Antropologia Culturii

III. POLITICI CULTURALE, CULTURĂ DE MASĂ ŞI SOCIETATE DE MASĂ

Mecanismele de funcţionare ale industriei culturale nu pot fi înţelese în toată complexitatea

lor fără o evidenţiere prealabilă a influenţei pe care au avut-o, asupra destinelor culturii

contemporane, doctrinele societăţii de masă şi societăţii de consum. Astfel se explică şi interesul

particular pe care sociologii şi antropologii l-au manifestat, în ultimele decenii, faţă de cele două

concepte, prin intermediul cărora au putut explica într-o altă lumină înstrăinarea artei şi deteriorarea

valorilor culturale datorită apariţiei unor fenomene social – politice specifice civilizaţiei industriale

contemporane. Întrucât societatea de consum actuală a fost anticipată de fenomenele petrecute la

nivelul societăţii de masă, se impun câteva consideraţii cu privire la geneza şi specificul acestora.

Societatea de masă este considerată un efect al dezvoltării sociale, generată de revoluţiile

demografică, industrială, ştiinţifică şi tehnologică din secolele XIX şi XX. Caracteristic societăţii de

masă actuale ar fi o mobilitate socială maximă, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Legăturile

tradiţionale organice dintre om şi mediul său în timpul fazelor precedente ale evoluţiei sociale tind

să dispară odată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică din domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor, cu

industrializarea masivă şi creşterea inerentă a timpului liber rămas disponibil pentru distracţii. Pe

de altă parte, sub presiunea concentrării economice crescânde, se conturează o nouă formă de

coeziune socială, o interdependenţă tot mai mare a oamenilor în cadrul diviziunii sociale a muncii

din economiile dezvoltate, ceea ce face ca omogenizarea relaţiilor sociale să devină „impersonală şi

atomizată”.

Categoria de masă este utilizată în sociologia contemporană pentru a defini „clasa

fenomenelor sociale în care un mare număr de oameni se comportă simultan în aşa fel încât se

întrerupe violent rutina lor sancţionată social, prin rolul jucat de ei ca indivizi” [1].

Această întrerupere bruscă a rutinei comportamentale provoacă o anumită „dezorganizare” a

procesului social.

Iar dezorganizarea poate fi provocată numai prin tipurile comportamentului de masă care, în

concepţia lui Anthony F.C.Wallace, sunt în număr de cinci: apatia politică, sindromul dezastrului,

panica, demenţa, revoltele şi mişcările sociale [2].

Ceea ce i-a preocupat pe specialiştii în materie, indiferent de specializarea lor profesională şi

apartenenţa politică, de metodologia întrebuinţată sau de reacţiile emoţionale este încercarea de a

explica geneza comportamentului de masă şi specificul manifestării acestuia, mai ales în situaţii

limită şi în condiţiile unor revendicări economice imperative, instabilitatea şi extremismul lor.

Herbert Blumer surprinde foarte subtil diferenţa dintre comportamentul colectiv organizat şi

comportamentul de masă: „Dacă un comportament de masă se organizează într-o mişcare, el

încetează să fie un comportament de masă, pentru a deveni un aspect al organizării sociale. Toată

natura sa se schimbă căpătând un program, o structură, o cultură definită, o atitudine în interesul

grupului, o tradiţie, reguli prestabilite, o conştiinţă de grup” [3]. Majoritatea autorilor occidentali

sunt de acord cu următoarele caracteristici ale comportamentului de masă : ,,pierderea simţului

realităţii şi răspunderii”; „instabilitatea atenţiei şi reacţiei”; „moralitatea scăzută”; „reacţia directă

faţă de problemele îndepărtate”. În ce constau, mai pe larg, aceste caracteristici? După părerea lui

W. Kornhauser, în cadrul comportamentului de masă centrul atenţiei se mută de la problemele

vieţii cotidiene la problemele vieţii naţionale sau internaţionale, ceea ce duce la „pierderea simţului

ANTROPOLOGIA CULTURII

realităţii şi răspunderii”. În consecinţă, sunt declarate „de masă” mişcările în care masele depăşesc

preocupările zilnice şi pătrund în „zona interzisă” – sfera politicii care este considerată monopolul

elitei” [4]. A doua particularitate a comportamentului ar fi „reacţia directă faţă de problemele

îndepărtate”, în sensul că masele nu dezbat problemele în vederea soluţionării, ci acţionează

nemijlocit, trecând peste procedurile legale. În această ordine de idei Kornhauser reproşează

maselor lipsa spiritului democratic şi extremismul: „Activitatea politică a maselor are tendinţa de a

fi nedemocratică ( ), neagă respectul faţă de principiile liberei concurenţe şi dezbaterii publice ca

baze ale compromisului” [5]. W. Kornhauser dă ca exemplu mişcările extremiste pentru a evidenţia

consecinţele „pătrunderii” maselor în politică. De aici derivă a treia caracteristică a

„comportamentului de masă” şi anume „instabilitatea, înclinarea de a schimba obiectul atenţiei, de

a modifica intensitatea reacţiei – de la apariţie la activismul politic”. Simţindu-se manipulat de forţe

impersonale, dându-şi seama că nu poate să exercite o influenţă asupra vieţii sociale, şi că nu îşi mai

aparţine sieşi, omul-masă „trăieşte într-o societate fără a-i aparţine”, fiind cuprins de apatie. Dar în

anumite momente conştiinţa acestei frustrări, dezamăgirea profundă faţă de situaţia proprie în

societate se transformă în disperare, împinge masa la modul activist de acţiune. Tocmai aceste

revolte spontane, nesusţinute de o strategie politică eficientă a obiectivelor clare ce trebuie urmărite

pe baza unui program, permit canalizarea protestului şi nemulţumirii maselor, de către maeştrii

diversiunilor, împotriva grupurilor şi categoriilor sociale care rezistă integrării în sistem. W.

Kornhauser o spune foarte clar: „Prestigiul puterii scade, individul se eliberează de sub influenţa

grupurilor care îl încătuşează dar, totodată, pierde şi sprijinul lor. Cresc contradicţiile între cei care

continuă să fie integraţi în grupurile locale şi cei care au aderat la relaţiile de masă” [6]. O altă

caracteristică a societăţii de masă ar putea fi moralitatea foarte scăzută, care „coboară până la

nivelul membrilor ei cei mai primitivi. Mulţimea comite atrocităţi pe care foarte puţini din membrii

săi le-ar comite ca indivizi. În viziunea lui Dwight MacDonald masele reprezintă un mare număr de

persoane incapabile să-şi exprime calităţile lor umane, deoarece „nu sunt unite unele cu altele nici

ca indivizi, nici ca membri ai unei comunităţi” ( ).