor la noi în ţară

Aşezarea geografică a României, în zonă temperat continentală, existenţa tuturor

formelor de relief, cât şi tradiţia ne recomandă ca o ţară în care creşterea animalelor este o ramură de bază în economie.

Analizând însă aspectul performanţelor reuşite de România în acest domeniu, vom observa că sunt o serie de factori ce au condus la o rămânere în urmă faţă de alte ţări europene cu care altădată ne situam pe aceleaşi poziţii sau chiar le depăşeam în anumite domenii în creşterea animalelor.

Una dintre cele mai importante cauze o constituie trecerea forţată în proprietatea

statului a exploataţiilor agricole. Colectivizarea a avut un rol hotărâtor în pierderea cadenţei cu statele europene. Ţăranilor le-au fost luate pământurile, animalele, utilajele şi forţaţi să lucreze în comun. Acest fapt a dus la o diminuare a interesului faţă de progresul individual în domeniu. În fermele de stat (IAS, CAP) s-a lucrat de cele mai multe ori empiric, iar progresul în unele din acestea era întreţinut artificial ceea ce a făcut să se ajungă în anul 1990, când aceste structuri au fost desfiinţate, să se constate că în marea majoritate a cazurilor valoarea animalelor (ca performanţe) nu era cea afişată.

Important este faptul că un procent destul de mare din aceste efective, cât şi un

procent însemnat din producţiile acestora au trecut în sectorul privat. Spre exemplu, în anul 1999, avem următoarele date:

Total Sector privat

- carne total în viu 1 566 (mii tone) 1 397 (mii tone)

- lapte de vacă 50 498 (mii hl) 48 937 (mii hl)

- lapte de oaie şi capră 3 342 (mii hl) 3 308 (mii hl)

- ouă 5 668 (mil. buc.) 5 282 (mil. buc.).

Se observă că ponderea principală în obţinerea produselor animale a dobândit-o

sectorul privat. În principal, sectorul privat în România este dominat de exploataţii de mărime mică şi medie cum ar fi: mica gospodărie ţărănească şi ferma privat familială.

După P.I. Otiman mărimea medie a unei ferme privat familiale ar trebui să fie de 15 – 20 hectare cu mărimi variabile funcţie de specificul şi profilul fermei.

Suprafaţa (ha) Nr. capete

Ferme de vaci cu lapte

- câmpie 20 – 30 15 - 20

- deal 10 – 20 7 – 15

- munte 3 – 5 2 – 5

Ferme de porci - 100 – 500

Ferme de găini - 5 000 – 10 000

Ferme de oi - 500 – 2 000

Ferme mixte

- câmpie 20 – 30

- deal 10 – 15

- munte 3 – 5

Pentru economia fermei suprafaţa este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă.

Terenul trebuie să fie pe cât posibil comasat într-o singură parcelă sau într-un număr minim de parcele.