Antropologia Culturii

IV. 1. Raporturile dintre antropologie, psihologie si criminologie în abordarea acestei teme

În acest dramatic sfârsit de secol si de mileniu, când „iarna vrajbei noastre” seamana ura si foc ucigator peste popoarele lumii, ceea ce socheaza pe aparatorii Legii este escaladarea fara precedent a violentei, a coruptiei, a starii de infractionalitate si a criminalitatii. Impulsurile si tendintele naturale si umane, reprimate timp de patru decenii, au navalit ca puhoaiele în albia unui râu, au defulat în limbaj psihanalitic. În lipsa unei culturi a libertatii si a unei culturi civice a democratiei, libertatea a fost confundata cu anarhia, iar trecerea la economia de piata cu dreptul nestingherit de a atenta la bunul public în obsesia sinucigasa a privatizarii si îmbogatirii. Socul saraciei a lasat urme adânci în aspiratiile multora, iar perspectiva recuperarii rapide si facile a bunastarii a întunecat, de multe ori, orizontul judecatilor de valoare si cel comportamental.

Abordarea conflictelor culturale invita la reflectii si precizari preliminare. Într-adevar, daca norma juridica are menirea de a preveni si sanctiona devierile de la normele sociale de comportament, recunoscute de întreaga societate si, ca atare, legiferate prin forta de coercitie a statului, normele culturale, în schimb, prin deschiderea lor spre un comportament ideal, deriva din totalitatea valorilor traite care îsi pun pecetea asupra formatiei spirituale, actiunii sociale si a normelor de comportament care se înscriu în parametrii ordinii sociale.

În explicarea mecanismelor de formare a psihologiei si comportamentului deviant, ne-am ghidat dupa conceptia antropologica privind natura umana ca un proiect care se construieste, ca o sinteza a naturii sale bio-psiho-sociale. Conform acestei conceptii, omul nu poate fi definit printr-un principiu imanent, care ar constitui esenta lui metafizica, nici prin vreo facultate criminala înnascuta sau printr-un instinct distructiv ce pot fi observate clinic, ci prin opera sa, prin sistemul activitatilor sale, bune sau rele, care lasa urme fericite sau nu în corpul social. În sprijinul afirmatiilor noastre, amintim observatiile marelui criminolog belgian Etienne de Greef si concluziile unei anchete întreprinse în orasul Boston de sotii Glueck, privind delincventa juvenila.

De Greef descoperea la nivelul mecanismelor oarbe instinctele de justitie si responsabilitate, atât la oamenii normali cât si la bolnavi. Sotii Glueck, dintr-un esantion de tineri defavorizati, traind în aceleasi conditii ecologice, au observat ca unii deveneau delincventi, altii nu. In acest al doilea caz, cauza ar fi fragilitatea biologica, pe lânga o politica adecvata de prevenire si de educatie, iar în primul canalizarea acestor instincte umane spre formele vietii sociale. In ambele cazuri, valorile si normele culturale care dau individului sentimentul apartenentei la un grup primar sau social, identificare cu un sistem de valori pe care se bazeaza securitatea sa existentiala si orizontul sau teleologic, joaca un rol decisiv. Conferind o deschidere reala spre posibilitatea autodepasirii în raport cu premisele umane ale existentei sale, cultura îl ajuta pe om sa-si învinga resentimentele, frustratiile, ezitarile, impulsurile agresive si sa se înscrie pe fagasul normalitatii.

Daca psihologul si sociologul au nevoie, pentru investigarea faptelor sociale, de un aparat categorial riguros structurat, astfel de categorii sunt si mai necesare pentru descrierea criminologica a „conflictului dintre culturi”. In aceasta sinteza inefabila dintre rezultatele stiintelor juridice si culturologie, criminologia se afla în situatia fizicii subcuantice. Ea trebuie sa tina seama de modificarile care au loc, sub lupa cercetatorului, atât la fenomenul studiat: impactul diferitelor forme culturale asupra comportamentului, el însusi modificat în tipologia sa de schimbarile omului în secolul XX, cât si de transformarile vertiginoase din timpurile noastre ale instrumentului cunoasterii: formele si valorile culturale.