Curs de Logica

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Curs de Logica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 46 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

CUPRINS
TEMA 1. Obiectul şi importanţa logicii
1. Constituirea şi dezvoltarea logicii ca ştiinţă. Definiţia şi problematica logicii
2. Noţiunea despre formă logică
3. Corectitudinea logică. Valoarea de adevăr: adevărul şi falsitatea
4. Importanţa logicii şi raportul ei cu alte ştiinţe
TEMA 2. Legile logicii
1. Caracterizare generală
2. Legile fundamentale ale logicii formale
TEMA 3. Noţiunea – formă logică fundamentală
1. Definirea noţiunii. Noţiunea şi cuvîntul
2. Structura noţiunilor
3. Clasificarea noţiunilor
4. Raporturi între noţiuni
TEMA 4. Operaţii logice cu noţiunile
1. Definiţia
2. Diviziunea
3. Clasificarea
TEMA 5. Judecata – formă logică fundamentală
1. Caracteristica generală a propoziţiei
2. Clasificarea şi distribuirea judecăţilor atributive
3. Raporturile logice dintre propoziţiile categorice
4. Judecăţile compuse şi tipurile lor
TEMA 6. Raţionamentul
1. Noţiune de raţionament. Tipuri de raţionamente
2. Raţionamente deductive imediate
3. Raţionamente deductive mediate. Silogismul categoric simplu
4. Regulile şi figurile silogismului categoric simplu
TEMA 7. Tipuri de silogisme
1. Polisilogismul. Entimema. Soritul
2. Inferenţe cu propoziţii compuse
TEMA 8. Raţionamentul inductiv
1. Caracterizare generală
2. Tipuri de raţionamente inductive
3. Inferenţe prin analogie
4. Metode de stabilire a validităţii inferenţelor nedeductive
TEMA 9. Argumentarea
1. Caracterizare generală
2. Argumentele bazate pe structura realului
2. Demonstraţia şi combaterea
TEMA 10. Ipoteza
1. Caracterizare generală
2. Etapele ipotezei.Confirmarea şi combaterea ipotezei
3. Corelaţia dintre ipoteză şi intuiţie

Extras din document

Formarea deprinderii de a gîndi în mod precis, consecvent şi argumentat este deosebit de importantă pentru viitorii militari, care în activitatea lor vor trebui să adopte decizii optime nu numai în domeniul specialităţii, dar şi pentru toate sferele vieţii sociale. Cursul Logica propune cele mai importante aspecte ale logicii. Cunoaşterea şi utilizarea principiilor, formelor logice contribuie la constituirea exactităţii şi clarităţii în gândire, a disciplinei în activitatea intelectuală, a capacităţii sporite de selectare şi apreciere.

TEMA 1. Obiectul şi importanţa logicii

1. Constituirea şi dezvoltarea logicii ca ştiinţă. Definiţia şi problematica logicii

Cuvîntul “logică” provine din greacă de la “logos” care înseamnă cuvînt, ideie, noţiune, raţiune. Logica este disciplina care se ocupă cu gîndirea şi legile ei. Însă cu gîndirea se ocupă mai multe discipline – filozofia, informatica, pedagogia, psihologia, fiziologia, psihiatria ş.a. Specificul logicii îl constituie teoria despre gîndirea corectă, ea se străduie să răspundă la întrebările: “Cum trebuie să gîndim?”, “Ce trebuie să ştim, ce reguli trebuie să respectăm pentru ca gîndirea noastră să fie corectă?”. Cu aproape 2000 de ani înainte de a fi cunoscută psihologia mecanismelor de gîndire, anticipînd cu multe sute de ani dezvoltarea majorităţii ştiinţelor, Aristotel a reuşit să construiască primul sistem de logică. Aşadar, înainte de a răspunde la întrebările: Cum gîndim ori ce gîndim?, mintea omenească a reuşit să răspundă la întrebarea Cum trebuie să gîndim?

Gîndirea nu este un fenomen independent de materie, realitate. Legile gîndirii se bazează pe legităţile realităţii obiective, care sunt independente de conştiinţa omului. Gîndirea umană este corectă, dacă ea în gînduri leagă ceea ce există în realitate. Aceasta, însă, nu înseamnă că legile logicii sunt o reflectare nemijlocită a legităţilor realităţii obiective. Logica se abstractizează de la relaţiile, legăturile şi legile concrete. Ea este o ştiinţă pur formală, “formalul logic”, fiind înţeles independent de conţinut.

