Kinetoterapia in Afectiuni Respiratorii

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Kinetoterapia in Afectiuni Respiratorii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 110 de pagini .

Profesor: Ochiana Gabriela

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Anatomie

Cuprins

Unitatea de curs 1. Anatomia funcţională a aparatului respirator 5
Scopul unităţii de curs 5
Obiectivele operaţionale 5
1.1. Fiziologia aparatului respirator 6
1.2. Mecanismul respiraţiei 6
1.3. Reglarea funcţiei aparatului respirator 7
1.3.1. Reglarea automată a respiraţiei 8
1.3.2. Reglarea reflexă a respiraţiei 8
1.3.3. Reglarea chimică a respiraţiei 9
1.3.4. Reglarea corticală a respiraţiei 10
1.4. Tipuri respiratorii 10
1.4.1. Respiraţia abdominală 11
1.4.2. Respiraţia costal inferioara 12
1.4.3. Respiraţia costal superioară 13
1.4.4. Respiraţia corectă (completă) 14
1.5. Mecanismul de apărare bronhopulmonar 15
Unitatea de curs 2. Diagnosticul clinic al afecţiunilor respiratorii 19
Scopul unităţii de curs 19
Obiectivele operaţionale 19
2.1. Evaluarea clinico-funcţională a aparatului respirator 23
2.2. Evaluarea funcţiei aparatului respirator cu aparatură 25
2.2.1. Radiologia ca metodă de evaluarea funcţională 25
2.3. Evaluarea spirografică a funcţiei respiratorii 26
2.3.1. Tehnica înregistrării 26
2.3.2. Interpretare şi semnificaţie clinică 33
2.4. Pneumotahografia 33
2.5. Examinarea staticii şi dinamicii costo-vertebrale 33
2.6. Testele farmacodinamice 34
2.7. Teste specifice pentru evaluarea funcţiei respiratorii 35
2.8. Testarea la efort 36
2.8.1. Obiectivele testării la efort 37
2.8.2. Factorii care limitează performanţa la efort 39
2.9. Metodologia testării la efort 39
2.9.1. Protocoale folosite 40
2.9.2. Variante tehnice ale testului la efort 40
2.9.3. Parametrii capacităţii de adaptare la efort 42
2.9.4. Monitorizarea cardiovasculară în cursul efortului 43
2.9.5. La bolnavii cu afecţiuni bronho-pulmonare cronice 44
Unitatea de curs 3. Tratamentul medicamentos al afecţiunilor respiratorii 46
Scopul unităţii de curs 46
Obiective operaţionale 46
Unitatea de curs 4.Tratamentul afecţiunilor respiratorii prin alte mijloace terapeutice 49
Scopul unităţii de curs 49
Obiective operaţionale 49
4.1. Aerosolul terapeutic 49
4.2. Kinetoterapia în recuperarea bolnavilor cu afecţiuni respiratorii 50
4.2.1. Relaxarea 50
4.2.2. Posturarea 53
4.2.3. Gimnastica corectoare 61
4.2.4. Reeducarea respiratorie sau gimnastica respiratorie propriu-zisă 66
4.2.5. Dirijarea aerului la nivelul căilor superioare respiratorii 67
4.2.6. Reeducarea respiraţiei costale 68
4.2.7. Reeducarea respiraţiei diafragmatice 73
4.2.8. Controlul şi coordonarea respiraţiei 77
4.2.9. Antrenamentul la efort dozat 81
4.2.10. Antrenamentul la bicicleta ergometrică 87
4.2.11. Antrenamentul la covorul rulant 88
4.2.12. Antrenamentul la scăriţă 89
4.2.13. Antrenamentul prin mers 89
4.2.14. Antrenamentul la piscină 90
4.2.15. Antrenamentul la efort prin alte metode 90
4.2.16. Educarea tusei 91
4.2.17. Educarea vorbitului 93
4.2.18. Terapie ocupaţională 95
Unitatea de curs 5. Recuperarea pacienţilor cu disfuncţie ventilatorie obstructivă (DVO) 97
Scopul uniţii de curs 97
Obiective operaţionale 97
5.1. Mecanismele reversibile 97
5.2. Mecanismele ireversibile ale obstrucţiei bronşice 98
5.3. Entităţi ale sindromului obstructiv 98
5.3.1. B.P.O.C.- ul 98
5.3.2. Astmul bronşic 99
5.4. Recuperarea sindromului obstructiv 100
5.4.1. Obiectivele recuperării kinetoterapeutice a bolnavului cu DVO 101
Unitatea de curs 6. Recuperarea bolnavului cu disfuncţie ventilatorie restrictivă (DVR) 104
Scopul unităţii de curs 104
Obiectice operaţionale 104
6.1. Boli care supraîncarcă mecanic sistemul toraco-pulmonar 105
6.2. Recuperarea prin mijloace kinetoterapeutice în afecţiunile care produc disfuncţie respiratorie restrictivă 107
Unitatea de curs 7. Recuperarea bolnavului cu disfuncţie ventilatorie mixtă (DVM) 110
Scopul unităţii de curs 110
Obiective operaţionale 110
Bibliografie 114

