Asigurări comerciale

Societăţile de asigurări realizează dispersia riscurilor prin mecanismul coasigurării respectiv al reasigurării.

Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi la asigurarea unui bun de valoare mare.

Reasigurarea este o formă de asigurare prin care o organizaţie de asigurări poate transfera către un alt reasigurator, parţial sau în întregime obligaţiile sale de plată ce decurg din contractele de asigurare pe care le-a încheiat.

În raporturile de reasigurare, societăţile de asigurare apar într-o dublă postură – ele cedează altor companii de asigurări o parte din riscurile asumate în cadrul asigurării directe având calitatea de reasiguraţi dar primesc în reasigurare diferite riscuri dobândind calitatea de reasiguratori.

Sistemul asigurărilor din România este complex constituit din sistemul public naţional al asigurărilor sociale, asigurările sociale de sănătate, şomaj asigurări de persoane, bunuri, de răspundere civilă, reasigurări, asigurări externe.

Asigurările de persoane sunt o măsură suplimentară de prevedere şi de economisire pe termen lung pentru cetăţeni şi familiile lor în legătură cu producerea unor evenimente din viaţa lor.

Asigurările au o mare importanţă în protejarea categoriilor de bunuri.

Asigurările de răspundere civilă sunt impuse de interesul economic şi social, acoperind prejudiciul produs de asigurat unor terţe persoane.

Prin lucrarea ,,Asigurări’’ autorii îşi propun să asigure o pregătire minimă în materie de asigurări necesară viitorilor economişti şi altor specialişti în activitatea lor.

Autorii

CAPITOLUL I

DINAMICA ASIGURĂRILOR ŞI INCIDENŢA ACESTORA ASUPRA ECONOMIEI

1.1. Dinamica asigurărilor

Dinamica primelor încasate în decursul unei perioade de timp evidenţiază tendinţele care se degajă din evoluţia ramurii asigurărilor şi mai ales raporturile acesteia cu ansamblul economiei naţionale.

Îmbunătăţirea treptată a raportului dintre primele de asigurare şi produsul naţional brut se explică prin modificarea în timp a comportamentului persoanelor fizice ca şi al celor juridice. Pe măsură ce veniturile cresc şi nevoile vitale sunt satisfăcute, oamenii sunt dispuşi să sacrifice o parte din veniturile lor disponibile pentru procurarea unor bunuri şi servicii care nu sunt de primă necesitate. Printre acestea sunt şi primele de asigurare. Când asigurarea oferă, pe lângă protecţie împotriva anumitor riscuri şi posibilitatea economisirii şi fructificării unor disponibilităţi băneşti, ea devine şi mai atractivă.

Primele de asigurare cresc pe total atunci când:

1. Un număr din ce în ce mai mare de oameni sunt conştienţi de utilitatea asigurării ca mijloc de protecţie a vieţii, a integrităţii corporale a bunurilor;

2. Veniturile realizate de aceştia acoperă nu numai nevoile promordiale de trai dar şi unele necesităţi considerate secundare şi disponibilizează chiar unele sume pentru economisire.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, pe măsură ce cresc complexitatea proceselor tehnologice, tehnicitatea utilajelor din dotarea fabricilor şi uzinelor şi valoarea bunurilor aflate în depozite, în producţie sau în reţeaua de desfacere creşte şi vulnerabilitatea acestora în faţa pericolelor. Pentru a se pune la adăpost de eventualele pierderi, agenţii economici consimt să apeleze la protecţia societăţilor de asigurare, în loc să se limiteze autoprotecţie.

Dezvoltarea şi îmbunătăţirea raportului dintre prime şi PNB este rezultatul acţiunii conjugate a unor factori obiectivi şi subiectivi. Factorul cel mai important îl constituie creşterea venitului mediu pe locuitor.

Din experienţa internaţională, rezultă că pe măsură ce creşte PIB / locuitor creşte şi mărimea primelor de asigurare ce intervin pe un locuitor sau invers, cu cât mai mic este PIB / locuitor cu atât mai reduse sunt cheltuielile pentru asigurări ce intervin în medie pe un locuitor.

1.2. Incidenţa asigurărilor asupra economiei

Comparaţiile făcute între primele de asgurare şi PIB au urmărit să evidenţieze faptul că sporirea PIB influenţează favorabil dezvoltarea asigurărilor, reflectată în volumul primelor încasate în decursul unui an.

Asigurările – ramură creatoare de valoare adăugată

Potrivit Sistemului Conturilor Naţionale, în ramura asigurării se încadrează companiile de asigurare, indiferent de riscurile pe care le acoperă, agenţii şi curtierii de asigurare, serviciile asigurare ale asigurătorilor, consiliile asiguraţilor şi organizaţiile de expertiză. Mai intră casele de pensii independente, care asigură anumitor categorii de oameni ai muncii venituri în momentul retragerii lor din activitate.

