Arte și civilizații

Civilizaţia cretană, apărută în bazinul Mării Egeene, în mileniul III î. Chr., a constituit baza civilizaţiei greceşti şi, prin intermediul acesteia, originea civilizaţiei europene de mai târziu şi de astăzi. Centrul acesteia a fost în insula Creta, cea mai mare insulă sudică din Mediterana.

Primele urme materiale ale acesteia au fost scoase la lumină, în 1899, de arheologul englez Sir Arthur Evans, care a început la Cnossos, cea mai importantă aşezare urbană a insulei, primele săpături arheologice, împreună cu echipa sa.

Civilizaţia cretană, numită şi minoică sau minoiană, a fost una dintre cele mai avansate din punct de vedere economic, politic, social şi cultural din acea perioadă istorică, când majoritatea populaţiilor de pe continentul european se aflau încă în epoca neolitică. Unii cercetători numesc civilizaţia, anterioară celei greceşti propriu-zise, egeeană ,cuprinzând pe cea cretană şi cea miceniană, respectiv cretano-miceniană.

In ce priveşte originea etnică a populaţiei cretane, nu se cunosc lucruri foarte precise, doar că, în mod sigur, nu vorbeau o limbă indo-europeană. Orientalistul Cyrus Gordon a susţinut teza apartenenţei limbii acestora la cea semitică (vorbită de vechii evrei), după ce a reuşit să traducă texte cretane, ce fuseseră copiate însă mai târziu în alfabetul grec. Ipoteza originii lor semitice se bazează, în principal, pe faptul că etimologia unor cuvinte cretane pare a avea o asemenea sursă. Conform lui Gordon, chiar numele insulei Creta ar proveni din semiticul „crito”(sat), Cnossos, capitala regelui Minos, înseamnă în ebraica veche „a adunat”, „a reunit”. Ariadna, personajul cunoscut din mitologia cretană, care l-a ajutat pe Tezeu să iasă din labirint, cu ajutorul unui fir, pentru a nu fi ucis de Minotaur, ar proveni din cuvintele ebraice ari (leu) şi dna (stăpână). Presupuse reprezentări ale acesteia (un personaj feminin, alături de unul sau doi lei) s-au găsit în piese de sculptură de mici dimensiuni. Numele lui Icar, fiul lui Dedal, constructorul labirintului este pus în legătură cu ebraicul Iakar ( ar însemna „a fost drag, celebru, scump”). Numele zeiţei cretane Brithomartis, ce domnea asupra lumii de dincolo de moarte, ar semnifica în ebraică „fiică a doamnei/stăpânei”. Deşi nu a fost unanim recunoscută de către cercetători, originea semitică a populaţiei cretane pare plauzibilă.

Cretanii sau minoienii au cunoscut scrisul , s-au descoperit trei tipuri de scriere, cea mai veche fiind o scriere de tip ideografic, asemănătoare celei hieroglifice egiptene. După cum o atestă un mare număr de table de lut găsite în Creta şi în alte insule din Marea Egee, alte două tipuri de scriere (aşa numitul linear A şi linear B) au mai existat. Doar cel din urmă tip de scriere a fost descifrat, în 1953, de către lingviştii Ventris şi Chadwick, dovedindu-se a fi o limbă greacă arhaică, premergătoare limbii în care au fost scrise poemele homerice Iliada şi Odiseea. Din aceasta se consideră că a provenit limba celor care mai târziu i-au cucerit pe cretani, micenienii.

Noutatea şi originalitatea civilizaţiei cretane, care a creat , pentru prima oară în această parte a lumii , un imperiu maritim, cuprinzând teritorii şi aşezări aflate la mare depărtare de Creta , a instituit structuri statale şi administrative , a fondat o religie originală, a cunscut cele mai diverse meşteşuguri şi arte, prin urmare apariţia şi evoluţia acesteia au fost favorizate şi de poziţia geografică, apărată mult timp de pericolul atacurilor, incursiunilor şi războaielor, de îndelungate perioade de pace de care s-a bucurat.

Faptul că a fost o civilizaţie avansată este dovedit şi de aceea că a fost una eminamente urbană. După dispariţia ei, textele homerice o evocă, numind Creta „ţara celor 100 de oraşe” şi, într-adevăr , pe cei peste opt mii de km ai insulei, cercetările timp de 35 de ani ale lui Evans au descoperit urmele a 93 de centre urbane. Dintre cele mai importante au fost Cnossos, capitala regilor cretani, Phaistos, Malia. Oraşele, nefortificate, erau legate între ele prin drumuri pavate, pe străzi existau trotuare pavate, cu şanţuri de scurgere acoperite, cu sisteme de canalizare subterană, cu apeducte , cisterne care depozitau apa.