Extras din document

Unitatea de curs 1. Anatomia funcţională a aparatului respirator

1.1. Scopul unităţii de curs

Prezentarea datelor generale de anatomie şi fiziologie, care stau la baza cunoaşterii patologie respiratorii şi ghidării programului kinetoterapeutic.

1.2. Obiectivele operaţionale

Să se cunoască datele anatomice şi fiziologice ale aparatului respirator;

Să se cunoască date despre reglarea respiraţiei.

Aparatul respirator are două componente principale:

căile respiratorii – organe de tranzit al aerului;

plămânii – organe unde se produce schimbul de gaze (la nivel pulmonar schimbul poartă numele de hematoză).

Căile respiratorii sunt formate din: nazofaringe, laringe, trahee, bronhii.

Aceste organe sunt prevăzute la interior de o mucoasă cu celule cilindrice care prezintă cili vibratili. Rolul lor este important deoarece prin mişcări efectuate de la interior la exterior realizează eliminarea corpilor străini şi a surplusului de secreţii acumulate în căile aeriene. Tot în mucoasă se găsesc celule producătoare de mucus, cu rol în menţinerea particulelor străine solide şi a microorganismelor care pot fi distruse de leucocite.

În submucoasă se găseşte o bogată reţea vasculară cu rolul de a încălzi sau răci aerulu.

Datorită acestor particularităţi, căile respiratorii conduc, încălzesc, umectează şi purifică aerul introdus în plămâni. În structura căilor aeriene intră un bogat ţesut elastic ale cărui fibre dispuse longitudinal permit întinderea căilor respiratorii în inspir şi scurtarea lor în expir.

Ţesutul muscular este mai bine reprezentat la nivelul bronhiolelor unde creează adevărate sfinctere, unde fibrele musculare se dispun circular în vederea modificării calibrelor bronhiolelor în inspir şi expir.

Inervaţia căilor respiratorii este asigurată de nervul vag cu rol bronhoconstrictor şi din fibre simpatice cu rol bronhodilatator.

Plămânii sunt organe fibroelastice, dilatabile în cavitatea toracică, dispuse de o parte şi de alta a mediastinului şi prăvăzute cu o mare elasticitate. Unitatea morfofuncţională a a plămânului este lobulul pulmonar format dintr-o bronhiolă respiratorie care se ramifică în cinci, şase canale alveolare. Fiecare bronhiolă se deschide într-un sac alveolar în pereţii căruia se găsesc alveole pulmonare.

Peretele alveolar este foarte subţire fiind format din celule dispuse pe un singur rând. Alveolele conferă o suprafaţă mare de hematoză întrucât 75-80 % din suprafaţa lor este acoperită de capilare venoase. Peretele capilarului venos împreună cu cel al alveolei pulmonare realizează membrana alveolo-capilară. În interiorul alveolelor există o cantitate mică de lichid numit surfactant cu rol în difuziunea gazelor.

Pleura

La exterior, plămânii sunt înveliţi în cele două pleuri – parietală şi viscerală care împreună formează un sac perfect închis. Între cele două pleure există un spaţiu virtual cu o presiune negativă. Vidul pleural obligă plămânii să urmeze expansiunea cutiei toracice în inspir. Vidul pleural şi elasticitatea pulmonului asigură distensia şi retracţia plămânului în inspir şi expir.

