Antropologie

SIMBOL ŞI SEMNIFICAŢIE

Scenă presupusă: duceţi în dar de ziua de naştere a viitoarei soacre patru flori. Scena – (dvs.studenţi) – vă produce râsul

- pe viitoarea soacră – o înfurie.

Gestul şi reacţiile aferente fac parte, pentru unii, din cultura (voastră, a noastră), pentru alţii înseamnă că trăim – cu toţii în aceeaşi societate.

Exemplul dat reprezintă – la urma urmei – materia primă a antropologiei, ţine de simbolismul relaţiilor sociale.

De ce râdem de o situaţie pe care am imaginat-o, sau în puţine cazuri poate fi reală ?

Pentru că un număr par de flori se duce numai la mort; astfel că buchetul de patru flori simbolizează o aluzie cât se poate de transparentă la moartea soacrei. Atât cel care dă florile, soacre, ceilalţi împărtăşesc, în cultura noastră, românească, această cunoaştere simbolică. O persoană dintr-o altă cultură, total diferită de a noastră, pur şi simplu nu ar înţelege de ce râdem: pentru ea, patru flori s-ar putea să simbolizeze cu totul altceva (decât moartea), sau să nu aibă o încărcătură simbolică.

Cultura şi simbolismul florilor, atracţia pentru flori este general umană (vezi practica ikebanei la japonezi).

Arte tradiţionale japoneze:

a) chano-yu – ceremonia ceaiului;

b) origami – arta împăturirii hârtiei;

c) bonsai – arta creşterii arborilor pitici;

d) ikebana – arta aranjării florilor.

Ikebana – de la ikeru (a trăi, a face pe cineva să trăiască) şi bana (floare).

Ikebana înseamnă cultul pentru frumos şi aranjarea în vază a elementelor florare cu intenţia de a le transpune într-o nouă viaţă, de a recrea universal lor natural.

Principii fundamentale ale ikebanei

1 - preponderenţa liniei asupra culorilor.

a) aranjamentele au la bază ideea respectului pentru creşterea naturală a elementelor utilizate.

b) se urmăresc valenţele plastice ale liniei, ritmul ondulaţiei liniilor; ca atare în compoziţia ikebanei se folosesc şi tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit.

c) japonezul preferă un aranjament de ramuri simple, cu o linie armonioasă, unui aranjament cu un colorit încântător sau bogat înmiresmat.

2 – asimetria, iregularitatea şi varietatea.

- dacă pentru ochiul unui European, o plantă viguroasă, înaltă, cu ramuri şi frunze perfecte, împrăştiate bogat, reprezintă frumosul natural, pentru japonez este interesant, chiar minunat un copac îndoit, răsucit, scorburos, care şi-a pierdut simetria; dacă europeanul apreciază ordinea desăvârşită a farfuriilor, a tacâmurilor, aşezarea lor simetrică, uniformitatea, simţul estetic al japonezului este de un frumos rezultat din iregularitate (soo).

3 – triunghiul cer – om – pământ.

- structura aranjamentelor alcătuite din unirea şi fixarea în suport a trei linii(tulpini) formează scheletul compoziţiei florale. Ele amintesc creşterea înfrăţită a celor trei elemente:

a) linia principală (shin), linie centrală, reprezintă de regulă cerul;

b) linia secundară (soe), a doua linie în ordinea lungimii şi importanţei, semnifică omul;

c) linia terţiară (hikae), simbolizează pământul şi este ramura cea mai scurtă.

4 – respectarea scurgerii timpului.

- timpul este fundal permanent al compoziţiei florale:

- aranjamentele sunt diferite pentru fiecare anotimp

- aranjamentele exprimă simboluri ale tinereţii sau bătrâneţii

- aranjamentele reflectă scurgerea eternă a timpului şi trecerea omului prin el.

- Trecutul este reprezentat prin flori deja înflorite, frunze uscate;

- Prezentul prin flori întredeschise şi frunze în plină creştere;

- Viitorul are ca simboluri bobocii nedeschişi de flori, sugerează o potenţială creştere.

Jack Goody în The Culture of Flowers (Cambridge University Press, 1993), face o incursiune minuţioasă în lumi şi epoci diferite, trece în revistă semnificaţii dintre cele mai diferite ele florilor, ca „sisteme de cunoaştere şi practice” culturale distincte.

Sensul usual acordat termenului „floare” în Europa actuală este cel de „floare ornamentală”: cultivăm flori, iubim flori, dăruim flori; desigur, în toate cazurile este vorba de flori „frumoase”, estetice; nimănui, de pildă, poate, nu i-ar trece prin cap să dăruiască un buchet de flori de muşeţel.

Pentru noi, este vorba de „flori estetice” nu „funcţionale”. O floare de cireş – de pildă – o admirăm primăvara pe o creangă, dar ea are mai degrabă o semnificaţie funcţională: din ea vor cerşte cireşi şi ca atare, nu o rupem pentru a o pune într-o vază. În Asia de Est însă, „pomii fructiferi, precum cireşul erau selectaţi pentru flori, în loc de fructe”(Jack Goody, p.4). În Africa oamenii nu cultivă flori pe lângă casă – cu excepţia zonelor islamice – şi „nici nu folosesc florile sălbatice în practicile de cult, daruri sau decorarea corpului”(p.12).

Deci rostul florilor trebuie căutat în cultură, nu în natură. Există un cod cultural al florilor, al semnificaţiei lor, al utilizării lor.

Oferirea unei flori (de către un bărbat unei femei), gest aparent simplu, firesc, face să înflorească zâmbetul femeii căreia i-a fost oferit; în acest caz, femeia apreciază dincolo de frumuseţea în sine a florilor, gestul bărbatului; în orice floare dăruită este transmis un mesaj (codificat).

Când cineva cumpără flori de la un vânzător, relaţia este una de la vânzător la client şi reciproc; vânzătoarea vinde florile, primeşte în schimbul lor bani. Vânzătoarea (cea care vinde), clientul (bărbat – e cel care cumpără şi le dă iubitei) şi femeia (care le primeşte) cunosc în egală măsură modul de întrebuinţare al florilor. Vânzătoarea nu se aşteaptă să fie sărutată de cumpărător; pentru vânzătoare şi pentru client florile sunt o marfă. Pentru bărbatul care oferă flori iubitei, mamei, oricărei femei, florile sunt un dar; pentru un horticultor florile, în schimb, sunt un obiect ştiinţific.