Tipografie Horticola

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Tipografie Horticola.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 31 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Introducere 2
OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA LUCRĂRILOR TOPOGRAFICE 2
Capitolul 1 3
UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU LUNGIMI, SUPRAFEŢE ŞI UNGHIURI UTILIZATE ÎN TOPOGRAFIE 3
1.1. Unităţi de măsură pentru lungimi şi suprafeţe 3
1.2. Unităţi de măsură pentru unghiuri 4
1.3. Scara topografică 6
Capitolul 2 8
ELEMENTELE TOPOGRAFICE ALE TERENULUI 8
2.1. Lucrări topografice de jalonare 10
2.1.1. Intersecţia a două aliniamente 12
2.2. Jalonarea unui aliniament când între punctele extreme nu este vizibilitate 13
2.3. Jalonarea unui aliniament peste o vale 14
Capitolul 3 15
INSTRUMENTE ŞI TEHNICI PENTRU MĂSURAREA DIRECTĂ A DISTANŢELOR 15
3.1. Instrumente simple, de mica precizie, pentru masurarea directa a distantelor 15
3.2. Instrumente de precizie medie 17
3.3. Verificarea şi etalonarea ruletei şi a panglicii de oţel 18
3.4. Operatii la masurarea directa a distantelor 19
3.5. Ridicari topografice realizate cu ruleta sau cu panglica de otel, panglica de otel si echerele topografice (caiet) 21
Capitolul 4 24
TIPURI DE TEODOLITE UTILIZATE LA MASURATORI TOPOGRAFICE 24
4.1. Descrierea părţilor componente ale teodolitului 24
4.2. Teodolitul tahimetru Theo 020 A 25
4.3. Metode de măsurare a unghiurilor cu teodolitul 27
4.4. Măsurarea unghiurilor verticale 30

Extras din document

INTRODUCERE

OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA

LUCRĂRILOR TOPOGRAFICE

Topografia este una din ramurile măsurătorilor terestre care se ocupă cu determinarea poziţiei în teren a detaliilor naturale şi artificiale de pe suprafaţa Pământului fără a ţine seama de curbura acestuia; iar cuvântul topografie este de origine greacă şi înseamnă în traducere exactă “scrierea locurilor” (topos = loc şi grafos = a scrie).

Topografia generală are ca obiect întocmirea planurilor şi hărţilor topografice de bază cu ajutorul ridicărilor topografie alcătuite din lucrări de teren (măsurători executate cu instrumente topografice) şi lucrări realizate în birou (calcule şi raportarea punctelor la scară).

Topografia inginerească se implică la transpunerea pe teren a proiectelor inginereşti studiate pe plan şi care au ca obiect: studiul tehnico-topografic, trasarea topografică, asigurarea topografo-inginereasă şi observaţiile inginereşti asupra deformaţiilor şi deplasărilor.

Studiul tehnico-topografic se realizează în faza de elaborare a proiectului de construcţie şi se referă la ridicarea topografică a suprafeţei destinate construcţiei, la redactarea planurilor topografice la scări mari şi foarte mari, necesare proiectării, la trasarea pe teren a căilor de comunicaţie (magistrale de alimentare cu apă, linii de transport energie electrică, drumuri, căi ferate etc.), la pregătirea topografică a proiectului în vederea aplicării pe teren, precum şi la ridicarea tehnico-edilitară din localităţi şi incinte industriale).

Trasarea proiectelor pe teren în vederea execuţiei presupune lucrări topografice care constau în: trasarea pe teren a axelor construcţiilor şi trasarea în detaliu a construcţiilor, ridicarea de execuţie pentru a se determina precizia aplicării pe teren a proiectului şi coordonatele reale, necesare întocmirii planului general cu construcţiile terminate.

Observaţiile inginereşti asupra deformaţiilor şi deplasărilor construcţiilor sunt lucrări inginereşti efectuate după un program bine stabilit atât în timpul execuţiei cât şi al exploatării investiţiei, cuprinzând: măsurarea tasărilor, determinarea deplasărilor orizontale, determinarea înclinărilor construţiilor înalte etc.

