Etică și deontologie

I.NOȚIUNI INTRODUCTIVE. ETICA ȘI DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ. ETICA APLICATĂ ȘI BIOETICA.

1.Etica filosofică și obiectul său de studiu .

2.Deontologia profesională.

3. Nevoia unui nou domeniu de cercetare filosofică – etica aplicată.

4.Bioetica ca disciplină a eticii aplicate.

1.Etica filosofică și obiectul său de studiu .

Termenul etică provine din limba greacă veche ( gr.v ηθος,ethos ) înțelegând prin acesta un obicei , un morav, o datină.El a fost folosit pentru prima dată de catre filosoful grec Aristotel. Acesta înțelegea prin etica ansamblul de obiceiuri și tradiții omenesti (Etica nicomahica ,Etica eudemica). Istoria eticii începe în Grecia anticî o data cu Socrate , Platon și Aristotel. Pricipalele idei etice ale lui Socrate le regăsim în dialogurile lui Platon ( Menon , Laches si Euthyphron ) care fac referire la viața morală sau virtuoasă.

Astazi întelegem prin etică ansamblul normelor ce trebuie aplicate în viață pentru a practica binele sau știința despre reguli de conduită ce reglementează relațiile dintre oameni, știința despre bine si rău. Etica este o ramură a filosofiei numita știinta realității morale ce se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercand să raspundă la întrebarea : “ce este binele și raul?”sau :”cum trebuie sa ne comportam ?“.

Etica cuprinde un sistem de norme morale și cercetează problemele teoretice ale originii și esenței moralei, este o știință a moralei. Morala cuprinde ansamblul de convingeri , atitudini , deprideri , totalitatea normelor , regulilor care reglementeaza comportamentul oamenilor.(un ansamblu de reguli de conduită exprimate la modul imperativ )

Etica filosofică este orientată în două direcții : teleologică și deontologică. Eticile teleologice presupun un scop final al acțiunilor noastre și acesta este identificat cu Binele în sine, Binele suprem, sau fericirea (valoarea morală a unei acțiuni este dată de scopul ei final) .

Există doua tipuri de etică teleologică : etica eudaimonistă (lb.gr.v ευδαιμονια/eudaimonia = fericire) reprezentată de Platon și Aristotel care susțin ideea că fericirea este scopul suprem al acțiunilor noastre și ea paote fi gasită pe calea rațiunii și etica hedonistă (lb.gr.v ηδονη/hedone=placere) reprezentată de Aristip din Cirene, filosof antic grec și J.St. Mill, filosof englez modern, care promovează idea că trebuie să urmărim în viața absența durerii din corp și a suferinței din suflet pentru a ajunge la fericire (valoarea morală a acțiunilor este dată de utilitate , altfel spus o acțiune este utilă dacă aduce cea mai mare fericie unui numar cât mai mare de indivizi iar fericirea este placerea și absența durerii).

Etica deontologică reprezentată de filosoful german Immanuel Kant, înlocuiește conceptul de fericire cu cel de datorie. El susține faptul că valoarea morală a unei acțiuni este dată de respectarea unor principii normative a căror respectare asigură acțiunii un caracter necesar și universal. Valoarea morală a unei acțiuni constă în respectarea regulei indiferent de consecințele ei . Legea morală trebuie să aibe la bază rațiunea care ne îndeamnă să acționam exclusiv din datorie, adica fără nicio înclinație (fără nici un sentiment pentru că sentimentele sunt nestatornice). Acțiunea este morală dacă poate deveni universală.