Exploatare fond piscicol

PRODUCTIA MONDIALA DE PESTE

Producţia mondială de peşte se caracterizează printr-o creştere continuă, atât ca urmare a sporirii populaţiei umane cât şi a ridicării nivelului de trai.

După datele F.A.O., pentru asigurarea unei alimentaţii umane normale, trebuie să se ajungă la un consum anual mediu de cca. 16 kg de peşte pe locuitor. În multe ţări, carnea de peşte reprezintă peste 20% din consumul total de carne.

Până în anul 1970, sporirea producţiei de peşte, mai ales oceanic, a înregistrat creşteri relativ constante, dar în ultimele decenii aceasta a fost vertiginoasă.

În anul 1975, producţia mondială de peşte a fost de cca. 98 mil. tone, din care cca. 10 mil. tone pescuite din apele interioare.

La sfârşitul anului 1985, producţia mondială de peşte a fost de 120 mil. tone, din care 20 mil. tone din apele interioare. La nivelul anului 2015 se estimează o producţie de cca. 140 mil. tone peşte.

Oceanul Pacific deţinea primul loc, cu cca. 50 mil. tone, urmat de Oceanul Atlantic cu cca. 35 mil. tone. Conform ultimelor statistici, dintre continente, primul loc îl ocupă Asia, cu cca. 32 mil. tone, urmat de America de Sud, cu cca. 24 mil. tone, Europa (fără C.S.I.) cu cca. 20 mil. tone.

Dintre Ţări, cele mai mari producţii de peşte oceanic pescuit se înregistrau în Peru, cca. 12 mil. tone, în Japonia, cca. 11 mil. tone, ţările fostei U.R.S.S. cu peste 10 mil. tone şi China, cu peste 7 mil. tone.

După aprecierile oceanografilor şi a hidrobiologilor, prin pescuitul oceanic se pot asigura cca. 500 mil. tone, deci cu mult peste prevederile antemenţionate. De reţinut că, suprafaţa bazinelor piscicole (cu apă dulce) de pe întreg globul pământesc se apreciază la cca. 500 mil. ha., din care s-ar putea obţine anual cca. 70 mil. tone peşte.

Producţiile de peşte oceanic sunt corelate cu poziţia ţărilor riverane faţă de epicentrele complexelor de pescuit din apropriere, alături de de tehnologia de pescuit, precum şi de dotarea cu nave specializate.

Complexele de pescuit oceanic

Cu privire la pescuitul oceanic, în prezent se acceptă zonarea în 9 complexe, localizate, în general, la confluenŢa curenţilor maritimi reci cu cei calzi, cu predominanţa celor calzi. Aceste condiţii de mediu asigură dezvoltarea planctonului şi a altor organisme acvatice (inclusiv a unor specii de peşti ce constituie hrana peştilor răpitori, cu carne foarte valoroasă).

Principalele complexe de pescuit oceanic şi speciile predominante sunt următoarele:

! 1. Complexul Marea Neagră-Marea de Azov, de dimensiuni mai reduse şi asigurând condiţii specifice pentru scrumbia albastră, hamsii şi sturioni. De menţionat că, în Marea neagră, în ultimul timp, scrumbia albastră se pescuieşte din ce în ce mai rar.

! 2. Complexul Marea Caspică-Marea Aral, asigură condiţii pentru scrumbia albastră şi sturioni, care sunt speciile predominante.

! 3. Complexul Chino-japonez, este specific pentru scrumbia albastră, ton, peşte spadă, etc. Acest complex se află în jurul insulei Sahalin, la confluenţa curentului cald Kuro-Shivo cu cel rece Ayo-Shivo.

! 4. Complexul Tropical-oceanic, pentru ton, peşte spadă, rechini, pisica de mare, peşti zburători, sardele, etc. Complexul are o zonă largă de localizare format din mările care scaldă ţărmurile sudice ale Chinei, Indoneziei sau chiar ale Filipinelor, unde confluează curentul cald al Ecuatorului de nord şi cel rece al Australiei de est (în Oceanul Indian, între tropicele Racului şi Capricornului).

! 5. Complexul Sud boreal-Pacific, pentru ton, scrumbie albastră, hamsii, sardele, etc. Acest complex este unul dintre cele mai mari, localizat pe coasta vestică a Americii de Sud (ţărmul Perului), la confluenţa curentului cald al Ecuatorului de sud cu cel rece al Perului.

