Protectia Mediului in Agroecosistemele Pomicole

Imagine preview
(8/10)

Acest curs prezinta Protectia Mediului in Agroecosistemele Pomicole.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 53 de pagini .

Profesor: SINA COSMULESCU

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Cuprins

CAPITOLUL 1: CONCEPT, IMPORTANŢĂ ŞI STATEGIE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI ÎN HORTICULTURĂ
1.1. Istoric, importanţă .3
1.2. Problematica mediului înconjurător :.3
1.3. Principiile horticulturii ecologice .4
CAPITOLUL 2 : AGROECOSISTEMELE POMICOLE – ELEMENTE STRUCTURALE ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ
2.1. Elementele structurale ale agroecosistemului pomicol .5
2.1.1. Biotopul .5
2.1.2. Biocenoza .6
2.2. Proprietăţile şi funcţiile agroecosistemului pomicol .6
2.3. Factorii ce influenţează agroecosistemele pomicole .8
CAPITOLUL 3 : DEGRADAREA MEDIULUI ÎN AGROECOSISTEMELE POMICOLE ŞI MĂSURI DE PROTECŢIE
3.1. Degradarea mediului în agroecosistemele pomicole .10
3.2. Măsuri de protecţie a mediului în agroecosistemele pomicole .11
CAPITOLUL 4 : ZONAREA ŞI MICROZONAREA AGROECOLOGICĂ CORESPUNZĂTOARE VALENŢEI ECOLOGICE A SORTIMENTULUI
4.1. Definiţie, importanţă .12.
4.2. Factorii de influenţă ai zonării .12
CAPITOLUL 5 : TEHNOLOGIILE INTENSIVE ŞI DEGRADAREA MEDIULUI
5.1. Fenomenul de oboseală al solului .15
5.2. Evoluţia solurilor sub influenţa tehnologiilor intensive .16
5.2.1. Compactarea secundară a terenurilor .16
5.2.2. Accelerarea proceselor de eroziune .16
5.2.3. Activarea fenomenelor de alunecare .17
5.3. Aport sporit de pesticide şi fertilizanţi .17
CAPITOLUL 6 : AMENAJAREA TERENURILOR ÎN VEDEREA ÎNFIINŢĂRII UNEI PLANTAŢII POMICOLE ŞI PROBLEMATICA PROTECŢIEI MEDIULUI
6.1. Consideraţii privind amenajarea terenurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole .19
6.1.1. Criterii de relief pentru alegerea terenurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole .19
6.2. Eroziunea ca proces şi efectele ei secundare .20
6.3. Măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii solului .20
6.3.1. Măsuri generale de combatere a eroziunii solului .21
6.3.2. Măsuri hidroameliorative pentru combaterea eroziunii solului .21
CAPITOLUL 7 : ÎNTREŢINEREA SOLULUI ÎN PLANTAŢIILE POMICOLE ŞI PROBLEME DE PROTECŢIE A MEDIULUI
7.1. Consideraţii generale privind lucrările solului în pomicultură .25
7.2. Lucrările solului în pomicultură şi impactul asupra mediului .25
7.2.1. Sisteme de întreţinere a solului în livezi .25
7.2.2. Impactul lucrărilor asupra însuşirilor solului .26
CAPITOLUL 8 : FERTILIZAREA ÎN POMICULTURĂ ŞI PROBLEMATICA PROTECŢIEI MEDIULUI
8.1. Noţiuni generale privind fertilitatea şi fertilizarea .28
8.2. Consideraţii generale privind fertilizarea în pomicultură .28
8.2.1. Particularităţile fertilizării în pomicultură .28
8.2.2. Tehnici de administrare a îngrăşămintelor .29
8.3. Fertilizarea şi implicaţiile asupra mediului .30
8.4. Fertilizarea solului în agricultura ecologică .31
8.4.1. Fertilizarea organică .31
8.4.2. Fertilizarea minerală .32
CAPITOLUL 9 : IRIGAREA PLANTAŢIILOR POMICOLE ŞI PROBLEMATICA PROTECŢIEI MEDIULUI
9.1. Consideraţii generale privind irigarea .34
9.2. Irigarea plantaţiilor pomicole .35
9.2.1. Metode de udare în livezi .35
9.3. Influenţa irigaţiilor asupra solului .36
CAPITOLUL 10 : POLUAREA CU PESTICIDE A AGROECOSISTEMELOR POMICOLE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI AMBIANT
10.1. Consideraţii privind poluarea mediului cu pesticide .38
10.1.1. Efectele secundare (negative) ale utilizării pesticidelor .38
10.2. Combaterea integrată în agroecosistemele pomicole şi limitarea poluării cu pesticide.40
10.3. Combaterea bolilor .40
10.3.1. Chemoterapia şi combaterea bolilor .40
10.3.1.1. Toxicologia şi implicaţiile pentru mediu ale utilizării chemoterapiei în combaterea bolilor la plante .,.41
10.3.2. Mijloacele biologice de combatere a bolilor .41
10.3.2.1. Mijloace preventive .42
10.3.2.2. Mijloace biologice de combatere a bolilor .43
10.4. Combaterea dăunătorilor .44
10.4.1. Combaterea chimică a dăunătorilor .44
10.4.1.1. Toxicitatea insecticidelor în combaterea dăunătorilor .44
10.4.2. Combaterea biologică a dăunătorilor .45
10.4.2.1. Procedee biologice clasice de combatere a dăunătorilor .45
10.4.2.2. Procedee biologice moderne de combatere a dăunătorilor .47
10.5. Combaterea buruienilor .48
10.5.1. Combaterea chimică a buruienilor .48
10.5.1.1. Efectele toxice ale folosirii erbicidelor asupra ecosistemelor .48
10.5.2. Combaterea biologică a buruienilor .49
CAPITOLUL 11 : BIBLIOGRAFIE .51

