Confruntări informaționale

Se poate afirma ca in permanenta sa transformare „Istoria omenirii – afirma Handrik Willem von Loom – este povestea unei creaturi flamânde in cautarea hranei. Oriunde s-a gasit de mâncare, s-a dus si omul si si-a asezat acolo cortul" [1]. In circumstantele enuntate, umanitatea, in anumite situatii, mai mult sau mai putin precizate istoric, a recurs la forta (violenta), fie ca factor de protectie, fie ca factor de satisfacere a unor „apetituri" politice, economice, teritoriale, prestigiu etc. Ea constituie unul din polii actiunii omului, care, in opozitie cu iubirea „rezuma sensul profund al vietii umane" si „…este cheia moralitatii" [2] in societate. „Viata umana se misca intre legea amorala a violentei, care este caracter dominant, si legea morala a iubirii, care este recesiva (…). Dualismul recesiv violenta-iubire poate imbraca o alta haina, mai stralucitoare, mai generala, dar mai putin determinata: conflict-armonie. Lumea este plina de conflicte, inapoia carora lucreaza recesiv armonia. Viata omului se desfasoara in zbuciumul conflictelor, dar ea nu inceteaza de a visa si a nazui cu privirile atintite spre armonie si pace" . Pentru intreaga viata sociala, constrângerea, violenta ramâne fundamentala, iar iubirea ca principiu etic pastreaza rolul recesiv, desi superior ca valoare.

Realitatea domina, idealitatea este ecesiva.

Societatea omeneasca este un sistem de existenta in sfera fenomenelor vietii, in care conflictul este prezent, cu efecte disruptive asupra interactiunii sociale. Conflictul apare ca un „proces in care individul sau grupul social urmareste sa-si atinga propriile teluri (satisfacerea necesitatilor, realizarea intereselor – de natura: economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile – n.a.) prin eliminarea, subordonarea sau distrugerea individului sau grupului care urmareste scopuri asemanatoare sau identice" [4], materializat intr-o serie de fenomene. Cauzele conflictului pot fi de diferite tipuri: inegalitati si discriminari sociale, incapacitatea partilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat legat de pozitia lor in societate, competitia pentru controlul resurselor prime si finite, acces competitional la oportunitati crescute, dorinta de dominare, de putere, de prestigiu.

In conflict exista intotdeauna constiinta adversitatii, exista o definitie clara a situatiei, ca situatie conflictuala, adversarul este definit in termeni divergenti dintre tendinte, nazuinte si scopuri. Anticiparea negativa care apare dupa contact determina convingerea ca individul sau grupul cu care avem contact reprezinta o amenintare pentru realizarea intereselor si scopurilor noastre, duce la antagonism. Antagonismul poate apararea pe fundalul atitudinilor irationale, pe fundalul iluziilor, pe fundalul tratarii altor indivizi sau grupuri (colectivitati) umane ca o amenintare potentiala si reala. Antagonismul inseamna o opozitie activa fata de actiunile, nazuintele, atitudinile altui individ sau grup. Pot aparea pe baza intereselor divergente, a amenintarii reale. Cu toate acestea, in marea lor majoritate, antagonismele se bazeaza pe imagine, pe teama si anticipari fictive.

Conflictele nu sunt numai un element distructiv al vietii sociale. Din conflicte se desprind deseori noi sinteze si noi valori. De asemenea, conflictele elimina grupurile, colectivitatile, sistemele de valori si norme care devin un obstacol in dezvoltarea pe mai departe a colectivitatilor.

Situatia in care se poate stabili o relatie (ecuatie) intre antagonism, violenta, scopuri, obiective si rezultat determina domeniile de cristalizare a conflictului. Notiunea de conflict poate fi raportata la reperele intern, extern (când este vorba de comunitati)

economic, politic, militar cultural etc.

Conflictul poate cunoaste diferite grade de intensitate, se poate desfasura in mod organizat sau neorganizat, poate fi durabil sau temporar, se poate desfasura in sfera intelectuala, estetica, spirituala sau fizica. Conflictele nu se vor desfasura niciodata singular, exista o imbinare reciproca a acestora. Procesul conflictual poate imbraca diferite aspecte: de lupta, in care se urmareste obligarea adversarului sa-ti recunoasca superioritatea.

Ca o stare a intregii societati, razboiul, prin evidentierea tipului de relatii sociale care stau la baza lui, reprezinta, in mod incontestabil, o forma specifica de conflict in societate, fapt pentru care este denumit „conflict armat". Razboiul, scrie Jerzy J. Wiatr, reprezinta „…o astfel de stare a societatii in cadrul careia un conflict ascutit cu un grup extern oarecare sau un conflict intern ascutit isi gaseste expresia intr-o ciocnire armata" [5].

Razboiul se deosebeste de alte tipuri de conflicte, prin trasaturi distincte. O prima trasatura, recunoscuta unanim de teoreticieni, consta in faptul ca partile adverse sunt grupuri sociale – militare si nu indivizi izolati. Trasatura cea mai importanta a razboiului – scrie de pilda G. Bouthoul – „este caracterul sau de fenomen colectiv. In acest sens razboiul se deosebeste si se separa net de actele de violenta individuale" [6]. Important este, in acest tip de conflict social, sa se precizeze partilor beligerante. O alta trasatura, de asemenea recunoscuta de teoreticienii razboiului, o constituie ideea violentei deschise, a folosirii fortei, ca trasatura distincta a conflictului armat. Folosirea violentei in razboi se impune prin caracterul ei organizat, sângeros si distructiv. Pentru ca razboiul sa aiba loc, este necesar ca ambele parti sa recurga la mijloacele violentei militare. Forma de manifestare a violentei in razboi este ciocnirea inversunata, infruntarea cu arma in mâna a partilor beligerante, intr-una sau mai multe lupte sau batalii.