! 6. Complexul Sud boreal-Atlantic, pentru ton, scrumbie albastră, hamsii, sardele, stavrizi, pisica de mare, etc. Complexul este localizat în sudul şi vestul Africii de sud, la confluenţa curenţilor calzi ai Ecuatorului de sud şi Braziliei cu cel rece al Benguelei.

! 7. Complexul Nord boreal-Pacific, pentru somn de pacific, scrumbie albastră, heringi, sardele, etc.

! 8. Complexul Nord boreal-Atlantic, pentru cod, somn de atlantic, anghila, scrumbia albastră, heringi, calcan, etc. Acest complex oferă specii de peşti de calitate foarte bună, fiind deosebit de important pentru europeni, aflându-se la confluenţa curentului cald al Golfului (Gulf-Stream) cu cel rece al Labradorului, în jurul insulei Terra Nova. Pescuirea de heringi este menţionată, pe aceste locuri, încă din secolul al XI-lea.

! 9. Complexul Arctic, pentru cod, somn de atlantic, heringi, rechini, etc. Acest complex a fost şi este foarte important pentru europeni, fiind localiozat în zona Scandinaviei, la confluenţa curentului cald al Atlanticului de nord (şi ramurei sale Spitzbergen) cu cel rece al Groenlandei.

Din această sumară prezentare a zonelor de pescuit oceanic se constată că scrumbia albastră este prezentă în mai toate complexele, mai puţin în cel Tropical-oceanic. Heringii şi uneori codul sunt prezenţi în complexele din zonele nordice.

Dintre aceste complexe, producţiile piscicole cele mai mari se pescuiesc din Complexul Sud boreal-Pacific, însă speciile de calitate sunt localizate cu precădere în cele nordice sau adiacent nordice.

În aceste zone se impune un pescuit raţional, sau chiar de reducere a acestuia pentru unele specii, cum ar fi: scrumbiile, heringii, sardelele, macrourile, etc, concomitent cu depistarea altor zone, aşa încât producţia totală să crească, în concordanţă cu creşterea nivelului de trai.

Trebuie menţionat că aceste complexe nu au o localizare strictă, ele extinzându-se în zonele invecinate; în unele sitiaţii pescuitul intensiv a contribuit la deplasarea lor. Astfel, în Evul Mediu, codul se pescuia în cantităţi mari din mările Europei de vest, însă în prezent acesta s-a deplasat în jurul insulei Terra Nova, unde a găsit hrană mai din abundenţă şi o concurenţă ceva mai redusă din partea vaselor de pescuit.

PISCICULTURA ÎN TARA NOASTRA

În decursul istoriei, în ţara noastră s-au parcurs aproximativ aceleaşi etape, predominând mai întâi pescuitul din fluviul Dunărea, din Delta Dunării, precum şi din râurile mai mari, iar apoi s-a trecut la creşterea primitivă în iezăre, urmând ca din secolul al XIX-lea să se treacă la amenajarea sistematică a unor bazine piscicole.

Bazele ştiinţifice ale pisciculturi in ţara noastră au fost puse iniţial de către Gr. ANTIPA, apoi de N. BACESCU, C. ANTONESCU, I. BORCEA, iar dintre contemporani cităm pe Th. BUSNITA, I. POJOGA, V. VOICAN şi alţii.

Gr. ANTIPA afirma la timpul său că: "România este una dintre ţările cele mai bogate în ape dulci din Europa; prezintă o mare varietate de de condiţii fizice, iar pescăriile noastre au ajuns astăzi să fie cunoscute în toată lumea, ca unele dintre cele mai mari pescări de apă dulce din Europa".

Primele gospodării piscicole sistematice, datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea.

La 10 octombrie 1896 s-a promulgat prima "Lege a pescuitului", iar în 1907 s-a înfiinţat un Serviciu hidrologic, în scopul studierii Deltei Dunării şi a ţărmului românesc al Mării Negre.

În anul 1926 s-a înfiinţat Staţiunea de cercetări hidrobiologice de la Tulcea, iar în 1932 a fost organizat Institutul biooceanografic din Constanţa, ambele funcţionând până în prezent.

În perioada 1944-1948 s-a făcut arondarea gospodăriilor din Cefa, Inad, Banloc, Nucet şi Făgăraş într-o instituţie de profil, cu posibilităţi îmbunătăţite de creştere şi exploatare.

Condiţiile noi create au permis înregistrarea unui salt calitativ, marcat prin trecerea la o piscicultură intensivă, caracterizată prin organizarea de întreprinderi noi, modernizarea celor vechi, introducerea de tehnologii moderne de alimentaţie şi reproducere artificială, alături de importul de noi specii şi de rase mai productive, etc.