Extras din document

CAPITOLUL 1

CONCEPT, IMPORTANŢĂ ŞI STRATEGIE ÎN PROTECŢIA

MEDIULUI ÎN HORTICULTURĂ

1.1. Istoric, importanţă

În prezent, protecţia mediului ambiant, conservarea ecosistemelor naturale, refacerea celor degradate, constituie probleme importante cu care se confruntă omenirea.

Criza ecologică apărută este consecinţa directă a dezvoltării tehnico-ştiinţifice a omenirii. Protejarea mediului înconjurător, impune 2 aspecte şi anume:

- protejarea factorilor de viaţă: aer, apă, sol, plante, animale, factori ce sunt degradaţi prin poluarea tot mai accentuată ca urmare a activităţilor desfăşurate de om;

- protejarea resurselor naturale nerecuperabile şi epuizabile: solul, resursele minerale.

Agricultura este una dintre primele activităţi omeneşti care a introdus modificări însemnate în natură. Ea îşi are începuturile aproximativ din mileniul al V-lea î. Hr, în câmpia Mesopotamiei şi în estul bazinului mediteranean.

Era o agricultură primitivă efectuată cu săpăliga, semănăturile făcându-se în „cuiburi”, fie prin desţelenirea pajiştilor, fie prin defrişarea pădurilor, fie prin incendieri de mici dimensiuni. Foarte repede locul astfel cultivat îşi pierdea fertilitatea, vegetaţia invada prin tufişuri şi buruieni, pământul era părăsit, defrişându-se un nou lot.

Sistemul era practicat şi în ţara noastră în neoliticul superior.

O adevărată revoluţie a tehnicii cultivării pământului a intervenit abia prin inventarea plugului cu brăzdarul de fier (la noi în perioada dacică). Acest instrument a dus la creşterea substanţială a suprafeţelor cultivate, uneori cu implicaţii majore asupra mediului.

Odată cu creşterea demografică nevoia de hrană s-a mărit şi va continua să se mărească, agricultura fiind chemată să contribuie la rezolvarea problemelor ridicate de asigurarea hranei. Ca urmare, dezechilibrele ecologice produse au o gravă repercusiune asupra mediului.

1.2. Problematica mediului înconjurător

Practicarea unor sisteme neraţionale de agricultură a determinat deteriorarea mediului înconjurător, poluarea solului, reducerea fertilităţii lui, diminuarea productivităţii. Agricultura convenţională reprezintă un sistem energo-intensiv din punct de vedere economic, cu potenţial de dăunare asupra mediului înconjurător. Una din cele mai grave probleme o reprezintă eroziunea solurilor.

Prin arătură, omul transformă solul în pământuri afânate în care se schimbă condiţiile de stabilitate, aerisire, umezire, iar procesele biologice se află în derută totală. Solul devine astfel un corp artificial în mediul natural având alt regim al influenţei apelor, alt regim al scurgerilor superficiale, cu posibilităţi mult mai mari de evaporare, ori de înmagazinare a umidităţii, de acumulare a substanţelor minerale, etc. de aceea, pe terenurile cultivate agricol, iar eroziunea este mult mai activă (V:Tufescu, 1981).

Perturbarea echilibrului dinamic al solului are consecinţe importante pentru evoluţia acestuia. Adăugarea unor săruri solubile în sol (prin îngrăşăminte minerale sau organice necorespunzătoare), are ca urmare atacarea zestrei organice acumulate a solului şi acidificarea.