Lucrările de topografie aplicată sunt necesare aproape în toate ramurile economiei naţionale, astfel:

– în agricultură, pentru lucrări de organizare a teritoriului şi de ameliorare a unor suprafeţe prin: amenajări de albii, desecări, irigări etc.;

– în industria hidroenergetică sunt necesare lucrări topografice pentru determinarea amplasamentului barajelor şi hidrocentralelor, a suprafeţelor inundate de lacurile de acumulare, a capacităţii lacurilor etc.;

– pentru căile de comunicaţie – drumuri, căi ferate – lucrările topografice intervin atât la alegerea celor mai economice trasee, cât şi la amplasarea corespunzătoare a staţiilor şi nodurilor de cale ferată precum şi a construţiilor care deservesc materialul rulant;

– în industria extractivă – cărbuni, minereuri – pentru determinarea planurilor de străpungere a rocilor (galerii, tuneluri), pentru determinarea poziţiei şi mărimii stratului de zăcăminte, a amplasării construţiilor şi installaţiilor de suprafaţă etc.

Capitolul 1

UNITĂŢI DE MĂSURĂ

PENTRU LUNGIMI, SUPRAFEŢE ŞI UNGHIURI

UTILIZATE ÎN TOPOGRAFIE

După cum se cunoaşte în topografie pentru determinarea poziţiei planimetrice şi nivelitice a punctelor topografice se măsoară distanţe şi unghiuri.

De asemenea, putem afirma cu certitudine că progresul în ştiinţă şi tehnică, realizarea de produse de calitate, competitive, măsurarea mărimilor fizice şi, în general, orice activitate umană, sunt de neconceput fără mijloace de măsurare şi unităţi de măsură.

1.1. UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU LUNGIMI ŞI SUPRAFEŢE

Data de 8 mai 1790 poate fi considerată ca fiind de început în ce priveşte introducerea sistemului metric întrucât atunci Adunarea constituantă a Franţei adoptă, la propunerea lui Talleyrand-Périgoud (1745-1838), un proiect de unificare a măsurilor iar în cadrul Comisiei formată din personalităţi franceze, se stabileşte ca unitatea de lungime să fie a zecea milioana parte (10-7) din sfertul meridianului pământesc; iar deputatul Claude Antoine Duvernois propune ca unitatea să se numească „metru” de la cuvântul grec metron = măsură.

Pentru fixarea bazei legale a noului sistem de măsuri, astronomii Jean Baptiste Délambre (1749-1822) şi Pierre Francois André Mechain (1744-1804) au realizat între 1792 şi 1798-1799 măsurarea arcului de meridian şi respectiv a diferenţei de latitudine dintre Dunkerque şi Barcelona.

La 27 iunie 1799, Convenţia din Paris stabileşte „metrul adevărat şi definitiv (443,295938 linii de toise: 1 toise=864 linii), egal cu valoarea a 40-a milioana parte a meridianului parizian (20 522 960 toise).

În anul 1867 s-a înfiinţat „Comitetul internaţional al măsurilor, greutăţilor şi monedelor” având ca scop militarea pentru adoptarea sistemului metric în întreaga lume.

A doua Conferinţă internaţională a Comisiei metrului (1875) cu o participare de 18 state europene şi 9 americane, stabilesc înfiinţarea Biroului internaţional de măsuri şi greutăţi care urma să fabrice şi să păstreze prototipurile etaloanelor de măsură din 1872. Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi (Bureau International des Poids et mesures – BIPM) a fost creat prin convenţia metrului şi este amplasat în Pavilionul Breteuil, la Sévres, Franţa. În acest pavilion se află două etaloane, o bară standard alcătuită din 90% platină şi 10% iridiu pentru etalonul de lungime şi o greutate din acelaşi material pentru etalonul de masă.

Primele acte normative în domeniul verificării de măsuri în România sunt elaborate de Ştefan C. Hepites (1854-1922), la 4 august 1884, sub denumirea „Instrucţiunile pentru verificarea măsurilor şi greutăţilor metrice şi a instrumentelor de cântărire”.

Legea pentru aplicarea sistemului metric de măsuri şi greutăţi în România apare în 5/18 martie 1906, reprezentând legea din 1864 semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu modificările aduse ulterior.

În 1951 se înfiinţează Institutul de Metrologie, care în 1957 se transformă în „Oficiul de Stat pentru metrologie”.

În anul 1956 ia fiinţă Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală O.I.M.L. la care ţara noastră era membru fondator.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tipografie Horticola.doc