Antropologia Culturii

Cursul de Antropologie culturala îsi propune sa analizeze geneza, structura, dinamica si functiile

culturilor, pentru a releva factorii care duc la diversificarea comportamentului cultural si a

comunicarii culturale. Având ca structuri constitutive materialele culturale, relatiile si contactele

culturale, evolutia si difuzarea culturilor, cursul urmareste o abordare bio-psiho-socio-culturala a

omului în evolutia lui filogenetica si ontogenetica, pentru a evidentia si a cunoaste cât mai mult

formele comunicarii umane, asa cum au luat ele nastere în procesul antropogenetic, pâna la marea

diversitate a proceselor etnogenetice. Cursul urmareste o fundamentare antropologica a formelor de

comunicare umana. Rezultat al evolutiei relatiilor de rudenie si de alianta, al primelor forme ale

vietii sociale si religioase si, nu în ultimul rând, al cerebralizarii, aparitia normelor culturale,

exterioare conditiei biologice a omului, a permis saltul ontologic de la natura la cultura, în aventura

mirabila a umanizarii.

ANTROPOLOGIA CULTURII

I. CONCEPTUL DE CULTURA

I. 1. Definitie si definitii.

Termenul de „cultura“ a fost introdus în antropologia sociala, devenind un termen tehnic, de

catre Eduard B. Tylor, pionierul britanic al acestei discipline. În introducerea la Cultura Primitiva

(1871), el descrie cultura ca „acel complex care include cunoasterea, credintele, artele, dreptul,

morala, obiceiurile pe care si le-a însusit omul ca membru al societatii“. Însa extraordinara

proliferare a conceptului si, implicit, a termenului de cultura ne obliga la o sistematizare dupa

criterii axiologice, functionale, structurale si tehnice ale acestuia.

Definitiile date culturii vizeaza, în esenta, saltul calitativ de la existenta naturala la cea

bazata pe valori. Oricât ar fi de derutanta interferenta dintre planurile, polii de referinta, axele

interne si continutul acestui concept în general, „cultura este ridicarea omului deasupra starii

naturale prin dezvoltarea si exercitarea puterilor sale spirituale si morale“ (W. Lewis). În anul 1952,

antropologii americani Alfred Louis Kroeber si Clyde Kluckhohn au primit sarcina, din partea

UNESCO, sa inventarieze diferitele semnificatii ale termenului de cultura; ei au descoperit nu mai

putin de 146! Totodata ei si-au dat seama de flotarile de sens dintre cultura si civilizatie, pe de o

parte, dintre suprapunerea dintre aceste doua categorii, cu întelesuri uneori opuse, în antropologie,

etnologie, etnografie si culturologie, pe de alta parte. Prin urmare, definitia celor doi urmareste

eliminarea confuziilor si evidentierea genului proxim si a diferentei specifice: „Cultura consta din

modele implicite sau explicite ale comportarii si pentru comportare, acumulate si transmise prin

simboluri, incluzând si realizarea lor în unelte. Miezul esential al culturii consta din idei

traditionale, aparute si selectionate istoric si, în special, din valorile ce li se atribuie; sistemele

culturale pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale actiunii si, pe de alta, ca elemente ce

conditioneaza actiunea viitoare“ [1].

Din punct de vedere traditional, conceptul de cultura este legat de notiunea „cultura

spiritului“, prin analogie cu ideea de cultura a ogoarelor, prezenta la Horatiu si Cicero, (cultura

agrorum). Ca si în procesul agricol unde tarâna, bogata în posibilitati, trebuie sa fie lucrata pentru a

rodi, tot astfel cultura spiritului presupune ideea mai generala a unei formari, pregatiri, educatii, de

care toate fiintele umane, indiferent de grupurile de care apartin, ar trebui sa beneficieze. Aceasta

conceptie presupune ideea unui patrimoniu cultural, compus din bunuri si valori universale

transmise de la o generatie la alta. Educatia devine tot mai mult intentionata si programata si are

functia de a face posibil accesul la acest patrimoniu cultural.

Ca înteles fundamental, legat si de sensul originar mentionat mai sus, cultura ia nastere si se

defineste în raport cu natura, opozitie valabila nu numai pentru cultura exterioara, obiectiva, dar si

pentru cea interioara, subiectiva, deoarece omul însusi, în alcatuirea sa specifica, este o unitate

dintre biologic si spiritual, dintre natural si cultural. Gratie omului, natura devine cultura, în timp ce

prin cultura omul dobândeste adevarata sa natura. Cultura este detasare de natura, etapele culturii

sunt etape ale umanizarii, ale ridicarii spirituale a omului. Cultura cuprinde ansamblul fenomenelor

social-umane care apar ca produse cumulative ale cunoasterii si, totodata, ca valori sintetice.

Definitia cea mai clara data culturii din punct de vedere psihologic este urmatoarea: c