Organizații Maritime Internaționale

. PRINCIPALELE ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

1. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

Cea mai importantă organizaţie internaţională, atât prin caracterul său univer¬sal - cuprinzând aproape toate statele lumii, cât şi prin scopurile ce i-au fost conferite, prin vastitatea şi multitudinea activităţilor sale, este Organizaţia Naţiu¬nilor Unite, instituită în 1945 , după încheierea celui de-al doilea război mondial Astăzi, aproape toate naţiunile lumii sunt membre ONU : în total 192 de ţări

Organizaţia Naţiunilor Unite a fost creată pentru remedierea „defectelor” Societăţii Naţiunilor (creată după primul război mondial) şi pentru stabilirea unei noi ordini internaţionale, atât în planul asigurării păcii şi eliminării forţei din relaţiile internaţionale, cât şi în cel al dezvoltării economice, sociale, culturale şi umanitare. Aceste obiective sunt formulate în articolul 1 din Carta ONU, care prevede că scopurile Naţiunilor Unite sunt următoarele:

„1. Să menţină pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop, să ia mă¬suri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea duce la o violare a păcii.

2. Să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea prin¬cipiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor la autodeterminare, şi să ia oricare alte măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale.

3. Să realizeze cooperarea internaţională, rezolvând problemele internaţio¬nale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, promovând şi încurajând respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

4. Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor spre atinge¬rea acestor scopuri comune”.

Evident, scopurile ONU au dimensiuni cuprinzătoare şi, ca atare, s-a ridicat problema priorităţilor. În acest sens, de exemplu, ONU a impulsionat procesul de decolonizare, punând accentul, în acest proces, pe autodeterminarea popoarelor şi pe eliminarea apartheidului, ceea ce a avut ca efecte şi creşterea substanţială a numărului statelor membre. În prezent, problemele dezvoltării economice au dobândit o importanţă deosebită şi în cadrul ONU. Totodată, pe plan politic, tensiuni şi conflicte armate interetnice şi ameninţări ale păcii şi securităţii, care au apărut după încetarea războiului rece şi a bipolarismului, implică o angajare tot mai puternică a organizaţiei în aplicarea de sancţiuni şi alte măsuri pentru eliminarea unor situaţii de confruntare ce periclitează stabili¬tatea şi pacea internaţională.

Ca organizaţie interstatală, în Cartă se prevede că organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a membrilor săi şi - după cum s-a mai arătat - nici o dispoziţie din Cartă nu va autoriza Naţiunile Unite să intervină în probleme inter¬ne ale statelor membre. Carta mai prevede obligaţia statelor membre de a rezolva diferendele dintre ele pe cale paşnică şi statuează interzicerea folosirii forţei.

2. ORGANISMELE ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE

ONU are şase organisme distincte: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă şi Secretariatul - au sediul central în New York. Cel de-al şaselea - Curtea Internaţională de Justiţie - îşi desfăşoară activitatea la Haga, în Olanda.

2.1. Consiliul de Securitate

Consiliul de Securitate are răspunderea primordială pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Este constituit din 15 membri, dintre care cinci membri permanenţi cu drept de veto (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia). Hotărârile de fond ale consiliului trebuie, deci, să întrunească voturile pozitive ale unui număr de nouă membri, inclusiv pe cele ale celor cinci membri permanenţi.

Potrivit capitolului VII „Acţiuni în caz de ameninţări împotriva păcii, de violări ale păcii şi acte de agresiune” (art. 39-51) din Cartă, constatând existenţa unor asemenea ameninţări, Consiliul de Securitate poate hotărî măsuri ce nu implică folosirea forţei armate. În cazul când ar socoti că asemenea măsuri nu ar fi adecvate sau nu s-au dovedit adecvate, Consiliul de Securitate poate întreprin¬de, cu forţe aeriene, maritime sau terestre, orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Acţiunea poate cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă sau alte operaţiuni executate de forţele aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite.