Administrația Publică Mecanism al Statului de Executare a Voinței Politice

Slabirea puterii, a autoritatii si eficacitatii guvernelor se accentueaza direct proportional cu

extinderea câmpului lor de aplicare si a hipertrofiei aparatului birocratic. Istoria ne arata ca slabirea

puterii politice si transferarea catre structurile birocratice a constituit un fenomen relativ frecvent.

Astfel „în anumite cazuri, (monarhiile helenistice, Egiptul ptolomeic, China hanilor) suveranul se

loveste de puterea crescânda a înaltilor sai functionari, a sefilor militari si/sau a preotilor, suveranul

devenind jucaria anturajului sau (rude, frati etc.); rebeliunile militare, revolutiile de palat si loviturile

de stat întretin o instabilitate politica cronica (agravata la Roma si în Bizant de absenta unei legi a

succesiunii care sa regleze clar regulile de transmitere a tronului).”

De peste doua decenii, guvernantii din Europa promoveaza vointa lor de a proceda la o

transformare profunda a administratiilor nationale, fara însa a retine în mod special atentia

societatii civile, desi tema reformei administratiei a devenit în unele tari o constanta a discursului

politic si în fiecare an serviciile statului sunt afectate de masuri având ca obiect adaptarea

structurilor la evolutia sarcinilor care le sunt încredintate.

În prezent însa, reorganizarile în curs sunt de un interes deosebit în conditiile în care constructia

europeana, descentralizarea, revenirea liberalismului par sa ameninte prerogativele administratiei

de stat, amenajata într-o pozitie cheie, esentiala fata de puterea politica, puterea economica sau

structurile administrative locale.

Daca slabirea puterii politice nationale depinde de viitorul Uniunii Europene, cresterea puterii locale

a avut deja repercursiuni în privinta administratiei de stat care percepe, între altele, ca-i este

contestata competenta, aptitudinea, capacitatea, de a interveni în mod eficace în domeniul

economic.

Dintr-o perspectiva istorica, putem afirma ca raporturile între puterea politica si administratie au

evoluat într-un sens favorabil acesteia din urma. Am putea spune ca s-a produs un fenomen de

osmoza, care a redus semnificativ subordonarea administratiei fata de puterea politica, cu toate

ca, din punct de vedere juridic, se mentine aceasta subordonare reflectata în dreptul de control pe

care îl are puterea politica asupra activitatilor administrative ale statului.

6.1. Consolidarea capacitatii administrative în contextul aderarii la uniunea europeana

Încurajarea cercetarii si diseminarii de cunostinte în domeniul administratiei publice constituie baza

dezvoltarii spatiului administrativ european. Multi autori se întreaba daca exista o administratie

europeana si daca suntem martorii unei noi ordini administrative sau numai a unui mecanism

vizând asigurarea cooperarii între administratiile nationale.

Consolidarea capacitatii administrative prin reformarea administratiei publice realizata si

structurata de palierul politic, în speta de cel guvernamental, nu face altceva decât sa ne conduca

în final la „good governance”. Termenul de buna guvernare trebuie înteles însa prin prisma celui de

capacitate de a guverna, capacitate care este strict dependenta de cea administrativa, aceasta din

urma fiind pârghia de realizare a politicilor guvernamentale. Astfel, în cadrul sistemului statului

democrat se stabileste o clara relationare circulara între cetatean/societate – administratie –

guvernamânt – U.E. Luând în considerare acest sistem relational vom observa ca slaba capacitate

de dezvoltare a unui actor, element va produce influenta asupra celorlalte si în final asupra

procesului de aderare. O reforma a administratiei publice nu trebuie dezvoltata distinct, separat; ea

trebuie promovata si sustinuta de întregul sistem social.

Evolutia procesului de largire a Uniunii Europene suporta influenta administratiei publice care se

comporta ca un actor intern aflat în procesul de europenizare, de formare unitara.

Directa influenta a UE asupra sistemelor administrative ale statelor membre este destul de limitata.

In fapt, UE nu are aproape nici o competenta directa în acest domeniu. Organizarea administrativa

a statelor membre este doar o problema ce cade numai în aria de competenta a acestora. Oricum

exista numeroase surse de influentare indirecta a statelor membre cât si a celor care adera.

Cel mai graitor exemplu este articolul 5 al Tratatului de la Roma, care prevede ca statele membre

trebuie sa ia masurile necesare îndeplinirii obligatiilor ce se nasc din calitatea de membru al UE.

Acesta prevedere are implicatii si în ceea ce priveste dezvoltarea capacitatii administrative a

statelor membre care trebuie sa demonstreze abilitatea lor de a participa la procesul decizional al

UE, la implementarea reglementarilor uniunii în timp util si în plus trebuie sa se implice efectiv în

managementul comunitatii (bugetul). Statele ce vor deveni astfel membre pot fi chemate în fata

Curtii Europene de Justitie daca nu îsi îndeplinesc obligatiile ce rezulta din tratat.

Influenta indirecta în dezvoltarea administratiei publice a statelor membre, a fost des argumentata

prin cooperarea pe termen lung a statelor la sistemul politic al UE ce conduce la o aproximare a

sistemelor administrative .

Cooperarea sistemelor politice a creat ceea ce Fournier J. a numit „Spatiul Administrativ

European” (1998, Governance and European Integration, Reliable Public Administration ) –

conform caruia noile state membre trebuie sa poata functiona efectiv în interiorul Spatiului

Administrativ European.

O definire explicita a criteriilor de aderare a fost data pentru prima oara de Consiliul European

întrunit la Copenhaga în Iunie 1993. Initial, aceste criterii nu au inclus referinte clare în ce priveste

capacitatea administrativa ci doar:

- dezvoltarea democratica a guvernarii;

- crearea unei economii de piata functionale;

- consolidarea capacitatii de a implementa si aplica acquis-ul comunitar.

Structurile administrative existente si caracteristicile nationale ale statelor membre, faptul ca ele

sunt mai aproape atât fata de situatiile, cât si de oamenii pe care îi administreaza, si de asemenea,

cadrul structural al UE au fost cele care au condus la întocmirea Raportului Comisiei Europene,

ce stabileste capacitatea administratiei de a aplica acquis-ul comunitar, prin:

- dezvoltarea unei administratii impartiale si profesionale (bazata pe legislatia functiei publice);

- dezvoltarea sistemului de pregatire si perfectionare a functionarilor publici (bazat pe legislatia

privind învatamântul superior la nivel universitar, departamental–postuniversitar si sectorialcursuri

de perfectionare de scurta durata);

- dezvoltarea unui sistem adecvat de norme privind reglementarea politicilor guvernamentale cât

si a capacitatii de coordonare a acestora;

- dezvoltarea unui sistem efectiv si eficient (cei doi EE) de control financiar (bazat pe legislatia

privind finantele publice si cea privind modalitatile de realizare a auditului);

- dezvoltarea unor structuri si proceduri speciale delegate sa administreze afacerile UE.

Experinta aderarilor anterioare a demonstrat ca statele care nu au avut structuri si proceduri

eficiente de implementare a politicilor europene au tendinta de „a se pierde” în procesul de luare a

deciziilor.