Școli de gândire economică clasice și moderne

1. ȘCOALA DE GÂNDIRE ECONOMICĂ (ȘGE)

ȘGE reprezintă mişcarea ştiinţifică grupând un număr de adepţi în jurul unui program de cercetare ;

Programul de cercetare, de la care se revendică mai mulți autori, cuprinde o serie de idei-cheie, pe care adepții le susţin şi le apără de adversari;

Programul de cercetare cuprinde corpusul teoretic - teoria economică, metoda de cercetare, scopul și viziunea;

O ȘGE poate coexista în același timp cu una sau mai multe ȘGE;

Deşi, economiştii nu se revendică întotdeauna de la vreo ȘGE, mai ales în epoca noastră, încadrarea lor într-o şcoală este un lucru obișnuit pentru analiștii gândirii economice. Economiştii sunt plasați în acea şcoală de al cărei program sunt cel mai aproape sau alături de teoriile cu care au cele mai multe similitudini cu concepția lor.

1. ȘCOALA DE GÂNDIRE ECONOMICĂ (ȘGE): mişcarea ştiinţifică a adepţilor în jurul unui program de cercetare

Evoluția gândirii economice și șge

ȘGE au evoluat într-o varietate de direcţii în domeniul universitar economic. Economistul este cel ale cărui cercetări dezvoltă şi aplică teorii şi concepte economice şi scrie despre politica economică. Dacă în alte domenii, nu este nici importantă și nici posibilă încadrarea oamenilor de știință în școli speciale, mai ales în perioada modernă, clasificarea economiştilor în «şcoli» este adesea utilă.

ȘGE își au sursa în evoluția gândirii economice:

Premoderne [(greacă, romană, indiană, persană, arabă, asiatică (chineză)];

Moderne timpurii (mercantilismul și fiziocrația);

Moderne (de la Adam Smith până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea ).

În principal, teoria economică a fost dezvoltată sistematic de la începutul epocii moderne. În prezent, marea majoritate a economiştilor urmează una dintre abordările menţionate de către adepţi ca «mainstream», «economie tradiţională» sau, pur şi simplu, «economie» şi criticată în termeni precum «economie ortodoxă». În «mainstream», există concurenţă pe diverse teme, mai ales în cele de macroeconomie, dar nu există şcoli diferite de gândire bine definite.

În interiorul aceleiași școli de gândire economică pot exista divergențe, dar care nu modifică semnificativ concepția fondatoare.

Mentori și discipoli

Mentorul este «omul cu ideea», adică fondatorul «programului de cercetare» și al școlii de gândire economică;

«Programul de cercetare»: corpus-ul teoretic (coerent logic și coerent cu realitatea), metoda de cercetare, scopul și viziunea;

Fiecare școala de gândire economică se revendică de la unul sau de la câțiva autori și de la opera lor.

Mentorul, în plan mediac, formatorul de opinii, este înțeleptul, sfătuitorul, educatorul, etalonul în mediul profesional - generator unui curent de idei;

Discipolul este dezvoltatorul cercetărilor magistrului. Discipolul adoptă, urmează și continuă «programul de cercetare» al fondatorului de școală;

Mentori și discipoli

Relația dintre mentor și discipol se bazează pe transferul de informații și pe schimbul de idei, generatoare de noi descoperiri;

Relația dintre mentor și discipol este, de obicei, informală, bazată pe afinități științifice și pe încredere;

Mentorul și discipolul alcătuiesc un arhetip al cercetării științifice, esențial în definirea ȘGE, recunosc și împărtășesc aceeași tradiție intelectuală.

EXEMPLE DE MENTORI ȘI DISCIPOLI

EXEMPLE DE MENTORI ȘI DISCIPOLI

2. TIPOLOGIA ȘCOLILOR DE GÂNDIRE ECONOMICĂ

ȘGE pot fi clasificate după câteva criterii:

după soluțiile propuse de teoria de bază: piață liberă sau intervenționism;

după ideologia promovată: de dreapta (liberalism) și de stânga (socialism);

după metoda de cercetare: empirică sau apriorică.

TIPOLOGIA ȘCOLILOR DE GÂNDIRE ECONOMICĂ

3. ORTODOXIE ȘI HETERODOXIE ÎN GÂNDIREA ECONOMICĂ

Gândirea economică tradiţională din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea fost fondată de un număr de autori fără legătură unii cu alţii, dar care se regăsesc în programe de cercetare similare şi care au produs în aceeaşi perioadă de timp teorii economice asemănătoare.

În plan mediatic, gândirea economică tradiţională a fost deseori asociată cu o parte a vechiului clasicism (chiar şi a celui extrem de selectiv), livrată mediatic ca gândire economică ortodoxă, căreia i s-a opus continuu gândirea economică heterodoxă  

Gândirea economică tradiţională, a rezultat dintr-o descoperire multiplă și s-a definit ca mainstream economic, adică drept curentul dominant sau „standard” al capitalismului tradiţional. Totodată, gândirea economică tradiţională marchează profesionalizarea instituţionalizată a pregătirii economice, iar interesul pentru economie pare să meargă până spre jurişti, oameni de afaceri, politicieni şi către toţi cei ale căror interese aveau incidenţă asupra mediului de afaceri.

În ştiinţa economică, gândirea economică ortodoxă desemnează economia tradiţională, dominantă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, considerată normă a adevărului ştiinţific şi a învăţământului de specialitate. În principiu, sunt calificate heterodoxe teoriile care diferă de viziunea ortodoxiei și care au surse de inspirație heteroclite, eclectice.

4. MAINSTREAM

Astăzi majoritatea economiștilor urmează mainstream-ul sau curentul principal, calificat de critici ortodoxie economică;

Mainstream-ul este un termen utilizat pentru a delimita economia în general de abordările școlilor heterodoxe de gândire economică;

Mainstream-ul actual postulează că resursele sunt rare și că este necesară alegerea între alternative concurente, deci, este necesar arbitrajul în economie;

Raritatea implică alegerea între alternative, adică costul de oportunitate. Cost de oportunitate exprimă o relaţie implicită între alternative concurente. Aceste costuri, considerat preţuri într-o economie de piaţă, sunt utilizate pentru a analiza eficienţa economică sau pentru a proiecta răspunsuri la perturbările piaţei.

MAINSTREAM

Mainstream-ul economic modern se bazează în principal pe teoria economică tradițională, apărută în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și care s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea.

Mainstream-ul recunoaşte, de asemenea, existenţa a imperfecţiunilor pieţei şi idei din economia keynesiană.

Mainstream-ul utilizează modele de creştere economică pentru a analiza variabilele care afectează venitul naţional pe termen lung, foloseşte teoria jocurilor pentru modele de comportament pe piaţă.Unele descoperiri importante asupra comportamentului colectiv (de exemplu, apariţia de organizaţii) au fost încorporate în noua economie instituţională.

MAINSTREAM

O definiţie care capturează o mare parte din ceea ce definește economia modernă, este cea dată de Lionel Robbins într-un eseu din 1932: «știința care studiază comportamentul uman ca o relaţie între scopuri şi mijloace limitate, care au utilizări alternative».

Raritatea înseamnă că resursele disponibile sunt insuficiente pentru a satisface complet toate nevoile. Fără raritate şi fără alocarea alternativă a resurselor disponibile, nu există nici o problemă economică. Subiectul astfel definit presupune studiul alegerii, mai precis, a măsurii în care este afectată de stimulente şi resurse.

În general vorbind, economia este studiul modului în care oamenii alocă resursele limitate între utilizări alternative.

Mainstream-ul este asimilat deseori cu o formă de aservire culturală în razboiul economic.