Antropologia Culturii Europene

INTRODUCERE

Dintotdeauna diversitatea umană a fost privită ca un fapt straniu şi antropologia, potrivit opiniei cercetătorilor în domeniu, s-a constituit ca disciplină atunci când diversitatea aceasta a început să fie percepută ca „diferenţă a Celuilalt”. Să nu omitem că „diferenţa” a fost raportată la o anumită „identitate”, şi anume aceea a lumii occidentale moderne, industrializate.

În acest context, relevantă este afirmaţia pe care o face Marc Auge în studiul Pour une anthropologie des mondes contemporains (Paris, 1994): „Antropologia devine posibilă şi necesară pornind de la o triplă experienţă:experienţa pluralităţii, a alterităţii şi a identităţii. Dificultatea pe care o prezintă istoria antropologiei pentru antropologii înşişi atunci când se întreabă asupra acestei experienţe provine dintr-o confuzie originară între pluralitate şi alteritate:ceilalţi, pe care observatorii s-au dus să-i întâlnească, se situau în altă parte, în diversitatea unei lumi vaste, pe care trebuiau să o descopere. Celălalt era prin definiţie un altul îndepărtat, mai exact unul dintre acei alţii îndepărtaţi la fel de diverşi ca şi culturile, moravurile sau obiceiurile prin care puteau fi definiţi ca alţii. Canibal, persan sau huron, acesta simboliza, pentru intelectualii europeni, de la Montaigne până în secolul al XVIII-lea, o îndoială asupra valorii absolute a propriei culturi. Acest relativism îşi afla limita în afirmarea complementară a unei „condiţii umane” transcendând diversitatea culturilor, acestea fiind relative în sensul moral al termenului:nici mai rele, nici mai bune unele decât altele, din momentul în care erau înlăturate prejudecăţile ataşate frecventării exclusive a uneia sau alteia dintre ele (şi, în primul rand, frecventării exclusive a Europei)” [Apud Ibidem, p.18].

Deci, rolul antropologiei a fost de a descrie şi de a interpreta diversitatea umană ca diferenţă, dar o diferenţă raportată la propria identitate.Astfel, diferenţa a devenit „alteritate”.

ANTROPOLOGIA CULTURALĂ ÎN CONTEXTUL

ȘTIINȚELOR SOCIALE

Spre deosebire de alte discipline, antropologia este relativ tânără, ea impunându-se abia către sfârşitul secolului al XIX-lea.În România a apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a început să capete amploare după 1990.Ea face parte din categoria ştiinţelor sociale. Adesea, în antropologie, termenii de „cultură” şi „civilizaţie”,fundamentali pentru această disciplină, sunt folosiţi ca sinonimi.

În mod deosebit, antropologia se distinge de celelalte discipline(sociologie, filozofie, psihologie etc.) prin tipul de text pe care îl produce, fiind vorba despre monografia etnografică, gen care din punct de vedere istoric a consacrat antropologia în raport cu celelalte ştiinţe sociale. Monografia, în cadrul antropologiei, constituie un tip de textualizare, fundamentat pe experienţa de teren a cercetătorului şi care acoperă integral aspectele existenţiale ale unei comunităţi. Ca gen ştiinţific se distinge prin permisivitate, fiind utilizat atât genul narativ cât şi diverse forme ale genului ştiinţific.

O altă diferenţă importantă faţă de sociologie (de exemplu) rezultă din raportul pe care cele două discipline îl întreţin cu practica ştiinţifică:sociologia porneşte de la o chestiune ştiinţifică, pentru care sociologul adună materialul necesar utilizând chestionarul, interviul, statisticile publice, interpretând datele numai în scopul clarificării problemei teoretice propuse, în timp ce în antropologie se porneşte de la o situaţie de viaţă, care se înregistreză, se clasifică, se compară cu altele similare şi apoi este explicată.

De asemenea, sociologia este interesată de aspecte ale modernităţii şi de problemele care apar o dată cu aceasta, în timp ce antropologia este preocupată de faptele culturale ale umanităţii. Ne explicăm de ce până în deceniul opt al veacului trecut cele două discipline au fost private ca opuse, antropologia făcând distincţie între Occident şi restul lumii, în timp ce sociologia părea să ignore tot ceea ce se afla în afara societăţii moderne, industrializate.

În ceea ce priveşte legătura dintre antropologie şi filozofie, lucrurile sunt mai clare, întrucât ambele discipline au fost mereu preocupate de esenţa umană.Se ştie că filozofii iluminişti au încercat să identifice constantele naturii umane care permit o viziune optimistă asupra întregii umanităţi. De exemplu, Kant considera că dispoziţiile naturale ale omuluipot îndrepta progresul omenirii către o pace universală. Cu privire la diferenţe, filozoful german le identifică doar ca diferenţe de rasă. După Kant, proiectul unei antropologii universaliste este continuat de Max Scheller. El opinează că la întrebarea „ce este omul?” răspunsul adecvat s-ar putea da numai în măsura în care se clarifică acele concepţii dominante pe care fiinţa umană le-a construit de-a lungul istoriei.Acestea ar fi:

1) imaginea iudeo-creştină ce defineşte omul ca fiinţă căzută din starea paradisiacă în urma comiterii păcatului originar;

2) imaginea grecilor antici şi a Iluminismului despre om ca fiinţă calitativ diferită de celelalte fiinţe prin darul raţiunii;

3) concepţia modernă a omului ca nefiind altceva decât un animal aflat pe treapta cea mai înaltă a evoluţiei;

4) viziunea lui Nietzsche care afirmă că omul este o fiinţă epuizată din punct de vedere biologic, vitalitatea sa fiind diminuată de ştiinţă şi tehnologie;

5) tot din punctul de vedere al lui Nietzsche, omul îşi poate asuma propriul destin şi poate accede către treapta superioară – cea a supraomului, dacă se eliberează de sub tutela sufocantă a divinităţii.

În viziunea lui Max Scheller, identificarea, lămurirea acestor imaginidevine importantă, deoarece diferite concepţii asupra omului generează concepţii diferite asupra istoriei şi influenţează direct acţiunea umană.Prin urmare, scopul antropologiei filozofice ar fi acela de a reconstrui o „istorie a conştiinţei de sine a omului”, adică o istorie a modurilor în care omul s-a conceput pe sine ca fiinţă biologică şi, totodată, raţională. Pentru Scheller, această cunoaştere de sine ar asigura fundamentele pentru ştiinţele sociale, istorice şi psihologice.