Drept Comunitar

Dreptul comunitar european reprezintă categoria juridică care desemnează ansamblul de reguli juridice instituite prin tratatele iniţiale ale Comunităţilor Europene, constituite într-o nouă ramură juridică, desprinsă din dreptul internaţional public.

Dreptul comunitar - ramură de drept distinctă, cu caracter autonom, atât faţă de dreptul internaţional public, cât şi faţă de dreptul intern al statelor membre.

Esenţa dreptului comunitar constă în formula numită „integrare comunitară" prin care statele membre au transferat unele competenţe proprii în domenii bine delimitate către o nouă entitate supranaţională, creată prin voinţa lor suverană. Dreptul comunitar reprezintă un model general, din care se pot desprinde noi ramuri juridice au caracter specific.

Metoda de integrare comunitară este o metodă prin care se dă expresie forţei juridice a supranaţionalului în raport cu aspectele de ordin naţional, având un caracter complex şi o multitudine de forme de prezentare, incluzând domeniile; economic, social, politic.

Ca model general de norme juridice, dreptul comunitar a fost creat de Comunităţile Europene, însă poate fi aplicat şi altor entităţi internaţionale.

RAMIFICAREA DREPTULUI COMUNITAR:

In literatura de specialitate s-a făcut distincţie între:

Dreptul instituţional comunitar este format din ansamblul normelor juridice cuprinse în tratatele constitutive, în tratatele de modificare a acestora şi în alte tratate internaţionale, care au ca scop înfiinţarea organizaţiilor internaţionale în cadrul cărora se aplică metoda de integrare comunitară, stabilirea structurii instituţionale a acestora, a competenţelor instituţiilor comunitare şi a raporturilor dintre acestea, precum şi dintre acestea şi alte subiecte de drept internaţional (state sau organizaţii cu care comunităţile întreţin raporturi de cooperare).

Dreptul comunitar general este format din ansamblul de norme juridice care formează dreptul instituţional comunitar, precum şi din norme juridice elaborate de instituţiile competente şi ordonate conform unor principii de ierarhie precise şi riguroase, formând ordinea juridică comunitară.

Intre ordinea juridică comunitară şi cea a statelor membre există raporturi bazate pe principiul integrării directe a dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre.

Dispoziţiile Tratatului de la Lisabona: specializare a dreptului comunitar constatând în desprinderea din categoria dreptului comunitar general a dreptului comunitar european (specific Uniunii Europene). Se înlocuieşte sintagma „drept comunitar" cu cea de „drept al Uniunii Europene", ceea ce evidenţiază distincţia dintre dreptul comunitar şi dreptul Uniunii Europene.

Dreptul Uniunii Europene este un sistem de drept cu caractere specifice, care se desprinde din dreptul comunitar şi se specializează din mai multe puncte de vedere.

DEFINIREA DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

Uniunea europeană - obiectiv înfiinţarea unor pieţe unice bazate în principal pe crearea unor zone de liber schimb.

Tratatul de la Lisabona introduce reglementări noi în Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE). Se stabilesc foarte clar modalităţile de repartizare a competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre. In acest sens, tratatul identifică trei categorii de competenţe:

• Exclusive

• Partajate

• Coordonare sau de sprijinire a acţiunii statelor membre.

Delimitarea competenţelor U are la bază principiul atribuirii.

Exercitarea competenţelor U are la bază principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

In temeiul principiului atribuirii, Uniunea acţionează în limitele competenţelor ce i-au fost atribuite de către statele membre în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Orice altă competenţă neatribuită Uniunii aparţine statelor membre.

Dreptul Uniunii Europene reprezintă o formă specifică de prezentare a dreptului comunitar, un ansamblu de norme juridice aplicabile Uniunii Europene. Dreptul Uniunii Europene nu propune principii diferite faţă de principiile dreptului comunitar, fiind doar o formă specifică a dreptului comunitar.

Dreptul Uniunii Europene poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice cuprinse în tratatele iniţiale şi în cele ulterioare ale Comunităţilor europene şi Uniunii Europene privind instituirea, organizarea şi funcţionarea acestora, precum şi a normelor cuprinse în actele normative adoptate de instituţiile comunitare competente, în exercitarea atribuţiilor acestora, aşa cum le-au fost conferite prin tratate, norme juridice ce beneficiază de aplicabilitate directă şi imediată în ordinea juridică a statelor membre.

Trăsături specifice:

Conţinutul dreptului Uniunii Europene este format dintr-un ansamblu de norme juridice cu caracter specific, cuprinse în tratatele de instituire a Comunităţilor europene, în tratatele modificatoare, în tratatele de instituire a Uniunii Europene, precum şi în actele normative elaborate de instituţiile comunitare, în exercitarea atribuţiilor stabilite prin tratate;

Obiectul dreptului Uniunii Europene este format din raporturile juridice încheiate între subiectele dreptului Uniunii Europene, în vederea realizării obiectivelor stabilite în tratate;

Subiectele dreptului Uniunii Europene sunt Uniunea Europeană, statele

membre, instituţiileUniunii Europene, persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice de drept comunitar european;

Caracter politico-juridic, componenta politică fiind mult mai evidentă faţă

de dreptul internaţional public sau de dreptul naţional al statelor membre;

Modalităţile de aplicare a dreptului Uniunii Europene în ordinea juridică internă a statelor membre. Normele juridice ce intră în conţinutul dreptului Uniunii Europene beneficiază de aplicabilitate directă şi imediată în ordinea juridică a statelor mem.