În producţia brută a ramurii asigurării nu se include totalul primelor de asigurare ci numai o anumită parte din acestea. Dintre elementele care alcătuiesc primele de asigurare şi cotizaţiile la casele de pensii:

a) Remunerarea activităţii desfăşurate de serviciul considerat,

b) Acoperirea riscului,

c) Suma economisită de asigurat, în cazul asigurărilor de viaţă,-numai remuneraţia reprezintă producţie brută.

Pe ansamblul ţării, acoperirea riscului de daune în cursul unei perioade este egală cu indemnizaţia de asigurare plătită corectată cu soldul net al rezevelor pentru riscuri subzistente iar remuneraţia activităţii de asigurare reprezintă diferenţa dintre primele încasate şi indemnizaţiile plătite (inclusiv cele datorate, care se vor achita ulterior). Remuneraţia aferentă activităţii de asigurări de viaţă este egală cu diferenţa între primele încasate de asigurători şi indemnizaţiile achitate, plus soldul net al rezervelor tehnice, minus dobânzile aferente acestor rezerve.

Rezervele tehnice cuprind rezervele de asigurare propriu-zise constituite pentru acoperirea riscului asigurat şi sumele reprezentând economii la asigurările de viaţă.

La casele de pensii, remuneraţia activităţii desfăşurate este egală cu cheltuielile de gestiune în care intră consumul intermediar al caselor respective, salariile plătite de acestea şi amortizarea capitalului fix.

Consumul intermediar al companiilor de asigurare cuprinde, în principal, chiriile, furniturile şi materialul de birou, cheltuieli de telecomunicaţii, diurne şi deplasare, întreţinere, iluminat, încălzit şi micile cheltuieli de reparaţii.

Dacă din producţia brută se deduce consumul intermediar, se obţine valoarea adăugată în ramura considerată.

Ţările în care ramura asigurării are cea mai mare contribuţie la crearea PIB sunt: SUA, Austria, Olanda,Germania, Filipine. Primele 4 sunt ţări puternic industrializate, iar a 5-a este în curs de dezvoltare.

Locuri mai modeste ocupă: Finlanda, Suedia, Canada, ţări industrializate la care se adaugă Argentina, Coreea, India, ţări aflate pe diverse trepte ale dezvoltării.

În ţările dezvoltate valoarea adăugată în ramura asogurării variază între 90 şi 430 $ în medie pe un locuitor în timp ce în ţările în curs de dezvoltare aceasta se situează sub 20 de $ / locuitor.

De la un an la altul, valoarea adăugată în ramura asigurării înregistrează creşteri sau scăderi în funcţie de conjuctura economică şi de amploarea sinistrelor care s-au produs. În general, valoarea adăugată în asigurare are o dinamică mai alertă decât PIB.

Cu mici excepţii, determinate nu atât de mărimea primelor încasate cât mai ales de cuantumul indemnizaţiilor plătite sau rezervate, valoarea adăugată în ramura asigurării evoluează în acelaşi sens ca şi PIB.

Cazuri în care valoarea adăugată în asigurări scade de la un an la altul, în timp ce PIB creşte, s-au înregistrat numai în 3 ţări: Olanda, SUA, Finlanda.

Asigurările – ramură creatoare de locuri de muncă

Asigurările prezintă importanţă pentru economia unei ţări numai pentru că participă la procesul de creare de valoare adăugată dar şi pentru faptul că oferă locuri de muncă pentru un număr mare de persoane.

În timp, cererea de forţă de muncă în ramura asigurării manifestă tendinţă de creştere. Concomitent cu creşterea numerică a persoanelor ocupate în asigurări, asistăm la creşterea productivităţii muncii acestora exprimată ca valoare adăugată ce revine în medie pe o persoană ocupată în această ramură.

Asigurarea, ramură participantă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară

Pentru a putea face faţă obligaţiilor curente şi viitoare asumate faţă de asiguraţi şi de beneficiarii contractelor de asigurări de viaţă societăţile de asigurare au datoria să constituie rezerve de prime la asigurările de viaţă şi rezerve de prime şi de daune la asigurările de bunuri şi răspundere.

Rezervele de prime la asigurările de viaţă prezintă următoarele caracteristici:

1. Se constituie în mod treptat, pe măsura primelor de la asiguraţi,

2. Plăţile pentru care se constituie rezerve sunt exigibile la termene îndepărtate, la orizonturi situate peste mai mulţi ani,

3. În intervalul de timp cât se află la dispoziţia asigurătorului, rezervele respective ating dimensiuni importante şi sunt folosite ca resurse proprii.

Păstrarea în deplină siguranţă şi fructificarea în cât mai bune condiţii a rezervelor sunt necesare pentru că ele acoperă angajamente asigurătorului faţă de terţi şi la stabilirea primelor se asigurare s-a luat în calcul venitul obtenabil prin fructificarea acestora pe piaţă.

Şi la asigurările de daune se constituie anumite rezerve la dispoziţia societăţilor de asigurare pentru că în orice moment pot să apară sinistre care fac necesară onorarea obligaţiilor asumate de asigurător.