Fapt social

Faptul social este definit de către Emile Durkheim în lucrarea sa, Regulile metodei sociologice, ca fiind orice fel de a face, fixat sau nu, susceptibil să exercite asupra individului o constrângere exterioara, sau, chiar mai mult, fiind general pentru o intreagă societate dată, având în același timp o existență proprie, independentă de manifestările sale individuale.

În încercarea de a ajunge la această definiție, a fost studiat individul în diferite contexte , urmărind modul în care acesta se comportă în diferite împrejurări și medii, iar toate aceste aspecte au fost cel mai ușor de observat și confirmat printr-o experientă specifică și anume, felul și modul în care ne creștem copiii, atât în cadrul familiei, locul unde are loc educația informală, cât și în cadrul formal, la grădiniță, la școală, unde are loc un proces continuu prin care se urmărește impunerea unor modalități de a vedea, de a simți și de a acționa la care acesta nu ar putea ajunge singur, în mod automat ci prin îndrumare. Această îndrumare, care are loc prin anumite constrângeri ce îl face pe copil sa acționeze și să adopte un anumit tipar în comportament, ajunge să se resimtă tot mai puțin sau chiar deloc, ea fiind transformată în obișnuință, acel “așa trebuie , așa e normal”, astfel acea constrângere nu își mai are locul, devenind inutilă. Mediul social exercitând propria sa presiune prin părinți, educatori, profesori, presiune ce are ca scop final formarea copilului după un anumit tipar pe care societatea îl consider ca fiind normal sau cel puțin acceptabil.

Atunci când ne îndeplinim anumite îndatoriri cum ar fi datoria de cetățean, frate, soț, sau atunci când ne ducem la bun sfârșit anumite angajamente contractuale, îndatoriri care sunt definite exterior față de noi și a actelor noastre , prin drept și prin obiceiuri, aceste moduri în care ne îndeplinim îndatoririle ajungând la noi prin educație, iar în timp ajung să intre în reflex cum că acesta ar fi modul corect de a le rezolva. Trecând cele spuse mai sus de la individual la general, obsevăm ca dacă am lua pe rând toți membrii sociețății și am aplica fiecăruia în parte aceste maniere de a acționa, de a gândi și de a simți, observăm faptul ca ele ar exista în afara conșiinței individuale, fiind înzestrate cu o putere de constrângere în virtutea căreia i se impun, iar aceste fapte primind calificativul de sociale.

Orice fenomen devine colectiv atunci cand îl putem regăsi la toți sau cel puțin la majoritatea membrilor unei societăți, doar atunci putem afirma faptul ca acel fenomen este general și are un caracter absolut și permanent, nu pentru faptul că aparține fiecarui individ în parte ci pentru faptul că este adoptat de către toti membrii societății prin impunere.

Faptul social este exterior individului, nefiind nici de natura organică/biologică, nici de natură individuală/pishologică, are un caracter obligatoriu fiind impus individului prin constrângere, individul trebuind a se conforma normelor și convențiilor impuse de societate. Un exemplu de astfel de constrangere ar putea fi și faptul că, atunci când un individ iese din tipar prin faptul ca nu se încadrează într-un anumit cod vestimentar sau adoptă altă conduită diferită față de cea obișnuită, poate fi ridiculizat de ceilalți, pot râde de el, iar astfel individul ar fi constrâns să se conformeze regulilor.