Institutii, Mecanisme si Terminologii Comunitare

Imagine preview
(8/10)

Acest curs prezinta Institutii, Mecanisme si Terminologii Comunitare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 56 de pagini .

Profesor: Conf. Univ. Dr. Ing. Ioan Gontariu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Alte Domenii

Extras din document

Capitolul 1

Istoricul formării Comunităţilor Europene şi a Uniunii Europene

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche şi a fost exprimată în secolul XIX de marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885), care vorbea de ziua în care toate naţiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor forma o „frăţie” a Europei, fără a pierde caracteristicile remarcabile ale identităţii lor.

Construcţia unei Europe unicolore este un lung proces în care alternează perioade de calm, dar şi etape decisive. Istoria Uniunii Europene, aşa cum rezultă din Raportul general asupra activităţilor acesteia, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale instituţiilor sale. Istoria integrării europene, desfăşurată pe parcursul a 50 de ani, se caracterizează prin extinderea continuă a domeniului de interes comunitar şi sporirea substanţială a numărului de state membre ale Comunităţii Europene.

Finalul celui de-al doilea război mondial a găsit Europa devastată, divizată între două grupări de interese:

- interesele S.U.A. care doreau impulsionarea ţărilor din vest spre o revenire rapidă, menită spre a estompa comunismul sovietic;

- interesele fostei U.R.S.S. care dorea extinderea influenţei sale şi în vestul Europei.

Aceste două surse de presiune au determinat coalizarea Europei Occidentale, pe de o parte pentru a face faţă dominaţiei crescânde a fostei U.R.S.S. manifestate pregnant în estul Europei, iar pe de altă parte să contracareze o întărire destul de puternică a influenţei americane în zona europeană.

1.1. Organizaţii europene în prim plan

Uniunea Europeană, organizaţie integraţionalistă suprastatală, este rezultatul adâncirii şi amplificării interdependenţelor economice, ce se desfăşoară pe fondul globalizării economiei mondiale. Această instituţie comunitară s-a format şi s-a afirmat pe parcursul unui proces evolutiv, de durată, de trecere de la uniunea vamală la piaţa comună şi apoi la uniunea economică, iar în perspectivă la o uniune politică şi militară.

Uniunea Europeană se distinge faţă de alte organizaţii internaţionale prin modelul său de integrare care se situează dincolo de cooperarea tradiţională, astfel statele membre ale Uniunii au transferat o parte din prerogativele lor nivelului comunitar.

Ideea reconcilierii franco-germane şi a unităţii europene a avut susţinători marcanţi încă din primii ani de după război. Astfel W. Churchill îndemna în 1946, Franţa şi Germania să contruiască Statele Unite ale Europei, dar această sugestie nu includea Marea Britanie, datorită izolării insulare şi fidelităţii pentru S.U.A..

Ideea despre Unitatea Europei a fost susţinută de Aristide Briand (1929), iar la Conferinţa de la Haga, din 1948 s-au pus bazele Consiliului Europei.

Primele încercări de cooperare economică şi militară între statele Europei Occidentale sunt marcate însă de principiile abordării interguvernamentale, dar relevă dorinţa statelor de a-şi păstra suveranitatea pe parcursul procesului de cooperare. Abordarea interguvernamentală se referă la implicarea statelor doar pe calea cooperării, a concentrării eforturilor, dar decizia este luată prin consens neavând forţă juridică sau obligativitate (practic nu există transfer de competenţe).

Indiferent de denumirile succesive adoptate, Europa celor Şase, Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană şi apoi Uniunea Europeană, construcţia europeană este un proces dinamic, în continuă desfăşurare, un exerciţiu de globalizare prin care apare un sistem suprastatal de gestionare a puterilor economice, politice, culturale şi militare. De la începuturile sale, integrarea europeană s-a realizat ca un proiect economic fondat pe ideea pieţei libere, iar cele patru etape parcurse până în prezent reprezentând tot atâtea faze ale integrării economice.

1.1.1.Organizaţia Europeană de Cooperare şi Dezvoltare (O.E.C.D)

Această organizaţie ia naştere în 1948 şi are meritul de a gestiona şi distribui între statele membre ajutoarele destinate reconstrucţiei acordate de S.U.A. prin planul Marshall.

Planul Marshall (The Marshall Plan), cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP) a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii. La data de 5 iunie 1947, generalul şi secretarul de stat George Marshall a ţinut în aula universităţii Harvard un discurs cu privire la reconstrucţia rapidă a Europei Occidentale devastată de război, în vederea stopării expansiunii comunismului.

Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman, prin lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene.

Programul de ajutorare prin credite şi subvenţii în valoare de 15 mild. U.S.D. s-a încheiat în 1952, dar organizaţia a continuat să existe ca spaţiu de promovare a comerţului liber între statele membre, primind noi membri, transformându-se în 1961 în Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (O.E.C.D.). În prezent această organizaţie activează în scopul concentrării politicilor economice din statele membre, prin reuniuni ministeriale anuale şi a monitorizării evoluţiei înregistrate de economiile în cauză.

Membrii O.E.C.D. sunt: Spania, Slovacia, Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Elveţia, Turcia, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Finlanda, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Germania, Mexic, Cehia, Polonia, Ungaria, Coreea de Sud, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Institutii, Mecanisme si Terminologii Comunitare.doc