Fundamentele Biologiei

FUNDAMENTE BIOLOGICE ALE

ACTIVITATII PSIHICE NORMALE SI PATOLOGICE

Asa dupã cum bine se cunoaste, PSIHOLOGIA prezintã strânse legãturi cu STIINTELE NATURII si este în mare mãsurã o stiintã a naturii; psihicul este un rezultat al activitãtii nervoase superioare, activitate determinatã de actiunea lumii obiective si totodatã el este reflectarea acestei lumi.

Activitatea complexã a scoartei este, în acelasi timp, activitate fiziologicã (nervoasã) si activitate psihicã. Pentru fiziologie realitatea se manifestã ca o totalitate de stimuli care actioneazã asupra organismului în general, asupra analizorilor si creierului, în special, pe câtã vreme pentru psihologie realitatea se manifestã ca obiect al cunoasterii si actiunii - obiect cu care omul, ca subiect, se aflã în actiune reciprocã.

Pentru cunoasterea legilor activitãtii psihice a omului normal si a tulburãrilor acestor activitãti, pentru întelegerea si utilizarea metodelor de diagnozã, pentru gãsirea cãilor de restabilire a functiilor tulburate, psihologul si psihopedagogul trebuie sã stãpâneascã fundamentele biologice ale activitãtii psihice normale si patologice.

Dintre aceste fundamente biologice fac parte ANATOMIA SI FIZIOLOGIA, respectiv FIZIOPATOLOGIA UMANA.

Studiul corpului omnesc, ca si al tuturor vietuitoarelor, formeazã obiectul larg al BIOLOGIEI. Principalele ramuri ale biologiei care se ocupã cu studiul corpului omenesc sunt ANATOMIA si FIZIOLOGIA.

Termenul anatomie provine din douã cuvinte grecesti: ana = prin si teme = tãiere, actiunea de a tãia. Anatomia înseamnã astfel studiul structurii fiintelor, folosind ca metodã principalã - tãierea, disectia. Anatomia umanã este stiinta care se ocupã cu studiul formei, dimensiunilor si structurii corpului omenesc (ca un tot unitar), al organelor care-l alcãtuiesc (ca pãrti componente) si cu pozitia si raporturile topografice ale acestora.

Anatomia omului are trei ramuri importante, în functie de modul de studiu al corpului omenesc: anatomia descriptivã, anatomia topograficã si anatomia functionalã.

1. Anatomia descriptivã (generalã) studiazã analitic organele corpului omenesc, grupându-le în sisteme, aparate, fãrã sã tinã cont de dispozitia lor.

2. Anatomia topograficã (gr. topos = loc) studiazã aceleasi organe, însã în mod sintetic, urmãrind în mod deosebit pozitiile si raporturile dintre acestea.

3. Anatomia functionalã studiazã si explicã morfologia corpului uman si a diferitelor sale organe în raport cu functia îndeplinitã.

Datoritã numeroaselor aspecte, atât în ceea ce priveste metodica si materialul de cercetare, precum si în scopul de a sintetiza cunostintele de anatomie, astãzi mai sunt cunoscute câteva discipline anatomice:

4. Anatomia patologicã (gr. pathos = boalã, logos = stiintã, cuvânt) studiazã modificãrile macro- si microscopice, histo- si citochimice ale organismului ca urmare a unei stãri de boalã.

5. Anatomia comparatã studiazã forma si structura organismelor, a organelor si sistemelor de organe la diferite specii, comparativ, în legãturã cu evolutia lor filogeneticã.

6. Anatomia artisticã studiazã aspectul estetic al alcãtuirii corpului omenesc, ca dimensiuni, forme, proportii, reliefuri în repaus sau în miscare.

Metode de cercetare

Pentru studiul anatomic al corpului uman se foloseste observatia, care are douã aspecte:

1. metoda macroscopicã, care constã în cercetarea directã, cu ochiul liber, a organismului, organelor, aparatelor si sistemelor; aceasta foloseste diferite procedee: explorarea pe viu; explorarea radiologicã - cu raxe X (Röntgen), prin radioscopie sau radiografie; disectia - este procedeul cel mai utilizat; de aici vine si denumirea de anatomie;

2. metoda microscopicã, care constã în cercetarea organismului cu ajutorul unor instrumente optice: lupa, microscopul optic, microscopul electronic etc.

Acest mod de cercetare a dus la aparitia unor stiinte de specialitate - discipline anexe anatomiei:

- citologia, care se ocupã cu studiul celulei (cytos = cavitate, celulã);

- histologia, care studiazã tesuturile (histion = tesãturã; logos = vorbire);

- histo-citochimia, care studiazã structura, compozitia chimicã si biochimicã ale celulei, tesuturilor;

- embriologia, care studiazã dezvoltarea intrauterinã a embrionului, a fãtului uman de la fecundarea si aparitia celulei ou (zigot) pânã la nasterea organismului (toate etapele si stadiile de dezvoltare si crestere intrauterinã).