Antropologie si Dezvoltare

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Antropologie si Dezvoltare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Antropologie

Extras din document

1. ANTROPOLOGUL – AGENT DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ?

Relaţia dintre antropologie (1) şi dezvoltare (2) este ambiguă. În ultimul timp se fac eforturi pentru compatibilizarea celor două domenii de activitate. Apare astfel necesitatea ca antropologul să se implice activ in probleme de dezvoltare (3) iar învăţămantul universitar să fie organizat în conformitate cu această cerintă. Dată fiind natura distinctă a celor două domenii (4), din comerţul acestora va rămâne antropologia antropologie?

Implicarea antropologului în probleme de dezvoltare comunitară revelă adesea anumite puncte nevralgice care justifica într-o oarecare măsura relaţia de „ostilitate” percepută frecvent între aceste ramuri. Acolo unde agentul dezvoltării acţionează convins de bunele sale intenţii şi de cea mai bună reţetă ideologică pentru mai binele comunităţii, antropologul află expresia entnocentrismului occidental; modelul vestic este modelul ADEVĂRAT care TREBUIE urmat de ţările Lumii a Treia (5). Experienţa dezvăluie o atitudine ambivalentă a antropologului fată de programele schimbării (6). Este binecunoscută „susceptibilitatea” acestuia faţă de „utilitatea” schimbării, faţă de folosirea puterii pentru realizarea schimbării, fată de „îmbunătăţire”. De aici probabilitatea sporită ca antropologii să devină criticii proiectelor în care sunt implicaţi (7). Viziunile diferite ale antropologului (8) sunt oare cauzate de formaţia antropologului de altă natură decăt formaţia agentului de dezvoltare comunitară? Şi, reluând întrebarea de la sfârsitul primului fragment, antropologul rămâne antropolog din implicarea activă în comerţul cu dezvoltarea? Dacă da, care sunt limitele acestei implicări? Prima parte a lucrării de faţă, centrată mai mult pe aspectele critice venite din partea antropologului la adresa dezvoltării, va încerca să răspundă la aceste întrebări.

În anii ’50, 60 , dezvoltarea comunitară este văzută ca o variantă particulară a organizării bunăstării comunitare definită ca „activităţi organizate pentru promovarea bunăstării sociale, pentru a ajuta oamenii să-şi satisfacă nevoile în regiuni ca familie şi îngrijirea copiiilor, sănătate, intergrare socială, timp liber, standarde de viaţă, şi relaţii sociale”(9). Oamenii au „nevoi” care trebuie „satisfăcute”. Legatura cu etnocentrismul paradigmei vestice este tendinţa de reducţionism economic şi neglijarea impactului social al acestui reducţionism. De aceea sintagma de „integrare socială” poate fi în contratimp cu celelalte componente ale definiţiei. Monitoring Quality of Life al European Foundations for the Improvment of Living and Working Conditions, 2003 (10), pare să sugereze că incluziunea socială depinde de nivelul de resurse economice ale individului. Cu alte cuvinte , „nevoile” nu numai că trebuie „satisfăcute”, dar trebuie satisfăcute la un anume nivel şi conform unui anumit standard. Integrarea socială nu se face pe baze sociale, ci pe baze economice. Ceea ce contează nu este individul ca persoană, ci individul ca deţinător de resurse (11). Antropologul se va întreba dacă acest reducţionism economic este o expresie reală şi adevărată a stărilor umane de fapt sau este doar expresia imaginarului colectiv al civilizaţiei occidentale. Dacă este valabilă a doua variantă, aplicarea măsurii vestice în părţile „Lumii a Treia” poate fi nejustificată. Existenţa unor discursuri ale dezvoltării care fac apel la alţi termeni decât cei pur economici probează aceasta ipoteză.

Bunăstarea economică este, asadar, panaceul, remediul universal al tuturor relelor umane şi sociale. Baza economică a „afacerilor” umane face ca lumea să fie clasificată după o anumită grilă în paradigma occidentală. „Dezvoltarea” devine un concept neambiguu şi universal acceptat. Ţări „dezvoltate”, „în curs de dezvoltare”, „subdezvoltate” sunt concepte comune în discursurile vestice asupra dezvoltării. Valoare de referinţă a dezvoltării este Occidentul; celelalte ţări trebuie să aspire către acest nivel. Occidentul se arată adesea binevoitor faţă de spaţiile subdezvoltate. Dacă etosul local este nefavorabil dezvoltării, situaţia aceasta nu este una pentru eternitate: oamenii şi comunităţile se pot schimba. De aceea pot fi „ajutaţi” să se schimbe (13). Ideologia dezvoltării este însoţită de un întreg imaginar, copleşitor pentru comunităţile „subdezvoltate”. „Subdezvoltat” devine sinonim cu „înapoiat”. De aici sentimentele de vinovăţie, negative, legate de ideea de a fi perceput ca înapoiat (14). În Malaezia, mijloacele dezvoltării sunt confundate cu scopul dezvoltării (15). Curăţirea junglei, dezvoltarea infrastructurii, construirea clădirilor (de multe ori impunătoare) pentru adăpostirea facilităţilor şi serviciilor publice, sunt „împinse” în faţă pentru a arăta că malaezienii sunt cel putin la fel de inteligenti ca alţii (16). Situaţia pare a se repeta de multe ori; sentimentele de mândrie şi identitate naţională sunt puse adesea în legătură cu astfel de „realizări”.

Optimismul dezvoltării poate neglija impactul social şi impactul ambiental. În ceea ce priveşte impactul social (negativ), reţeta de diminuare a lui este „participarea” la programele de dezvoltare şi schimbare (17). Conştiinţa participării în comun la edificarea unui bun public întăreşte solidaritatea şi integrarea socială. Dar, „ne putem întreba dacă participarea crescută în planificarea locală va clarifica vreun <<bun public>>, va aduce la vreun consens sau, potenţial, va duce la conflicte între aceia cu percepţii şi interese diferite prin recunoasterea diversitaţii de opinii. Din această perspectivă, nu este pe de-a-ntregul clar dacă participarea crescută sau <<planificarea colaborativă>> este probabil să ofere politici sau decizii de planificare mai bune, în special atâta timp cât participarea se bazează pe o notiune de <<comunităţi>> omogene, susceptibile la <<reprezentări>> singulare” (18). Această problemă face ca funcţionarii şi planificatorii să indice fiintele umane ca de asemenea ţinte ale dezvoltării (19). Dezvoltarea şi schimbarea „în , prin şi pentru comunitate” devine dezvoltare „în, prin, pentru şi ODATĂ CU comunitatea”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Antropologie si Dezvoltare.doc