Folosirea neraţională a îngrăşămintelor minerale a dus de cele mai multe ori la poluarea apelor freatice şi de suprafaţă cu nitraţi. De asemenea, folosirea pe scară largă a îngrăşămintelor şi stimulatorilor de creştere a avut drept consecinţe colaterale proliferarea unor specii vegetale din rândul buruienilor. Acestea la rândul lor au antrenat o sporire a erbicidelor.

Poluarea datorită erbicidelor se manifestă ca urmare a folosirii timp îndelungat a acestora. Se observă în unele situaţii distrugerea structurii solului, o diminuarea progresivă a nivelului de carbon organic în orizonturile superficiale ale solului, o înrăutăţire a capacităţii de schimb cationic şi a puterii de reţinere a apei. Nu trebuie neglijat nici aspectul toxic asupra microflorei şi microfaunei din sol (L.Dejeu şi colab., 1998).

Folosirea cu prioritate a metodelor chimice de combatere, a dăunătorilor şi bolilor ce produc pierderi însemnate, în detrimentul metodelor biologice şi fizice, a condus la poluarea chimică a solului şi a altor factori de mediu.

Utilizarea extensivă şi excesivă, adesea chiar necorespunzătoare a pesticidelor de sinteză, constituie o principală sursă de poluare, cu riscuri serioase pentru sănătatea umană şi în plus a condus la un nou neajuns ce compromite însăşi raţiunea utilizării lor şi anume apariţia şi dezvoltarea unor specii de dăunători rezistenţi la pesticide. Tendinţa imediată a fost de a spori dozele aplicate pentru a compensa scăderea eficacităţii pesticidelor (Marioara Ionescu şi colab., 1994). Pesticidele reprezintă cea mai periculoasă sursă de impurificare a mediului, prin vastitatea suprafeţelor pe care se folosesc şi toxicitatea lor (Al.Ionescu, 1991).

Chimizarea agriculturii a fost o formulă sinonimă cu progresul şi dezvoltarea, deoarece chimizarea, mecanizarea, irigaţiile, procedeele agrotehnicii moderne, au contribuit la creşterea substanţială a produselor agricole.

Însă există din ce în ce mai multe dovezi că utilizarea necorespunzătoare sau exagerată a cestor tehnologii ameninţă câştigurile obţinute în sporirea productivităţii şi creează serioase probleme prin poluarea resurselor şi a mediului.

Aplicarea necorespunzătoare şi exagerată a irigaţiilor poate duce la apariţia proceselor de salinizare a solului, la băltirea şi scăderea fertilităţii.

Mecanizarea lucrărilor agricole a determinat apariţia fenomenelor de tasare , influenţând negativ însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului.

Prin toate aceste intervenţii, în ecosistemele agricole, se modifică în permanenţă, mult mai rapid decât în ecosistemele naturale, complexele relaţii de funcţionalitate a ecosistemelor existente pe terenurile agricole .

1.3. Principiile agriculturii ecologice

Considerarea terenurilor agricole drept ecosisteme agricole permite ca agricultura să capete apelative noi şi să constituie ceea ce numim agricultură ecologică (Al.Ionescu, 1991).

Agricultura ecologică se defineşte ca folosirea raţională a tuturor mijloacelor ştiinţifice moderne, în relaţiile pe care le impunem ecosistemului artificial prin dirijarea fluxurilor de energie, informaţie şi materie obţinând o productivitate maximă fără a deranja mediul înconjurător.

Pentru o agricultură ecologică, necesităţile de luat în seamă sunt:

- creşterea randamentelor biologice, în special a fenomenului de fotosinteză şi utilizarea cu randament crescut a energiei solare;

- menţinerea fertilităţii solului. Acţiunile vizate de agricultura ecologică au ca scop intensificarea activităţii microbiologice a solului, menţinerea şi sporirea fertilităţii acestuia. În domeniul folosirii îngrăşămintelor este necesară schimbarea dominaţiei actuale în favoarea îngrăşămintelor organice şi a composturilor;

- gestiunea solurilor, a apei, controlul bolilor, dăunătorilor şi buruienilor trebuie tratate pornind de la principiul ecologic al interrelaţiilor şi al balanţei energetice din ecosistem. Se impune, deci, aplicarea principiilor protecţiei integrate şi anume: tratamentele chimice la nevoie împreună cu aplicarea unor procedee fizice, biotehnice şi biologice;

- aplicarea prin alte metode ale mecanizării şi irigării;

- integrarea agriculturii în agroecosisteme intensive zonele durabile şi competitive.

Agricultura ecologică se poate practica la nivelul fiecărui ecosistem agricol cu întregul arsenal de subtilităţi ştiinţifice, obţinând producţii mari, o fertilitate mai bună a solului, o calitate ireproşabilă a produselor şi un mediu prosper ce înlătură noţiunile de poluare (Al Ionescu, 1991).

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Mediului in Agroecosistemele Pomicole.doc