Sisteme Economice

Notiuni generale ale economiei

Disciplina de studiu Economiei Politice

Formarea economiei politice a parcurs mai multe etape. Conceptul de economie politica îsi are originea în gândirea filosofului grec antic Aristotel si în cuvintele grecesti OIKOS = casa si NOMOS = norma, lege.

OIKONOMIA devine mai târziu ECONOMOS si apoi ECONOMICS

Pe ansamblu, putem afirma ca economia politica trebuie sa puna în evidenta factorii care actioneaza asupra proceselor si fenomenelor date, iar raporturile de conditionare, interdependenta si/sau functionalitate exista între procese si fenomene. În acest sens, economia politica este stiinta economica si are drept tinta finala explicarea raporturilor de cauzalitate ale fenomenelor economice, servindu-se pentru aceasta de observatii, de descriere, de motivatii, de înscrisuri si de analiza, reducând la unitate diversitatea aparenta a fenomenelor, formulând legi si principii (economice).

Economia politica este o stiinta sociala, care studiaza procesele si fenomenele economice, în strânsa legatura cu factorii si împrejurarile care le determina (productia, repartitia, schimbul si consumul), în vederea:

.stabilirii principiilor, legilor si rapoartelor de conditionare, interdependenta si functionalitate;

.punerii în evidenta a metodelor si solutiilor de utilizare eficienta a resurselor,

.motivarii mobilurilor care îi anima pe agentii economici catre activitatea desfasurata (economica).

Economia politica - este o stiinta sociala care studiaza legile economice, care guverneaza productia si repartitia bunurilor materiale si a serviciilor în societatea omeneasca, pe diversele ei trepte de dezvoltare. Totodata economia politica este o stiinta istorica, deoarece cerceteaza dezvoltarea productiei, de la treptele ei inferioare catre cele superioare, precum si modul prin care întregul mers al dezvoltarii economice duce inevitabil la progres tehnico-economic si la progres social.

Teoria economica generala dezvolta si prezinta legile si principiile dupa care se desfasoara viata economica în tarile cu economie de piata libera. Ea studiaza modul în care oamenii se organizeaza pentru a face fata problemei insuficientei resurselor. În orice tip de societate exista mai multe nevoi decât resurse (factori de productie) si este necesar ca acestea sa fie alocate catre cele mai eficiente utilizari.

Acest fapt a impus agentilor economici practica dezvoltarii succesive. În aceste conditii, teoria economica studiaza si analizeaza modul prin care persoanele individuale, firmele, guvernele si alte organizatii (sau pe ansamblu, agentii economici) iau decizii prin care aleg una dintre multitudinea de variante ale alocarii resurselor necesare realizarii procesului economic de productie.

Concepte si legi economice

Conceptul are drept scop sa indice clar si exact semnificatia notiunilor, continutul procesului exprimat, raporturile cu alte concepte si modul prin care fiecare dintre acestea se integreaza în sistemul general al stiintei.

Pe parcursul dezvoltarii conceptului de economie politica în literatura de specialitate apar segmente (curente) care vin sa studieze si sa întareasca notiunea dezvoltarii productiei. Îmbinarea segmentelor economice cu conotatie politica ajung la mijlocul secolului trecut sa cunoasca unele din cele mai mari discrepante ale conceptelor economice caracteristice fiecarei notiuni.

În literatura se mentioneaza ca dezvoltarea notiunii de economie s-a realizat în timp, pe etape si pe paliere. Aceasta formulare conduce la ideea subiectivitatii explicarii notiunii de economie politica.

Legea economica stabileste legaturi de interdependenta functionala, de durata si de profunzime între actele, faptele si comportamentele oamenilor în/si prin activitatile social-economice. Acestea se deosebesc de legile naturii si de legile juridice, adoptate de forumurile democratice legiuitoare.

Legile urmaresc sa puna în evidenta rapoarturile si relatiile durabile între procese si fenomenele studiate. Pâna în secolul al XVIII-lea, legile economice nu erau decât constatari formulate pe baza practicii, care trebuiesc luate în seama în vederea adoptarii unor masuri de politica economica. Adeptii fiziocrati si cei ai scolii clasice propuneau notiunea de lege naturala prin impunerea si determinarea ordinii naturale în evaluarea conceptelor economice, pe care puterea trebuia sa le respecte. Scoala germana de economie sustinea faptul ca legile economice nu au acelasi caracter imperativ, iar legile care guverneaza productia pot fi infirmate cu o transformare voluntara a comportamentelor umane. În acest sens, distingem doua orientari economice antagoniste:

.cei care considera ca legile economice deriva dintr-un rationament abstract, al teoriilor si al principiilor de lucru;

.cei care accepta legile statistice, considerate drept legi-tendinte, care permit sa se evidentieze efectele economice ale evolutiilor de lunga durata si care pot fie relevate prin analiza statistica.

În prezent economistii abordeaza legile economice drept regularitati în comportamentul oamenilor, stiind foarte bine ca deciziile acestora sunt numeroase si variabile, depinzând de schimbarile care intervin în mediul nostru si mai ales în institutii. Astfel, legile economice indica intensitatea si sensul acestor relatii, demersul si calculul fiecarui om atunci când este plasat în fata unei probleme de gestiune sau gestionare. Ele exprima raporturile stabilite, cu un înalt grad de reprezentabilitate, între procesele si fenomenele economice. Cele mai multe dintre aceste raporturi sunt de cauzalitate, iar celelalte indica functionalitatea sistemului economic sau interdependenta si variatia reciproca a fenomenelor, exprimând relatii de profunzime care se regasesc în actiunile indivizilor participanti la viata economica.

Legile economice actioneaza în contexte economico-sociale determinate. Din aceasta perspectiva se poate spune ca trecerea la economia de piata nu este de conceput fara cunoastere temeinica a legilor acesteia si trebuie sa se înceapa cu cunoasterea lor.

Legislatia economica reprezinta ansamblul normelor juridice, consfintite prin acte, legi, hotarâri si decizii, prin care se reglementeaza, pe baza dreptului de proprietate, structurile organizatorice si functionale ale economiei, precum si relatiile dintre agentii economici cu privire la raporturile dintre producatori si consumatori, dintre vânzatori si cumparatori, dintre debitori si creditori. În conditiile economiei de piata, Codul Comercial constituie cadrul juridic fundamental al desfasurarii vietii economice.

În concluzie, obiectul de studiu al economiei politice îl constituie studierea vietii economice reale, a fenomenelor si proceselor economice care au loc în domeniul productiei, schimbului, repartitiei si consumului de bunuri materiale si servicii, a relatiilor cauzale, a legilor si categoriilor economice, oferind un mod stiintific de gândire si actiune, putere si rationalitate, tinând seama de confruntarea nevoilor nelimitate cu resurse limitate. Omul are în economia politica doua aspecte: omul ca mijloc social si omul ca scop social. Omul ca mijloc social este producatorul, iar ca scop social este consumatorul. În amândoua sensurile, omul este cea mai interesanta unitate pentru economia politica .