Chestionarul

Chestionarul

1. Definirea chestionarelor

Chestionarul este una dintre tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socio-umane. O anchetă, care a cuprins studii pe 10 ani, a arătat că ½ din cercetările realizate şi publicate se bazează pe chestionar. De asemenea, cele mai des utilizate sunt chestionarele cu întrebări închise (precodificate).

În ceea ce priveşte psihologia socială şi sociologia românească, S. Chelcea consideră că tehnica chestionării este principala tehnică de investigare socială în detrimentul experimentului (în cazul psihologiei sociale).

Există o dispută între adepţii chestionarului şi adversarii folosirii acestuia. Unul dintre critici, ca Pitirim Sorokin, au numit “chestionaromanie” utilizarea excesivă a instrumentului, în special în SUA. Aceasta s-a făcut în detrimentul metodelor calitative, capabile să sondeze realitatea socială mai în profunzime şi a permis unui număr mare de persoane lipsite de pregătire să realizeze anchete sociologioce slabe calitativ, nevalide ştiinţific. Prin urmare, se recomandă folosirea cu precauţie a acestui instrument de lucru.

Există, însă, avantaje indiscutabile ale chestionarului şi acestea sunt, în general, cele ale metodelor cantitative. În ceea ce priveşte istoricul utilizării chestionarului, el coincide cu cel al anchetei.

Unii cercetători consideră că tehnica chestionarului în psihologie a fost iniţiată de către Alfred Binet (1903). E hazardat însă să se lege această tehnică de un singur nume pentru că în aceeaşi perioadă Th. Ribot publica în primul nr. din “Jurnal de psihologie” un studiu intitulat “Asupra valorii chestionarului în psihologie”. În 1917, R. S. Woodworth elabora pentru centrele militare de recrutare din SUA un chestionar destinat depistării celor inapţi pentru armată.

S-au încercat mai multe definiţii ale chestionarului.

1. Roger Mucchielli, 1968:

El dă cea mai simplă şi incompletă definiţie: chestionarul poate fi considerat o listă de întrebări la care subiectul trebuie să ofere răspunsuri în funcţie de scopurile cercetării.

2. Septimiu Chelcea, 1975:

Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică şi corespunzător, un instrument de investigare, constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.

În funcţie de elementele definiţiei, Chelcea oferă următoarele explicaţii:

1. Pentru ordonarea logică a întrebărilor

Se iau drept criterii:

Timpul: Subiectul este pus să răspundă mai întâi despre trecut, apoi despre prezent şi viitor.

Gradul de abstractizare: Mai întâi subiectul va răspunde la întrebări concrete şi abia apoi la cele mai abstracte.

2. Pentru ordonarea psihologică a întrebărilor:

În funcţie de temă şi de subiecţi va prevala ordinea logică sau psihologică. Astfel, o anchetă în rândul persoanelor adulte, cu un grad ridicat de cunoştinţe, va accentua elementele raţionale ale ordonării stimulilor, în timp ce investigarea adolescenţilor va trebui să rezolve în primul rând problemele psihologice ale structurării chestionarului.

3. Pentru selectarea stimulilor:

Stimulii sunt selectaţi în raport cu ipotezele cercetării. Astfel, chiar şi cele mai banale întrebări sunt formulate în conformitate cu ipotezele stabilite anterior.

Ex: De unde cumpăraţi pâine? conţine ipoteza că nu toată populaţia anchetată cumpără pâine de la acelaşi magazin, şi exclude ipoteza că cei chestionaţi fac pâine acasă .

Se poate spune că în alcătuirea chestionarului, mai puţin în cazul întrebărilor “De ce?” se reflectă poziţia teoretică, reprezentările, atitudinile şi opiniile cercetătorului.

4. Pentru declanşarea comportamentelor verbale şi non-verbale

Întrebările sau imaginile cuprinse în chestionar declanşează comportamente verbale sau non-verbale, care sunt influenţate de o serie de factori, cum ar fi:

• Factorii de personalitate (personalitatea celui anchetat, personalitatea operatorului)

• Factorii de situaţie (situaţia cadru de desfăşurare a anchetei, timpul, situaţia socială globală)

• Factorii care ţin de tema cercetării (alegerea temei, ipoteze, eşantion)

• Factorii care ţin de instrumentul de cercetare şi tehnica aplicată (tipul de chestionar, structura chestionarului, modul de aplicare).

M. A. Tremblay (1968) (Initiation à la recherche dans les sciences humaines) defineşte un chestionar după 7 caracteristici principale:

1. Un chestionar este, prin definiţie, un instrument de măsură empirică a unor fenomene;

2. În scopul prelucrării şi utilizării datelor, standardizarea este necesară: chestionarul este prezentat tuturor respondenţilor în aceeaşi formă: întrebări predeterminate, identice pentru toţi, în aceeaşi ordine;

3. Chestionarul este un instrument pretestat: înainte de utilizare este absolut necesar ca instrumentul să fie încercat pentru a se vedea dacă măsoară bine ceea ce şi-a propus să măsoare;

4. Chestionarul permite obţinerea informaţiilor identificate în trei categorii: a) fapte, atitudini, opinii, preferinţe, aşteptări; b) caracteristici asociate respondenţilor (sex, vârstă, naţionalitate); c) informaţii legate de administrarea chestionarului (data, locul, grupa de respondenţi etc.);

5. Datele culese prin chestionar au o dublă caracteristică: sunt atât subiective, cât şi obiective. Prin urmare, măsurarea poate fi privită printr-o dublă perspectivă: fie individuală, fie colectivă. Fiecare chestionar reprezintă un subiect, iar compilarea, crearea ansamblului de chestionare, corespunde unei colectivităţi.

6. Chestionarul este administrat de obicei pe un eşantion dintr-o populaţie;

7. Chestionarul este construit esenţial în funcţie de modelul de analiză a rezultatelor care permite să se răspundă problematicii iniţiale. Planul de analiză şi ipotezele corespunzătoare sunt specificate dinainte, cu scopul de a ghida alegerea specialistului în momentul elaborării instrumentului.