Logica ca ştiinţă filozofică se dezvoltă odată cu filozofia şi depinde de specificul epocii respective. Iniţial, logica se dezvoltă în legătură cu măiestria oratorică. Pentru prima dată cuvîntul “logic” a fost folosit de Democrit ca sinonim al adevărului şi reguli ale cunoaşterii. La Aristotel ideile logice se dezvoltă în legătură cu măiestria oratorică (retorica), mai departe logica se transformă în instrument pentru a găsi adevărul, instrument al cunoaşterii (organon). Pentru Aristotel logica nu era o ştiinţă specială, ci numai instrument al fiecărei ştiinţe. În sec. I î.e.n. operele aristotelice despre logică au primit numirea comună “Organon” (în care se includ “Categoriile”, “Despre interpretare”, “Analitica prima şi secunda”, “Topica” şi “Despre respingerile sofistice”). Transformarea logicii în instrument al cunoaşterii era dictată de necesitatea de a lupta cu sofistica pe care Aristotel o numea înţelepciune falsă. Sofiştii încercau să dovedească că adevărul obiectiv nu există, că despre unul şi acelaşi lucru se pot spune diferite păreri. Meritul lui Aristotel constă, de asemenea, în aceea că el a formulat legile gîndirii corecte: legea identităţii, contradicţiei, terţului exclus. A patra lege a logicii formale – legea raţiunii suficiente – a fost formulată mai tîrziu de G. Leibniz. Aristotel a descris şi formele logice fundamentale ale gîndirii - noţiunea, judecata, raţionamentul şi teoria despre silogisme, care şi astăzi este baza logicii formale. În epoca medievală logica este predominată de scolastică, are loc interpretarea idealistă a legilor şi regulilor logicii. Din instrument al adevărului ea se transformă în instrument al respingerii concepţiilor eretice ori demonstrării dogmelor religioase.

Succesorii lui Aristotel (Teofrast 370 – 280 î.e.n) dezvoltă mai departe teoria silogismului. Un rol important îi aparţine marelui medic şi anatomist grec Galen din Pergam (129 – 199), care formulează a patra figură a silogismului.

Logica modernă îşi trage provenienţa sa încă de pe timpul lui F. Bacon şi R. Descartes. F. Bacon în celebra sa operă “Noul organon” neagă silogistica scolastică ca inutilă pentru ştiinţă şi fundamentează logica inductivă ca ceva nou şi contrar logicii deductive a lui Aristotel. F. Bacon considera, că obiectul cercetării ştiinţifice este natura, iar izvorul cunoştinţelor sunt senzaţiile. Ştiinţa este o activitate experimentală şi constă în aplicarea metodei raţionale la datele senzoriale. Inducţia, analiza, compararea, observaţia, experimentul sunt condiţii necesare ale metodei raţionale.

R. Descartes, prin încercarea de a forma o ştiinţă matematică generală, a stimulat cercetările logice în direcţia simbolismului matematic. El dezvoltă mai departe metoda deductivă-matematică şi o aplică în ştiinţele naturaliste. Aceste intenţii carteziene au luat o formă concretă la G. Leibniz, care a formulat în mod “matematic” o serie de legi logice şi a schiţat posibilitatea unei axiomatici logice formalizată. În dezvoltarea logicii formale un rol deosebit îl are I. Kant, care expune definiţia unor categorii şi elaborează teoria despre judecată. El a creat, de asemenea, logica transcendentală - un domeniu ce se ocupă numai cu legile intelectului şi raţiunii, care aprioric se referă la lume, spre deosebire de logica generală care se ocupă cu cunoştinţele empirice. Secolul XIX este semnificativ prin dezvoltarea logicii dialectice de către Hegel, ca teorie despre cele mai generale legi ale dezvoltării gîndirii. Însă el socotea că logica formală cu legile ei nu este o metodă generală de cunoaştere, ci este o metodă a cunoştinţelor deduse.

2. Noţiunea despre formă logică

Gîndirea este obiectul de studiu a mai multor ştiinţe (filozofia, psihologia, lingvistica ş.a), iar structura ei face parte din obiectul de cercetare a logicii. Ştiinţa modernă a demonstrat unitatea gîndirii şi limbajului (vorbirii). Aici ideile se constiuie sub forma unor construcţii verbale, propoziţii gramaticale, care afirmă sau neagă ceva despre anumite obiecte, în urma cărora distingem judecăţi afirmative şi negative (ex: „unele fapte sunt infracţiuni”, „unele fapte nu sunt infracţiuni”).

Logica este ştiinţa filozofică despre formele în care se efectuează gîndirea umană. Shemele de gîndire, sau formele gîndirii pot fi imaginate ca un schelet intern al fiecărui gînd, care face ca acestuia să-i fie proprie o anumită structură internă. Dacă am lua trei propoziţii (judecăţi atributive) diferite după conţinut, am observa că la nivel de structură ele au ceva comun şi anume:

- prezenţa elementului gîndirii ce semnifică obiectul gîndit despre care se afirmă sau se neagă ceva, numit subiectul logic(S);

- prezenţa elementului ce reprezintă ceea ce se afirmă/neagă la un obiect, numit predicatul logic (P);

- obţinem formula S este P – expresia simbolică a judecăţii.

Simbolurile S şi P se numesc variabile, iar cuvîntul „este” – constantă. Astfel, variabilele sunt semnele care fiind substituite pot lua înţelesuri concrete, dînd naştere la gînduri cu aceeaşi formă logică. Constantele sunt semne înţelesul cărora se păstrează la substituirea variabilelor.

Forma gîndirii, ori forma logică, este modul de legătură a elementelor conţinutului gîndirii, construirea ei (gîndirii), datorită căreia ea există şi reflectă realitatea. La formele fundamentale ale gîndirii logice se referă noţiunea, judecata şi raţionamentul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Curs de Logica.doc

Alte informatii

Catedra Ştiinţe Umanistice şi Limbi Străine