Resurse genetice vegetale

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Resurse genetice vegetale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 59 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Extras din document

INTRODUCERE

Folosirea eficientă a resurselor genetice constituie cea mai importantă etapă a

activității de identificare, colectare, evaluare și păstrare a germoplasmei. Acuratețea cu care se

realizează acest proces determină măsura în care celelalte etape ale procesului de ameliorare

vor avea eficiență sau nu.

Cu cât fondul de germoplasmă este mai diversificat din punct de vedere genetic,

cu atât cresc posibilitățile de obținere a unor noi soiuri și hibrizi cu productivitate sporită, cu

calitate superioară, cu rezistență la factorii nefavorabili de mediu și la acțiunea agenților

fitopatogeni.

Principiul de bază al utilizării al utilizării eficiente a resurselor genetice vegetale

este ca amelioratorul să cunoască în permanență fondul de gene dar și obiectivele pe care le

urmărește în procesul de creare a unor noi forme de material biologic.

Dacă se dorește o eficință a selecției în cadrul formelor de germoplasmă atunci se

impune o variabilitate pronunțată a materialului. Aceasta poate fi naturală dar poate fi și

creată de amelioratori dacă variabilitatea naturală nu satisface cerințele unei diversități

accentuate.

Indiferent de metoda de creare a unor forme noi de material biologic (soiuri,

hibrizi) este obligatoriu să se cunoască direcția de lucru și obiectivele urmărite. Însă chiar

dacă aceste probleme sunt foarte clare niciodată nu se va putea obține un material valoros

dacă fondul de germoplasmă nu este suficient cunoscut și dacă variabilitatea acestuia nu este

suficientă.

Din aceste motive se impune, înaintea începerii oricărui proces de ameliorare, o

evaluare foarte clară a materialului inițial de ameliorare separat pentru fiecare specie și

crearea unor baze de date care vor putea fi utilizate de ameliorator în scopul ușurării activității

acestuia.

De-a lungul timpului s-au desfășurat numeroase activități de identificare, evaluare,

colectare și conservare a resurselor genetice vegetale în vederea utilizării acesteia pentru

crearea de noi forme biologice.

În materialul de față ne propunem o prezentare succintă a modului de utilizare a

materialului inițial, în funcție de specie, pentru crearea de noi forme biologice.

I. PRINCIPII GENERALE

1.1. Definirea biodiversității

http://wwf.panda.org/about_our_earth/biodiversity/threatsto_biodiversity/

Prin termenul de biodiversitate se înțelege varietatea de forme sub care se prezintă

speciile, grupate taxonomic în funcție de imaginația diferiților oameni de știință.

O primă clasificare pe baze absolut științifice e facută, la jumătatea secolului al

XVIII - lea de cercetătorul suedez Linné. La ora actuală se cunosc mai multe modalități de

clasificare ale diferitelor specii vegetale cu toate că nu există o alternativă unanim acceptată la

clasificarea creată de Linné.

Studiul diversității biologice reprezintă o direcție foarte importantă a cercetării

științifice existând preocupări legate de cunoașterea biodiversității pe toate planurile

(științific, economic, protectiv).

Termenul de biodiversitate apare în anul 1986, ca rezultat al discuțiilor din cadrul

primului Forum național privind biodiversitatea, din Washington, D.C., SUA. În același an,

biologul E.O. Wilson editează cartea “Biodiversitatea” (http://wwf.panda.org), înlocuind

exprimarea anterioară și anume diversitatea viețuitoarelor sau diversitatea formelor de viață și

devenind un termen unanim acceptat la nivel global de către mediile științifice și politice.

Conceptul de biodiversitate a început să fie foarte larg folosit după ce, în anul

1992, la conferința Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru mediu de la Rio de Janeiro

(summitul Pământului), a fost creată Convenția asupra Diversității Biologice (CBD). În

cadrul acestei convenții, biodiversitatea a fost definită ca fiind “variabilitatea organismelor vii

de toate originile, cuprinzând toate ecosistemele terestre, marine și alte ecosisteme acvatice și

complexele ecologice din care ele fac parte. Acestea cuprind diversitatea din sânul speciilor și

între specii, precum și cea dintre ecosisteme” (Murariu M. și colab., 2012).

