Povestirea Practicilor

Apariţia acestor tehnici se leagă de Şcoala de la Chicago care a insistat asupra importanţei documentelor biografice. O. Lewis a privilegiat această tehnică, dar şi F. Ferraroti (Histoire et histoire de vie, 1981) ş.a. care au relevat importanţa ei pentru aprehensiunea trăitului, a practicilor oamenilor în situaţiile de viaţă, a rutinelor cotidiene.

Unii fac distincţii, între "povestirea practicilor", "istoria vieţii", "demersul autobiografic" ; putem reţine că dacă "povestirea vieţii" o asociem cu documente obiective pentru argumentarea, pentru creşterea fiabilităţii imformaţiilor subiective furnizate obţinem "istoria vieţii" (D. Bertaux).

În literatura de specialitate aflăm mai multe definiri ale acestei tehnici :

- individul integrat este subiectul ce-şi gândeşte viaţa şi şi-o organizează într-un discurs pe care îl povesteşte (după A. Mucchielli, Les méthodes qualitatives, Paris, PUF, 1991)

- reconstituirea realităţii sociale plecând de la trăitul oamenilor, de la reţelele şi situaţiile sociale în care sunt prinşi (după J. Poissier, S. Clapier – Valladin, P. Raybout, Les récits de vie. Théorie et pratique, Paris, PUF, 1983)

În fapt, AS caută să obţină informaţii necesare cercetării, luând act de experienţa de viaţă a unei persoane, pe baza amintirilor acesteia. Într-un grup, într-un context local unde sunt valori, norme, reguli comune, vieţile au traiectorii proprii, originale. Reconstituirea lor ne poate furniza amănunte semnificative pentru cunoaşterea vieţii sociale, cunoaştere mult mai îmbogăţită, mai semnificativă.

Această tehnică pune în prim-plan naratorul care îşi (re)găseşte şi (re)organizează viaţa proprie într-o povestire coerentă şi dă semnificaţii experienţelor trăite. Sigur că prezentarea naratorului poate fi completată de AS cu alte documente : mărturii ale cunoscuţilor, fotografii, decupaje din presă etc., dar şi cu informaţii provenind de la apropiaţi, rude, părinţi, copii, ca şi date din cazier, din dosarul medical, diplome, fişe de personal, alte documente (oficiale).

Spre deosebire de statistici sau chestionare care "confiscă dreptul la cuvânt", această tehnică lasă individul să povestească liber. AS îl poate stimula (îi poate propune chiar un "aide-memoire" după care să se ghideze atunci când povesteşte). Povestea celui investigat fiind revelatoarea unui trăit social, AS trebuie să permită o spontaneitate maximală ; el poate folosi virtuţile "maieuticii socratice".

M. Malard (Bâtir et réussir – un projet de prevention des conduites de dependances, Lille, 2000) o consideră tehnica privilegiată pentru studiul drogaţilor, alcoolicilor, prostituatelor, vagabonzilor, toxicomanilor şi a altor "categorii periculoase".

Cercetarea cantitativă Cercetarea calitativă

- cuvinte-cheie : control, extensie

- demers ca în ştiinţele exacte

- preconcept : obiectivitate, genera-lizare, reproductibilitate

- logica verificării

- se ştie ce e semnificativ

- context dat

- controlul variabilelor a priori

- stabilirea de relaţii cauzale, de corelaţii

- proceduri codificate, fixe

- simplificarea (sublinierea,

negarea) complexităţii

- date "discrete" - cuvinte-cheie : comprehensiune, profunzime

- demers etnologic, (auto)biografic

- se urmăreşte onestitea ştiinţifică a discursului

- logica descoperirii

- a priori, totul poate fi semnificativ

- context construit

- controlul variabilelor a posteriori

- stabilirea cauzalităţii locale,

simbolice etc.

- proceduri variabile

- comprehensiunea complexităţii

- date "bogate"

(după Alex Mucchielli (coord.),

Dictionnaire des méthodes qualitative en sciences humaines et sociales, Armand Colin, 1996)

R. Mayer şi F. Ouellet (în Méthodologie de recherche pour les intervenants sociaux, Quebec, 1991) disting mai multe tipuri ale acestei tehnici: biografică, tematică, editată etc., după ce urmăreşte biografia completă a experienţei de viaţă a subiectului, a unei perioade din viaţa lui (de exemplu, cât timp a trăit divorţat, cât timp a fost închis etc.)

Cristina de Robertés, H. Pascal ş.a. fac distincţie între :

- tehnica autobiografică (naratorul se exprimă liber, după o logică proprie)

- psihobiografică (naratorul insistă asupra trăirilor, semnificaţiilor date experimentelor în contextul unor evenimente care l-au marcat)

- etnobiografică : naratorul e considerat o oglindă a (etno)(sub) socioculturii sale.

Metodologia utilizată în cazul folosirii acestor tehnici este asemănătoare cu cea din cazul convorbirii, numai că intervin precauţii specifice pentru selectarea persoanelor, atunci când se culeg informaţiile, se transcriu, se interpretează. Selecţia se face pe baza variabilelor strategice ale AS în funcţie de tema sa de cercetare. Persoanele identificate vor trebui să fie exemplare pentru aspectele temei ; mai mult ca în alte cazuri, persoanele trebuie să fie disponibile (să poată fi investigate circa 2-3 ore pe zi, timp de o săptămână sau două), să aibă capacitatea de a se exprima coerent, să manifeste interes pentru cercetare, să poată oferi informaţii utile, pertinente etc.

Când poate opri AS povestirea practicilor - În momentul în care îşi dă seama că acestea nu îi mai aduc nici un spor de comprehensiune, de inteligibilitate a temei tratate. Dacă are delimitat – cât se poate de clar – fenomenul studiat, se poate mulţumi să atingă o diversitate maximală de abordare. Saturaţia poate fi văzută în cercetările cantitative ca o atingere a "reprezentativităţii" (iar în cele calitative ca o atingere a "semnificaţiei complete").

Sigur că extraordinara complexitate a fenomenelor descrise într-o istorie a vieţii o face greu generalizabilă. AS poate spune că se mulţumeşte cu o informaţie bogată, adecvată, că poate încerca să transfere anumite cunoştinţe, practici etc.