Antropologie

Ceea ce e specific antropologiei este faptul că ea se preocupă de diferențele dintre oameni, de modul în care ei se deosebesc unii de alții de la o zonă la alta sau de la o perioadă istorică la alta.

Antropologia încearcă să pună în evidență aceste diferențe, dar totodată să înțeleagă ce anume semnifică ele: cum anume diferă oamenii, de ce se întâmplă acest lucru, și ce concluzii putem trage despre specia umană studiind aceste diferențe? De ce nu suntem cu toții la fel?

Dar oamenii nu sunt numai și în mod absolut diferiți, ci prezintă și niște trăsături comune, pe care ar trebui să le regăsim la fiecare dintre ei, și în lipsa cărora nu i-am putea considera pe toți oameni, membri ai aceleiași specii.

Deci:

Antropologia este studiul științific al umanității, cu scopul de a identifica și explica modurile în care oamenii sunt, pe de o parte asemănători, iar pe de altă parte diferiți unii de alții. Ea realizează acest lucru prin examinarea trecutului biologic și cultural al umanității, precum și prin studierea comparativă a diferitelor societăți umane care există în prezent.

Exemple de întrebări la care antropologia încearcă să răspundă:

Ce anume înseamnă în cele din urmă a fi om?

De ce există diferențe fizice foarte pronunțate între grupurile umane?

De ce membrii unor populații aleg traiul nomad, în timp ce ai altora au decis să locuiască în așezări permanente?

De ce unele grupuri umane prezintă o diviziune complexă a muncii, în timp ce la altele aproape toți oamenii practică aceeași meserie?

Există câteva teme sau idei fundamentale, ce pot fi regăsite în orice investigație antropologică: universalismul, holismul, integrarea, adaptarea, relativismul cultural.

(1) Universalismul

Una dintre ideile cele mai importante ale antropologiei este aceea că toți oamenii fac parte în aceeași măsură din specia umană, că toți sunt umani în aceeași măsură.

Din moment ce despre nici un grup uman nu se poate afirma că ar fi mai aproape de strămoșii săi pre-umani, ori că ar fi mai puțin evoluat decât altul, atunci urmează că toate ființele umane, din trecut și din prezent, sunt la fel de interesante pentru cercetătorul antropolog. Studiul lor ne oferă importante informații despre ce înseamnă în cele din urmă a fi om.

Condiția umană: pe de o parte, omul continuă să facă parte din regnul animal, cu care împărtășește toate trăsăturile sale biologice transmise ereditar de la o generație la alta, iar pe de altă parte, el trăiește în cultură, care este o creație artificială apărută în contextul vieții sociale a omului și nu este transmisă ereditar.

(2) Holismul

După cum am văzut mai înainte, există o varietate de științe care se ocupă cu studiul umanității. Dacă fiecare dintre aceste științe își alege drept obiect un anumit domeniu al vieții umanității, antropologia le studiază pe toate, deoarece este interesată de condiția umană în ansamblul ei.

Antropologii sunt interesați de credințele religioase, ideile morale, practicile și instituțiile economice și politice, obiceiuri, interdicții, valori, de regulile alimentare și de compoziția dietei, de producția artistică, de tehnologie, de metodele de creștere și educare a copiilor, de limbaj și mitologie, ca și de trăsăturile fizice ale oamenilor din trecut și prezent, de fiziologia și patologia lor.

Ei consideră că toate aceste aspecte biologice și culturale alcătuiesc o unitate, un întreg (holos), și că nu pot fi înțelese în mod izolat, ci doar ca părți ale acestui întreg, motiv pentru care abordarea aceasta a fost numită holistă.

(3) Integrarea

Trebuie să ținem cont mereu de faptul că toate aspectele vieții biologice și culturale nu pot funcționa decât împreună, și fiecare dintre ele este conținut într-un întreg. Nu este suficient să cercetăm în mod izolat obiceiurile, tehnologia ori sistemul de înrudire al unei populații, ci e nevoie să înțelegem întregul social din care ele fac parte și care le face posibile.

În societățile umane de dimensiuni mici, interacțiunile sociale și modul de exploatare a resurselor naturale au un caracter local, închis, datorită atât dimensiunilor reduse ale comunității, cât și izolării sale. Din acest motiv, sistemele de organizare politică și socială sunt simple și evidente, și deci au fost mai ușor de identificat.

Societățile de mari dimensiuni, cum sunt toate cele occidentale, sunt mult mai complexe. Aceste societăți nu mai au un caracter local, ci sunt conectate în foarte multe moduri unele cu altele, sunt mult mai dependente de schimbul continuu de bunuri și idei, astfel că aici integrarea socială și în mediul ambiant este mai complexă și mai puțin evidentă, chiar dacă ea continuă să fie prezentă.

În ultimii ani, odată cu apariția mult discutatului fenomen al globalizării, se poate spune că majoritatea comunităților umane fac parte dintr-un sistem mondial, o structură socială și economică din care face parte întreg Pământul.

(4) Adaptarea

Precum oricare altă specie, omul se află într-o continuă interacțiune cu mediul său, însă complexitatea acestuia este cu mult mai mare decât al oricărei ale ființe. Mediul înconjurător al omului are

- dimensiune fizică (climatul, relieful, poziția geografică etc.),

- dimensiune biotică (vegetația și fauna)

- dimensiune socială (totalitatea interacțiunilor cu ceilalți membri ai speciei umane).

Studiul relațiilor dintre organismele vii (incluzând aici omul) și mediul lor fizic, biotic și social constituie domeniul de investigație al ecologiei.

Una dintre preocupările sale fundamentale este cercetarea modului în care organismele interacționează cu mediul, adică studiul adaptării lor la mediu.

Adaptarea reprezintă totalitatea modurilor în care indivizii sau populațiile reacționează la condițiile de mediu, cu scopul ultim de a-și asigura supraviețuirea și reproducerea.

Strategia adaptativă este setul de soluții, acțiuni și proceduri la care recurg în mod conștient sau nu membrii unei populații pentru a rezolva provocările pe care le întâlnesc în mediul lor, cu scopul final de a-și asigura supraviețuirea și reproducerea

Strategiile adaptative umane se bazează pe adaptările biologice (mai ales pe evoluția creierului uman și a funcțiilor sale) dar au drept fundament trei componente fundamentale ale culturii: tehnologia, organizarea socială și sistemul de valori și convingeri.