Chirurgie - Curs 1

INFECTIILE CHIRURGICALE

INFECTIA CHIRURGICALA

Reprezinta ansamblul manifestarilor locale si generale anatomo-clinice care apar în urma patrunderii si multiplicarii bacteriilor în organism. Infectia chirurgicala se caracterizeaza prin reactii locale însotite de fenomene clinice generale, în urma patrunderii microbilor aerobi sau anaerobi în tesuturi, printr-o poarta de intrare creata prin diferite solutii de continuitate.

Din punct de vedere etiologic, infectia chirurgicala se produce în urma contaminarii cu bacterii aerobe si anaerobe pe cale exogena si/sau endogena (tub digestiv, cai respiratorii).

Flora bacteriana este reprezentata de;

- germeni piogeni (stafilococi, streptococi)

- flora bacteriana mixta (aerobi si anaerobi - stafilococi, streptococi, Corynebacterium pyogenes, B. pyocianeus, E. coli, Proteus vulgaris, Spherophorus necrophorum, Clostridium perfringens.

Flora bacteriana aeroba produce infectii purulente, în timp ce flora bacteriana anaeroba produce toxine responsabile de aparitia necrozei si gangrenei.

Din punct de vedere patogenetic, importanti sunt atât factorii favorizanti cât si ce determinanti:

- factori favorizanti (surmenajul, oboseala, subnutritia, dieta prelungita, frigul, hemoragiile

tesuturi devitalizate, diabetul, intoxicatiile, vârsta);

- factori determinanti (prezenta bacteriilor si realizarea pragului infectios; existenta portii de

intrare care poate fi accidentala sau operatorie).

Clasificarea infectiilor chirurgicale

Infectii chirurgicale aerobe locale

- abcesul

- flegmonul

- erizipelul traumatic

Infectii chirurgicale aerobe generale

- septicemia

- piemia

Infectii chirurgicale anaerobe

- gangrena gazoasa

- tetanos

Infectii chirurgicale specifice

- actinomicoza

- actinobaciloza

INFECTIILE CHIRURGICALE AEROBE LOCALE

ABCESUL

Reprezinta terminarea favorabila a unei inflamatii septice caracterizata printr-o colectie purulenta realizata într-o cavitate neoformata bine circumscrisa (abcesul este o celulita septica circumscrisa). Clasificare

- dupa localizare, abcesele pot fi superficiale (subcutanate, ganglionare) si profunde (intramusculare, viscerale)

- dupa evolutie si aspectul anatomo-clinic, abcesele pot fi calde (acute) si reci (cronice).

Abcesul cald reprezinta faza terminala favorabila a unei inflamatii septice, circumscrise, ce se produce într-un organism capabil de a izola materia purulenta într-un spatiu bine delimitat. Este caracterizat prin fenomene inflamatorii intense, evolutie acuta si tendinta la abcedare.

Etiologie

Abcesul cald este produs de germeni piogeni (stafilococi, streptococi), se întâlneste frecvent la cabaline si carnivore, mai rar la bovine si foarte rar la pasari.

Din punct de vedere patogenetic, în evolutia clinica a abcesului se descriu doua faze:

- faza infiltratiei purulente (multiplicare microbiana, eliberare de toxine, necroza, diapedeza si infitratie leucocitara - cu formare de puroi);

- faza de colectie purulenta (tesuturile distruse si leucocitele distruse de toxinele microbiene formeaza puroiul). La periferie, abcesul este delimitat de o membrana fibroblastica, de aparare ce delimiteaza tesutul necrozat de cel sanatos.

Aspectul puroiului depinde de natura germenilor si poate fi de buna natura (legat, cremos, fara miros respingator si cu pH acid) sau de rea natura (slab legat, seros, gri-murdar, cu miros fetid si pH alcalin).

Semne clinice

Abcesului i se descriu 3 zone: zona centrala (fluctuenta), zona intermediara (dura) si zona periferica (infiltrata).

Simptomatologia abceselor calde difera în functie de localizare. Astfel, în cazul abceselor superficiale, local apar: tumefactie circumscrisa, roseata, caldura, durere si fluctuenta centrala. Starea generala poate fi modificata uneori: frisoane subfebrilitate, inapetenta. Pe masura ce puroiul se colecteaza, pielea se subtiaza prin necroza si abcesul se poate deschide spontan, printr-o fistula, în punctul central de minima rezistenta. În abcesele profunde, simptomatologia depinde de organul afectat, tulburarile generale fiind evidente si cele locale estompate. De exemplu, în cazul unui abces profund al musculaturii membrului posterior (produs în urma injectiilor intramusculare) apare schiopatura si iimfangita/limfadenita satelita.

Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor clinice, a evolutiei si cu ajutorul punctiei biopice, în abcesele superficiale. În cazul abceselor profunde, diagnosticul se stabileste coroborând aspectul curbei termice, rezultatul leucogramei, ecografiei si a examenului radiologic.

Diagnosticul diferential se realizeaza cu:

tumorile (au evolutie lenta si sunt lipsite de reactii inflamatorii) hematomul (are evolutie rapida, tumefactie pastoasa, uniforma si nedureroasa) chistul sero-sanguinolent (apare dupa un traumatism tangential, are dezvoltare rapida, fluctuenta uniforma si este nedureros)

- hernia (fara reactie inflamatorie, existenta sacului herniar)

Prognosticul este favorabil în abcesele superficiale si grav în abcesele viscerale.

Tratamentul local urmareste initial (în faza de infiltratie) maturarea abcesului, prin activarea circulatiei locale, care se realizeaza prin rubefactie cu tinctura de iod, vezicatori sau emetic 1/10. În faza de colectie purulenta, se efectueaza drenajul larg si decliv al abcesului, urmat de aspersiuni cu eter iodoformat, pulberi cu antibiotice, bujiuri sau pesarii spumante. Terapia, în functie de starea generala a animalului, este completata cu antibiotice administrate pe cale generala.