Asigurări Generale

Capitolul 1

CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND ASIGURĂRILE

Ce este asigurarea? Care sunt unghiurile de vedere şi cum poate fi abordată? Ce condiţii trebuie întrunite să avem asigurare? Dacă are funcţii şi cum se manifestă? Există mai multe tipuri de asigurări?

Aşadar capitolul de faţă, odată parcurs va aduce răspunsuri la întrebările ridicate.

1.1. Conceptul de asigurare.

Verbul "a asigura" are două accepţiuni relevante:

1. a-şi lua măsuri de precauţie, de prevedere;

2. a oferi o siguranţă, o garanţie în legătură cu ceva. Acest "ceva" face trimitere la evenimente nedorite

cu consecinţe materiale, financiare, vătămări grave sau deteriorări ale stării de sănătate şi chiar decese.

Concret asemenea evenimente pot fi:

1) independente de om, precum calamităţile naturale:

- seceta;

- uraganele, cicloanele;

- inundaţiile;

- cutremurele de pământ;

- îngheţul;

- grindina;

- incendiile;

- alunecările, surpările, prăbuşirile de teren;

- erupţiile vulcanice;

- ploile torenţiale;

- avalanşele de zăpadă, etc.

2) dependente de om, legate de comportamentul omului şi/sau de activitatea sa:

1. acte ca: neglijenţa, superficialitatea, iresponsabilitatea pot să provoace sau să favorizeze înregistrarea de accidente grave, incendii, explozii, electrocutări, asfixieri, arsuri, etc.;

2. săvârşirea de acţiuni delictuale: furt, spargere, jaf, crime, acţiuni teroriste, etc.;

3. pe coordonata economică, generatoare de crize, şomaj, inflaţie, greve, conflicte sociale, etc.

În esenţă cauzele acestor evenimente nedorite sunt trei:

- forţele naturii;

- omul luat ca individ dar şi ca grup sau societate;

- dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică.

Prin urmare existenţa în toate laturile sale nu poate fi gândită, percepută fără riscuri.

Pe măsura conştientizării şi identificării lor se caută metode şi mijloace de control sau cel puţin de control asupra consecinţelor lor. Care sunt modalităţile de protecţie ?

1. evitarea riscurilor;

2. reducerea probabilităţii producerii unui risc;

3. limitarea consecinţelor riscului;

4. asumarea riscului;

5. transferul riscului.

1. Evitarea este o metodă pasivă, practic de renunţare la acele acţiuni, activităţi ce implică un anumit risc. Pentru unele riscuri acest lucru este posibil, în schimb în cazul celor generate de forţele naturii foarte rar o astfel de măsură are efect radical.

2. Reducerea probabilităţii producerii unui risc constă în:

a) adoptarea unei atitudini şi conduite preventive;

b) recurgerea la anumite mijloace practice, care ar putea determina limitarea cauzelor ce conduc la producerea evenimentelor nedorite.

Spre exemplu instalarea sistemelor de protecţie şi alarmă, instalarea de detectoare de fum, foc şi monoxid de carbon cu alarmă interioară şi exterioară şi stropire automată pentru prevenirea producerii unui incendiu, etc.

3. Limitarea consecinţelor unui risc presupune ca, după producerea evenimentului, însă înainte ca acesta să fi încetat, persoanele interesate să ia măsuri care să reducă la minimum efectele sale.

De exemplu împiedicarea extinderii incendiului, aplicarea de tratamente curative persoanelor care au

suferit accidente, oprirea scurgerii ţiţeiului în mare dintr-un tanc petrolier avariat şi stăvilirea mareei

negre.

4. Asumarea riscului presupune suportarea individuală a consecinţelor materiale şi financiare ale producerii unui eveniment nedorit. Lucru ce poate avea loc prin crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube. Este cazul fondurilor de rezervă cu destinaţie specială la nivelul agenţilor economici.

5. Transferul riscului presupune preluarea consecinţelor sale de către profesionişti şi anume societăţile de asigurare. Transferul către societatea de asigurare şi asumarea de către aceasta a rolului de gestionar al consecinţelor riscului se constituie într-o "marfă specifică" , care se vinde şi se cumpără ca orice altă marfă pe o piaţă specifică, piaţa asigurărilor.

Alegerea uneia sau alteia dintre măsurile de protecţie prezentate depinde de:

- natura riscului;

- puterea economică a persoanei fizice sau juridice interesate în protecţie;

- efortul financiar pe care îl reclamă în raport cu mărimea potenţială a pagubei.

1.2. Accepţiunile asigurării.

1.2.1. Abordarea sub aspect economic.

Definitoriu pentru esenţa economică a asigurării sunt următoarele caracteristici exclusive ale acesteia:

1) existenţa riscului;

2) formarea comunităţii de risc;

3) constituirea fondului de asigurare şi utilizarea acestuia în baza principiului mutualităţii.

Cele trei coordonate fundamentale constituie în acelaşi timp şi reperele majore ale abordării asigurării sub aspect economic. Redate schematic avem:

Pa I (Dp/Sa) Figura 1.1. Caracteristicile exclusive ale asigurării.

1) Cu privire la risc amintim aici doar faptul că nu toate riscurile sunt acceptate de către societăţile de asigurare ci doar cele care îndeplinesc anumite condiţii şi odată trecute fac ca aceste riscuri să devină asigurabile. Sunt cunoscute şi sub denumirea de riscuri agreate de către asigurători.

2) Persoanele fizice şi/sau juridice, ameninţate de aceleaşi pericole şi care acţionează în comun pentru

apărarea intereselor lor reprezintă comunitatea de risc.

Ca şi trăsături evidenţiem:

a) comunitatea se formează în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare aflat la dispoziţia societăţii de asigurare;

b) membrii comunităţii de risc, asiguraţii, consimt să contribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care la vor pricinui evenimentele nedorite;

c) împărţirea pagubei între membrii comunităţii de risc se întemeiază pe faptul că posibilitatea producerii riscului vizează pe fiecare membru al acesteia. Posibilitatea se transformă în realitate, însă numai pentru unii dintre ei, fără să se ştie dinainte "pentru cine?" şi "când anume?"

3) Asigurarea oferă, aşadar, avantajul că membrii comunităţii afectaţi de producerea riscului, primesc din fondul de asigurare, cu titlu de indemnizaţie de asigurare (I) (despăgubire - Dp, sumă asigurată - Sa), sume care întrec de câteva ori cuantumul contribuţiei acestora la fondul respectiv (Pa - prime de asigurare). Acest lucru este posibil în baza principiului mutualităţii. Adică la constituirea fondului de asigurare participă toţi membrii, toţi asiguraţii, dar acesta se repartizează numai acelor asiguraţi care au suferit prejudicii de pe urme producerii riscului asigurat.

Fondul de asigurare :

a) se constituie la dispoziţia asigurătorilor;

b) îmbracă în mod necesar forma bănească;

c) se formează în mod descentralizat, pe seama primelor de asigurare şi

d) se utilizează centralizat.