1.3. Fiziologia aparatului respirator

Prin respiraţie se înţelege ansamblul proceselor fizice şi chimice care asigură schimburile gazoase dintre organism şi mediu.

Există o respiraţie externă sau pulmonară şi o respiraţie internă sau tisulară care reprezintă etapa finală a schimburilor respiratorii.

Transportul de oxigen din aerul atmosferic în celule şi a dioxidului de carbon din celule în mediul înconjurător se realizează de către hemoglobină, înmagazinată în hematii. Hematiile reprezintă principalul element de captare, stocare şi transport a gazelor.

Respiraţia pulmonară sau externă are două componente:

o componentă mecanică care este constituită de ventilaţia pulmonară;

o componentă chimică care constă în schimburile de gaze între aerul alveolar şi capilarul venos.

1.4. Mecanismul respiraţiei

Plămânul urmează în mod pasiv mişcările cutiei toracice. Schimburile dintre aerul atmosferic şi cel alveolar se face pe seama diferenţei de presiune în inspir şi expir.

Factorii care contribuie la ventilaţia pulmonară sunt:

mişcările cutiei toracice – expansiune în expir şi retracţie în inspir;

elasticitatea toracelui care permite revenirea la starea iniţială după ce contracţia musculaturii este urmată de relaxare în inspir;

presiunea negativă intrapleurală care în starea de repaus a plămânilor este mai mică decât cea atmosferică cu 5-6 mm Hg.

Ventilaţia pulmonară

Reprezintă pătrunderea şi ieşirea aerului din plămân din timpul inspirului şi expirului.

Inspiraţia se realizează prin deplasarea aerului în plămâni şi se realizează prin mecanism activ. Contracţia în respiraţie produce mărirea cutiei toracice în sens antero-posterior, transversal şi longitudinal. Inspirul poate fi liniştit sau de repaus sau poate fi profund sau forţat.

În ceea ce priveşte cutia toracică, aceasta poate fi împărţită în două zone:

una superioară cu expansiune şi abilităţi reduse;

una inferioară în care distensia este maximă.

La nivelul porţiunii inferioare a toracelui, prin contracţie, coastele devin din oblice orizontale, crescând diametrul transvers. În acelaţi timp coastele sunt proiectate şi în afară, crescând diametrul antero-posterior. Diametrul longitudinal creşte prin contracţia diafragmului.

În repaus diafragmul are forma unei cupole cu convexitatea în sus, iar în timpul contracţiei aplatizându-se şi apăsând asupra organelor abdominale. În timpul dilatării cutiei toracice, datorită presiunii negative intrapleurale şi elasticităţii plămânilor, se produce o scădere a presiunii intrapulmonare cu 1-2 mm Hg faţă de cea a aerului atmosferic astfel încât aerul pătrunde în plămâni.

În timpul inspirului se produce o alungire a căilor aeriene, începând cu traheea şi terminând cu canalele alveolare datorită ţesutului elastic pe care îl conţin în structura lor.

Expiraţia se defineşte prin ieşirea aerului din plămâni. Expirul liniştit este un act pasiv care se produce prin relaxarea muşchilor inspiratori ce înseamnă revenirea la normal a dimensiunilor cutiei toracice.

Se poate produce şi un expir forţat prin presarea plămânului de către cutia toracică. În acest caz intervin muşchii expiratori accesori care fac din din expir un act forţat, activ.

În expirul liniştit, revenirea cutiei toracice la volumul iniţial, presiunea intrapulmonară este mai mare decât cea atmosferică cu 4-6 mm Hg, determinând expulzia aerului la exterior.

Hematoza pulmonară

Schimbul de gaze dintre aerul alveolar şi sângele capilar se produce în dublu sens, printr-un proces de difuziune a oxigenului din alveole în sânge şi a dioxidului de carbon din sânge în alveole.

Schimbul de gaze se realizează foarte rapid fiind influenţat de următorii factori:

suprafaţa mare a alveolelor;

endoteliul capilar a cărui grosime este foarte mică;

lichidul intraalveolar reprezentat printr-o peliculă foarte fină care permite difuziunea gazelor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Kinetoterapia in Afectiuni Respiratorii.doc