Dreptul Afacerii

Structura unitãtii de studiu:

I.1. Statul

I.2. Dreptul. Norma juridicã

Obiective specifice:

a. sã defineascã conceptul de stat si sã identifice elementele acestuia;

b. sã defineascã conceptul de normã juridicã si sã precizeze principalele diferente în raport cu celelalte categorii de norme sociale;

c. sã identifice principalele trãsãturi ale normelor juridice;

d. sã precizeze în ce constã structura internã si externã a normei juridice;

e. sã analizeze principalele categorii de norme juridice, potrivit cu clasificarea acestora;

f. sã explice principiile de bazã ale actiunii normelor juridice în timp, spatiu si asupra persoanelor;

g. sã formuleze întrebãri cu privire la materialul prezentat.

Cuvinte cheie: stat, putere de stat, normã juridicã, structurã logico-juridicã, neretroactivitate.

. Timp mediu necesar pentru asimilarea cunostintelor: 200’

Bibliografie selectivã: Ceterchi, Ioan, Craiovan, Ion, Teoria generalã a dreptului, Ed. All, Bucuresti, 1998. Craiovan, Ion, Tratat elementar de teoria generalã a dreptului, Ed.Universul juridic, Bucuresti, 2007, 2009. Popa, Nicolae, Teoria generalã a dreptului, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2005, 2008. Rãdulescu, Irina, Teoria generalã a dreptului, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2010. Sãraru, Silviu-Cãtãlin, Elemente de teoria generalã a dreptului pentru învãtãmîntul economic, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2010. Voicu, Costicã, Teoria generalã a dreptului, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2010. Codul civil.

3

I.1. STATUL

I.1.1. Notiunea de stat

Organizarea societãti umane este esentialã pentru asigurarea progresului sãu. Comunitãtile de oameni s-au organizat potrivit realitãtilor imediate de naturã socialã, economicã, politicã, culturalã. Acestea au imprimat organizãrii un anumit specific. Indiferent însã de particularitãti, traiul în comun a determinat elaborarea unor reguli de conduitã, atât pentru disciplinarea comportamentului indivizilor, cât si pentru organizarea comunitãtii în ansamblul sãu.

Astfel, din punct de vedere organizatoric, societatea umanã se caracterizeazã printr-o evolutie continuã a „statului”, sub diverse forme. În limba latinã cuvântul „status” desemna ideea de stabilitate, de echilibru. În prezent, din punct de vedere juridic, sociologic, filozofic, politologic, cuvântul „stat” are mai multe acceptiuni: formã de organizare politico-socialã (statul român, statul german, statul francez etc.), cadrul de desfãsurare a relatiilor sociale, ansamblu de organe care asigurã conducerea societãtii, puterea centralã în raport cu entitãtile locale (judete, orase, comune).

Literatura de specialitate atribuie notiunii de stat un sens larg si unul restrâns. Astfel, în sens larg, statul reprezintã o entitate politicã existentã pe un teritoriu, unde se aflã o anumitã populatie asupra cãreia se exercitã puterea de stat.

În sens restrâns, statul poate fi definit ca ansamblul autoritãtilor publice care, de.inând monopolul asupra creãrii si aplicãrii dreptului, a cãrui respectare o poate garanta prin forta sa de constrângere, asigurã organizarea si conducerea societãtii1.

I.1.2. Elementele statului

Asa cum rezultã si din definitia în sens larg datã notiunii, cele trei elemente ale statului sunt: teritoriul, populatia si puterea de stat.

Teritoriul constituie spatiul geografic asupra cãruia se exercitã suveranitatea. El este delimitat de frontiere, alcãtuit din sol, subsol, ape .i coloana de aer de deasupra acestora.

1 Cf. Costicã Voicu, Teoria generalã a dreptului, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2010, p. 77.

4

Populatia reprezintã totalitatea persoanelor care se aflã pe un anumit teritoriu.

Într-un stat democratic, puterea apartine poporului si este exercitatã de acesta prin reprezentantii sãi alesi. Astfel, puterea de stat, forta publicã, are un caracter politic, se aplicã asupra tuturor indivizilor si este exercitatã în mod concret de cãtre reprezentantii poporului organizati într-un aparat de conducere. Exercitarea puterii de stat se realizeazã, în mod suveran, la nivel intern, prin elaborarea si aplicarea regulilor de conduitã (norme juridice) generale si obligatorii, iar la nivel extern, prin stabilirea de relatii cu alte state, în functie de interesele comunitãtii.

În prezent, în majoritatea statelor lumii, exercitarea puterii de stat se realizeazã plecând de la principiul democratic al separatiei si echilibrului puterilor în stat, creatie a revolutiilor burgheze. Astfel, la nivelul unui stat, sunt exercitate trei puteri: puterea legislativã, puterea executivã si puterea judecãtoreascã. Fiecare dintre acestea se exercitã de cãtre autoritãtile statului, cu atributii singulare, individualizate în acest sens. Cu toate cã exercitã puteri diferite si au atributii strict delimitate, autoritãtile colaboreazã în contextul exercitãrii celor trei puteri. Ele mentin astfel echilibrul democratic în impunerea prerogativelor ce le revin prin lege.