Termenul de biodiversitate este adoptat nu numai de specialiștii din biologie ci și

de cei din ecologie, genetică, antropologie, etnografie precum și de economiști, juriști și

politicieni.

Preocuparea oamenilor de știință și nu numai asupra biodiversității sub

numeroasele sale aspecte se consideră un răspuns la eșecul societății umane în gestionarea

eficientă a resurselor naturale.

Deoarece obiectivul principal al Convenției asupra Diversității Biologice din

1992, al Protocolului de la Cartagena privind Biosecuritatea (Montreal, Canada, 2000) și al

celorlalte summituri din anii următori, respectiv stoparea pierderii biodiversității până în anul

2010, nu a fost atins, la summitul Biodiversității din octombrie 2010 de la Nagoya (Japonia)

s-a adoptat o un pachet de măsuri privind modul de abordare a problemei degradării continue

a biodiversității, ca urmare a schimbărilor climatice majore. Acest pachet include 3 direcții

interdependente:

- adoptarea unui nou plan strategic pentru următorii zece ani, care să ghideze eforturile

naționale și internaționale pentru salvarea biodiversității, prin îmbunătățirea acțiunilor

necesare atingerii obiectivelor CBD;

- aplicarea unei strategii de mobilizare a resurselor, care să permită o îmbunătățire a

nivelului de asistență oficială în spijinul biodiversității;

- adoptarea unui nou protocol internațional privind accesul și participarea la câștigurile

rezultate din utilizarea resurselor genetice ale planetei.

În iunie 2012 a avut loc, la Rio de Janeiro, summitul pentru dezvoltare durabilă

Rio+20, unde s-au accentuat din nou elementele vizate la summitul de la Nagoya

(http://www.uncsd2012.org/content/documents/

814UNCSD%20REPORT%20final%20revs.pdf).

Biodiversitatea reprezintă rezultatul unui proces evolutiv derulat pe parcursul

tuturor erelor geologice timp în care a apărut o varietate extraordinară de procese biologice și

ecologice.

Pe parcursul celor peste 25 de ani de la lansarea termenului s-au utilizat peste

85 de definiții grupate în două categorii:

- taxonomic, termenul de biodiversitate se referă numai la diversitatea speciilor

și a taxonilor de rang superior din cadrul ierarhiei taxonomice;

- în sens larg, conceptul se referă la întreaga variabilitate a organismelor vii și a

habitatelor acestora distingându-se patru categorii de diversitate și anume:

genetică, specifică, ecosistemică și antropică.

Fisiere in arhiva (1):

  • Resurse genetice vegetale.pdf

Bibliografie

BAVARU, A., GODEANU, S., BUTNARU, Gallia, BOGDAN, A., 2007 -
Biodiversitatea și ocrotirea naturii, Editura Academiei Române București.
CRISTEA, M., 1981 - Resurse genetice vegetale, Editura Academiei, București.
CRISTEA, M., 1985 - Conservarea genetică a plantelor și agricultura, Editura
Academiei, București.
CRISTEA, M., 1988 - Evaluarea și utilizarea resurselor genetice vegetale, Editura
Academiei, București.
CRISTEA, M., 1991 - Genetica ecologică și evoluția, Editura CERES, București.
CRISTEA M., 2006 - Biodiversitatea, Ed. Ceres, București.
LEONTE, C., 2003 - Ameliorarea plantelor, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.
M. MURARIU, DANELA MURARIU, VOICHIȚA HAȘ., I. HAȘ, C. LEONTE,
DOMNICA DANIELA PLĂCINTĂ, I.M. RÎȘCA, D.P. SIMIONIUC, 2012 - Conservarea și
utilizarea germoplasmei locale de porumb din România, Ed. Pim, Iași.
SAVATTI, M., NEDELEA, G., ARDELEAN, M., 2004 - Tratat de ameliorarea a
plantelor, Editura Marineasa, Timișoara.