Tutunul

Importanţă

Tutunul este una din plantele agricole cu importanţă specifică, frunzele întrebuinţându-se în primul rând, în industria produselor pentru fumat şi prizat: ţigarete, tutun de pipă, ţigări de foi, tutun pentru prizat, etc.

Din frunzele varietăţilor bogate în nicotină se prepară praful de tutun şi apoi leşia sau zeama de tutun, un foarte valoros insecticid.

Frunzele de tutun constituie şi materia primă pentru obţinerea nicotinei, substanţă mult utilizată în industria farmaceutică.

Din frunzele de tutun se poate obţine acid citric, care se află în frunzele proaspete de mahoarcă în cantitate de 10-15%.

Seminţele de tutun conţin 35-40% ulei, care poate fi extras şi folosit în alimentaţie şi industrie.

Importanţa tutunului este mărită de faptul că unele soiuri valorifică economic solurile cu potenţial scăzut productiv, cum sunt solurile nisipoase, erodate sau alte soluri mai slab productive.

Frunzele de tutun ar putea constitui o importantă sursă alimentară, prin extragerea, înainte de a fi utilizate pentru fumat, a proteinei, al cărui conţinut de aminoacizi este asemănător cu laptele de vacă. Se apreciază că tutunul, prin capacitatea sa mare de regenerare şi prin culturi intensive, ar putea asigura, în funcţie de climate, 16-33 t/ha/an substanţă uscată (3 t/ha/an proteine) (Yvonne Rebeyrol, 1979).

În medicina populară era utilizat contra viermilor intestinali, în colici, retenţie urinară, hidropizie, dureri de ochi, artero-scleroză, dureri de ficat, etc.

Din punct de vedere economic, pentru cultivatori tutunul prezintă o deosebită importanţă deoarece veniturile ce se pot obţine la hectar fiind mari. De asemenea unele soiuri de tutun valorifică bine solurile nisipoase şi pe cele erodate.

Din punct de vedere agricol, tutunul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, eliberând terenul în cursul lunii septembrie.

Răspândire

Tutunul se cultivă pe toate cele cinci continente, în 114 ţări ale lumii.

Dacă în perioada 1988-1990 se cultiva în lume pe 4,89 milioane ha, suprafaţa s-a diminuat la 4,21 milioane ha în anul 2001, 3,87 milioane ha în anul 2002 şi 3,93 milioane ha în anul 2003.

În anul 2003 suprafaţa cultivată cu tutun pe continente a avut următoarele valori: Africa 386 mii ha; Asia 2548 mii ha; America de Nord şi Centrală 266 mii ha; America de Sud 486 mii ha; Europa 243 mii ha şi Oceania 3,41 mii ha.

Şi în ţara noastră evoluţia suprafeţelor cultivate cu tutun s-a redus în ultimii ani, ajungând în anul 2003 la 7 mii ha.

Dinamica suprafeţelor cultivate cu tutun în România este prezentată în tabelul xxx.

Tabelul xxx.

Suprafaţa cultivată şi producţia de tutun în România

Specificare Anii

1934-1938 1950 1960 1970 1980 1990 2003

Suprafaţa (mii ha) 10,5 29,1 21,6 33,6 51,2 16,8 7,1

Producţia (kg/ha) 780 470 720 670 920 843 1105

În România, cele mai mari suprafeţe cultivate cu tutun sunt situate în sudul ţării şi în Câmpia de Vest.

Sistematică Soiuri.

Tutunul aparţine familiei Solanaceae, genul Nicotiana, L.

GOODSEED (1954) citat de BORCEANU, I. şi colab (2004) împarte genul Nicotiana în trei subgenuri, iar subgenurile în 14 secţii.

- Subgenul Rustica – cuprinde 3 secţii cu 9 specii, mai importante fiind: N. paniculata, N. glauca, N. rustica;

- Subgenul Tabacum – cuprinde 2 secţii cu 6 specii, din care fac parte N. tabacum şi N. glutinosa;

- Subgenul Petunioides - cuprinde 9 secţii cu 45 specii, din care în scopuri fumative se cultivă numai N. alata.

Specia N. tabacul L. deţine peste 90% din suprafaţa şi producţia mondială de tutun.